Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași organizează expoziția „Limbo Schengen” a artistului spaniol Alonso Calero (Chatozero). Deschiderea este pe 1 noiembrie, de la ora 16:00, la Centrul Internațional de Artă Contemporană din Iași – Baia Turcească, etajul 1. Proiectul cuprinde o serie de instalații (modalități de exprimare în arta vizuală contemporană, n.r.), patru la număr, și artefacte artistice. Acestea sînt construite din obiecte și imagini legate de teritoriul Iași și de împrejurimile rîului Prut, oferind viziunea unui artist contemporan străin. Tema abordează ipoteze asupra utopiei (tentativa umană de a crea o societate perfectă, n.r.) unui viitor în care granițele nu mai sînt elemente politice și economice, ci dispozitive organice (de protecție).
„Artistul folosește și scoate în evidență aici conceptul de Limes. Limes este un termen care provine din limba latină. În epoca romană, acest termen definea granițele. Limes, din care derivă și termenul limbo, este, de asemenea, termenul filozofic și conceptual folosit de Eugenio Trías”, a declarat conf. univ. dr. Oana Maria Nae, profesoară la UNAGE.
Expoziția „Limbo Schengen” se încheie pe 17 noiembrie și face parte din proiectul ,,Granițe, migrațiune, periferii-intersecții în cercetare teoretică și artistică actuală”, coordonat de conf. univ. dr. Oana Maria Nae.
Artistul Alonso Calero (Chatozero) provine din Spania, mai exact din Andaluzia, la granița dintre Marea Mediteraneană cu Atlanticul și a Europei cu Africa.
Sursă foto: www.uar-bna.ro
Niciun comentariu