Vineri, 2 decembrie, începînd cu ora 19:00, Corul academic „Gavriil Musicescu” și Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iași vor susține, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, un concert vocal-simfonic dedicat Zilei Naționale a României. Acesta va fi dirijat de Nicolae Moldoveanu, muzician și dirijor român recunoscut la nivel internațional și va fi acompaniat, la pian, de Alexandra Dăriescu, pianistă solo de origine română.

„Dirijorul Nicolae Moldoveanu și pianista Alexandra Dăriescu sînt invitații speciali ai acestui eveniment. Nicolae Moldoveanu dirijează pentru prima dată un concert vocal-simfonic la Iași, el fiind invitat în repetate rînduri pentru a dirija concerte ale orchestrei simfonice. Programul concertului a fost ales în așa fel încît să surprindă spiritualitatea românească. Se va cînta muzică compusă de marele compozitor național, George Enescu, Rapsodia nr. 2 și Poema română, iar pianista Alexandra Dariescu, ieșeancă de origine, una dintre stelele pianisticii mondiale, va interpreta Variațiunile pentru pian și orchestră, de César Franck”, a declarat Consuela Radu Țaga, dirijoarea Corului academic „Gavriil Musicescu”.

Nicolae Moldoveanu este un muzician și dirijor român recunoscut la nivel internațional. În 1994 a fost numit Tînăr Dirijor al Consiliului de Artă în cadrul Bournemouth Orchestras, în 1998 a fost învestit în funcția de Dirijor Principal (șef de partidă) al Simfoniei Engleze, iar în septembrie 2002 a fost învestit în poziția de Dirijor Asociat la London Mozart Players. A dirijat Orchestra Filarmonicii din Malaezia, Orchestra Filarmonicii Regale, Orchestra Simfonică din Tokyo. De asemenea, a dirijat și numeroase spectacole de balet de operă, printre care se numără „Don Giovanni”, pentru Opera Națională Galeză, „Idomoneo”, pentru Opera Canadiană, „Eugene Onegin” și „Il Pipistrello”, pentru Teatrul San Carlo din Napoli și a înregistrat „Swan Lake” cu Orchestra Filarmonică Regală.

Alexandra Dăriescu este o pianistă solo de origine română. De-a lungul anilor a interpretat alături de orchestre precum BBC Symphony Orchestra, Orchestra Filarmonicii din Londra, Royal Liverpool Philharmonic, European Union Youth Orchestra, Orchestre Symphonique de Québec și Sichuan Symphony Orchestra.

Sursă foto: www.agorapress.ro