Orchestra de Tineret a Iașului a Ateneului Tătărași va susține duminică, 28 noiembrie, de la ora 11.00, în Sala Mare a Operei Naționale Române Iași (ONRI), un concert-lecție dirijat de Virgil Popa, cu participarea violonistului Italian Gianfrancesco Federico.
Aceste concerte-lecție sînt concepute pentru publicul larg și fac parte din proiectul „Matinee muzicale la Operă”.
„Este pentru prima dată cînd colaborăm cu violonistul italian și sperăm că va fi doar un început. Să nu uităm că unul dintre obiectivele proiectului nostru este și acela de a promova tinerii muzicieni. Chiar dacă acum lucrurile nu mai stau la fel, bineînțeles din cauza restricțiilor impuse, noi ne continuăm drumul, iar prin concertele noastre lecție, concerte interactive, care de multe ori presupun chiar și un dialog cu publicul, pregătim, practic, revenirea la normalitate. Am încredere că educația muzicală are un rol deosebit de important în această perioadă dificilă și că în urma concertelor noastre ieșenii vor fi și mai doritori de cultură și de frumos”, a declarat dirijorul Virgil Popa, fondatorul Orchestrei de Tineret a Iașului.
Gianfrancesco Federico este un tînăr violonist din Crotone, un orășel din sudul Italiei. A terminat studiile muzicale la vioară la Conservatorul de Muzică „Stanislao Giacomantonio” din Cosenza, sub îndrumarea maestrului F. D’Andreea, și este, așa cum îl caracterizează dirijorul Virgil Popa, „un muzician expresiv și foarte talentat”. A fost premiat în peste 40 de competiții naționale și internaționale și a colaborat cu concertişti cunoscuţi, printre care Marcella Crudeli, Alexander Hintchev şi Roberto Prosseda.
„Orchestra de Tineret a Iașului” a fost înființată în 2021, la Ateneul Național din Iași, și aduce în prim plan tinerii talentați – instrumentiști, elevi, studenți și absolvenți ai școlilor de profil din Iași.
Sursă foto: www.facebook.com
Niciun comentariu