Sîmbătă, 18 mai, începînd cu ora 11:30, în sala „Henri Coandă” a Palatului Culturii din Iași, va avea loc lansarea primelor volume din seria „Marin Tarangul”, publicate pentru prima dată la Editura Junimea. Această serie de autor este coordonată de profesorul Ioan Alexandru Tofan de la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC).

Evenimentul va fi moderat de Simona Modreanu, directorul Editurii Junimea, și de prof. univ. dr. Ioan Alexandru Tofan. Despre cele patru volume – Icoana. Experiență și realitateCanonul teoretic. Narațiunea teoreticăScrisori filosofice. Arta teoretică și Filosofia picturii. Cartea privirii – va vorbi și Andrei Pleșu.

„Anul acesta apar primele patru volume, care oferă o imagine generală asupra temelor, preocupărilor și scriiturii lui Marin Tarangul, urmînd ca în anii următori seria să fie completată cu textele sale despre film, teatru, estetică, isihasm, teorie și critică literară, poezie și proză. În felul acesta, un autor (și un personaj) extraordinar ajunge să fie cunoscut publicului și să se bucure de cititorii care se vor lua la luptă cu paginile sale. Nu este un autor facil, iar cărțile pe care le-a scris nu sînt potrivite pentru o lectură grăbită. Este însă un autor care ne învață că nu este suficient să gîndim «ocazional» și «parțial»”, a declarat prof. univ. dr. Ioan Alexandru Tofan.

Andrei Pleșu este scriitor, istoric al artei, fondator al revistei „Dilema Veche”, fost Ministru al Culturii și fost ministru al Afacerilor Externe al României. 

Marin Tarangul a fost critic de artă, teolog, scriitor și filosof, unul dintre exponenții „Școlii de la Păltiniș”, inițiată, în 1970, de filosoful Constantin Noica.

Sursă foto: www.ro.wikipedia.org