Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi”, organizează cea de-a IX-a ediţie a Zilei Naţionale a Minorităţilor. Evenimentul va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 16.00, în sala „Diotima” a Casei de Cultură din Parcul Copou. La ediţia din acest an şi-au anunţat participarea cinci comunităţi etnice din judeţul Iaşi: Comunitatea Ruşilor-Lipoveni, Comunitatea Ucrainenilor, Comunitatea Armenilor, Comunitatea Evreilor şi Comunitatea Rromilor. La evenimentul moderat de Adi Cristi, managerul Casei de Cultură „Mihai Ursachi” și de conf. univ. dr. Ioana Petcu, de la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iaşi, vor fi prezenți Aurica Ichim, managerul Muzeului Municipal „Regina Maria” și Moshe Groper, consilier personal al primarului pe minorități etnice.
Reprezentanţii Comunităţii Ruşilor-Lipoveni propun prezentarea cărţii În căutarea tărîmului izbăvitor, semnată de prof. univ. dr. Leonte Ivanov, un recital poetic oferit de poetul Nichita Danilov, precum şi un colaj de muzică rusească în interpretarea lui Ovidiu Enea, la acordeon. Comunitatea Romilor va fi reprezentată de cunoscuţii fraţi Yannis şi Yustin Boroş, ce au participat la emisiunea „Românii au talent”, iar proiectul „Muzeul virtual al rromilor” va fi prezentat în premieră publicului de Elena Motaș, consilier la Biroul Județean pentru Rromi din cadrul Instituției Prefectului Iași.
„În contextul în care, majoritatea romilor se confruntă cu o imagine de sine etnică negativă, internalizînd istoricul stigmat identitar, promovarea modelelor pozitive rome în rîndul romilor și al societății în ansamblu reprezintă o sursă de motivație și de inspirație pentru tinerii romi, contribuind astfel la dezvoltarea personală și profesională și la creșterea stimei de sine a acestora,care să constitutie, pentru populatia majoritară, o sursa de combatere a stereotipurilor și prejudecăților despre minoritatea romă “, a declarat Elena Motaș, consilier la Biroul Județean pentru Rromi din cadrul Instituției Prefectului Iași.
Comunitatea Ucainenilor va prezenta un spectacol de dansuri, semnat de coregraful Rodica Fălişteanu, iar Comunitatea Armenilor un spectacol de dansuri tradiţionale, susținut de trupa de dans „Siamato”. Comunitatea Evreilor va propune un maraton de cîntece tradiţionale evreieşti în ebraică şi idish oferit de formaţia „Nigun” a Comunităţii Evreilor din Iaşi.
Sursă foto: www.24-ore.ro
Niciun comentariu