Începînd de sîmbătă, 21 noiembrie, Muzeul „Otilia Cazimir” din Iași se redeschide pentru public, după ce a fost închis o scurtă perioadă, pentru unele modificări minore, de întreținere. Așadar, cele două încăperi care păstrează amintirea Otiliei Cazimir vor putea fi din nou vizitate de ieșeni, cu respectarea măsurilor de siguranță, conform programului publicat pe pagina Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) din Iași.
„Nu s-au adus modificări la nivelul exponatelor. În continuare, vizitatorii sunt bineveniți să regăsească manuscrisele, volumele cu dedicație, de asemenea, tot mobilierul, dar și lucrări de artă plastică semnate de Nicolai Constantin, Dan Covătaru, Victor Mihăilescu-Craiu, obiecte personale (umbreluța de soare japoneză, o parte din garderobă, rochii purtate în ultima perioadă a vieții, obiecte primite cadou) și, bineînțeles, volumele de poezii pe care le-a scris în cele șase decenii, cît a locuit în această casă”, a declarat Oana Melinte, șef Serviciu Muzee în cadrul MNLR.
Casa Memorială „Otilia Cazimir” este un muzeu municipal din Iași, secție a MNLR, amplasat în Str. Otilia Cazimir nr. 4. Acesta a fost inaugurat la 10 iunie 1972, în casa în care a locuit poeta. Aici sînt expuse icoane din secolul al XVIII-lea cu ferecături de argint, fotografii inedite, cărţi cu autograf, manuscrise, scoarţe moldoveneşti, mobilier şi obiecte personale ale acesteia.
Otilia Cazimir a devenit ieșeancă, în 1898, în urma mutării familiei de la Cotu Vameș la Iași. Casa a fost cumpărată de Gheorghe Gavrilescu, tatăl poetei, în anul 1908, și a devenit locul în care Otilia Cazimir a trăit și a creat pînă la sfîrșitul vieții.
Sursă foto: www.muzeulliteraturiiiasi.ro
Niciun comentariu