(ORASUL, 12.00) DSIS-LICITATIE-CRIZA/Criza lemnului pune Directia Silvica pe butuci
(CUZANET,
Iasi, 5 martie) Directia Silvica Iasi a organizat saptamana aceasta o licitatie intermediara pentru 18000 m³ de masa lemnoasa. Firmele contractate la aceasta licitatie au luat doar 8000 m³ de masa lemnoasa, restul urmand sa fie vanduta  la licitatia de primavara din 24 martie a.c. ‘‘Firmele din domeniul industriei lemnului sunt puternic afectate de criza financiara si fac eforturi de adaptare a productiei la cererea scazuta de pe piata, incercand in acelasi timp sa reduca stocurile. Daca situatia se va prezenta la fel in cadrul marii licitatii din 24 martie a.c. vom fi nevoiti sa scadem pretul cherestelei’’, a precizat Valentin Clain-Stratulat, directorul tehnic al Directiei Silvice Iasi.
In ultima vreme s-a redus cererea de masa lemnoasa de tei si stejar, cererea de fag nefiind insa afectata de criza financiara. Totusi, firmele care au castigat licitatiile de masa lemnoasa nu si-au reziliat contractele cu Directia Silvica Iasi si nici nu au intampinat probleme in a plati masa lemnoasa contractata.  Potrivit spuselor directorului tehnic, in vederea diminuarii efectelor crizei,  se va ajunge chiar la disponibilizari in cadrul institutiei daca piata lemnului nu se redreseaza, dar acest lucru tine de politica Regiei Nationale a Padurilor./Stefana-Cornelia Barbacariu