(ORASUL, 15.00) TAXA AUTO – FISC – DIFERENTA / Iesenii nu-si pot recupera inca diferenta dintre vechea si noua taxa auto
(CUZANET
, Iasi, 10 martie) – Cei aproximativ 160 de ieseni care au depus cereri de restituire a diferentei de taxa auto nu isi pot recupera inca banii deoarece la Directia Generala a Finantelor Publice Judetene (DGFPJ) Iasi nu au ajuns inca normele de aplicare a procedurii de inapoiere a banilor. Desi reglementarile privitoare la restituirea diferentei dintre vechea si noua taxa de poluare au fost publicate in Monitorul Oficial, inca de pe data de 5 martie si pot fi, de asemenea, consultate pe internet, finantistii nu pot , deocamdata, sa solutioneze cererile depuse. "Desi normele au fost publicate pe 5 martie, noi nu am primit nimic deocamdata. Asadar, inregistram cererile si sumele vor fi returnate cand vom primi Ordonanta. Avem timp sa le onoram pentru ca nu au trecut inca cele 45 de zile",a declarat Maria Taran, purtator de cuvant al DGFPJ Iasi. Persoanele care au de recuperat bani de la Directia de Finante trebuie sa depuna o cerere tip de restituire, insotita de cartea de identitate a vehiculului si certificatul de inmatriculare, in original si copie, precum si de documentul care atesta plata taxei triple. Daca finantistii intarzie mai mult de 45 de zile plata sumelor restante, beneficiarii pot cere dobanda inca din prima zi peste termenul legal de solutionare. / Mihaela Nitu