Vineri, 3 martie, începînd cu ora 19:00, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Moldova” din Iași și Corul Academic „Gavriil Musicescu” vor susține, la Casa de Cultură a Studenților din Iași, un concert vocal-simfonic ce va fi dirijat de Vlad Conta, dirijor român recunoscut la nivel internațional. Acesta va fi acompaniat de Consuela Radu-Țaga, dirijoarea Corului Academic „Gavriil Musicescu” din Iași.

În cadrul concertului vor fi interpretate lucrarea Simfonia a VIII-a în si minor, D 759, a compozitorului austriac Franz Schubert și lucrarea compozitorului italian Luigi Cherubini, „Requiem în do minor”, aceasta din urmă fiind interpretată de  Orchestra Simfonică alături de Corul Academic „Gavriil Musicescu”.

„Vlad Conta a pregătit cu meticulozitate zeci de spectacole ale Operei Naționale bucureștene, al cărei dirijor permanent este din anul 2001. La Iași, Vlad Conta a apărut în repetate rînduri la pupitrul orchestrei simfonice a Filarmonicii. Artiștii Filarmonicii pregătesc două lucrări de referință din repertoriul muzicii romantice, două lucrări de mare frumusețe, rafinament și măiestrie componistică”, a declarat Consuela Radu-Țaga, dirijoarea Corului Academic „Gavriil Musicescu”.

Vlad Conta este un dirijor român cu cetățenie elvețiană și canadiană, recunoscut la nivel național și internațional, fiul celebrului dirijor român Iosif Conta. Și-a început cariera ca maestru corepetitor la Opéra de Monte-Carlo, în Monaco, și la Grand Théâtre din Geneva, în Elveția, devenind apoi dirijor la Teatrul de Stat din Biel-Bienne, Elveția, apoi dirijor invitat permanent la Teatro Regio di Torino, în Italia. De-a lungul anilor s-a mai aflat la pupitrul unor orchestre precum National Symphony Orchestra din Washington, Statele Unite ale Americii, Philharmonia Orchestra din Londra, în Marea Britanie sau Orchestra Națională Rusă din Moscova.

Sursă foto: www.operanb.ro