În perioada 4-6 octombrie, în grădina Muzeului „Vasile Pogor” din Iași, va avea loc ce-a de-a doua etapă a Festivalul Istoric „Arte și Tehnici Medievale”, organizat de Asociația „Portret Istoric” din Piatra Neamț. Evenimentul va începe vineri, 4 octombrie, cu o paradă a trupelor participante, iar sîmbătă și duminică vor fi organizate tabere cu diverse activități.
„Considerăm că publicul ieșean, și nu numai, trebuie să-și cunoască istoria și valorile. Acest festival își propune să aducă în zilele noastre cîteva dintre meșteșugurile înaintașilor noștri, precum și portul si tehnica de luptă. Asociația noastră va aduce la Iași, reconstituind desigur, cîțiva dintre boierii moldoveni care și-au pierdut viața în bătălia de la Războieni, Valea Albă, județul Neamț, din anul 1476. Venim cu port, recuzită și tehnică de luptă, cancelarie domnească și meșteșuguri din vreamea lui Ștefan cel Mare”, a declarat Elena Constantin, reprezentant legal al Asociației „Portret Istoric”.
Festivalul Istoric „Arte și Tehnici Medievale” se află la a doua ediție și este organizat în mai multe etape. La cea dintîi etapă de anul acesta, care a avut loc în luna septembrie, la Iași, au fost organizate ateliere de arheologie experimentală, în cadrul cărora publicul a putut participa la procedee de lucru cu lemnul, armurărie și fierărit, dar și la improvizații de luptă specifice perioadei istorice.
Sursă foto: www.muzeulliteraturiiiasi.ro
Niciun comentariu