Echipa Festivalului „Serile Filmului Românesc” lansează vineri, 10 decembrie 2021, de la ora 18.00, la Ateneul Național din Iași, ziarul „CineGazeta SFR” și organizează expoziția de fotografie „SFR 12 în Imagini”. Cele două evenimente sînt urmare a ediției cu numărul 12 a Festivalului „Serile Filmului Românesc”, desfășurată în luna augut și se vor desfășura în prezența echipei, a voluntarilor, partenerilor și colaboratorilor, alături de ambasadoarea festivalului, Irina-Margareta Nistor.

În ziarul ce urmează să fie lansat, cinefilii vor putea să citească interviuri în exclusivitate cu invitații SFR 12 – Nicolae Mărgineanu, Maria Ploae, Rodica Mandache, Oana Pellea, Marius Manole și Dorina Chiriac, iar expoziția cuprinde cele mai importante momente surprinse în imagini de fotografii Andrei Luca, Paul Ungureanu și Ștefan Prepeliță. Acesta va putea fi văzută la Galeria Regală de Artă a Ateneului din Iași pînă pe 10 ianuarie 2022.

„Este un proiect gîndit în timp, chiar înainte de SFR 12. Încă de cînd am început să conturăm ediția cu numărul 12 am spus că vom lansa și un număr editorial cu reportaje și interviuri, care să surprindă esența ediției din august și puțin din personalitatea actorilor și regizorilor prezenți la Iași. Am gîndit «CineGazeta SFR» ca un întreg, care să surprindă momente din festival, invitații și unele dintre cele mai dragi mesaje primite de la aceștia, dar și echipa care lucrează, an de an, mai bine de opt-nouă luni, pentru a realiza un asemenea eveniment. Să nu uităm nici de expoziția de fotografie: SFR în imagini. Fotografii SFR, coordonați de Andrei Luca, au reușit să surprindă emoția momentelor în peste 1300 de momente transformate în imagini cinematice”, a declarat Lavinia Molociniuc, PR SFR.

„CineGazeta SFR” va putea fi găsită și în Libăria Cărturești, Librarium, Hotel Unirea, Bistro la Noi, Jassyro.

SFR este un festival inițiat în 2010 de Asociația Studenților Jurnaliști din Iași. În cadrul secțiunilor festivalului, în fiecare an sunt prezentate filme din diferite perioade ale cinematografiei românești, precum și filmele noi, filme de debut sau scurtmetraje. Conceptul festivalului implică difuzarea producțiilor românești, cu invitarea actorilor, regizorilor, a scenariștilor și a criticilor de film în cadrul proiecțiilor.