(ORASUL, 14.00) – BOESSER – SIFFLING – ELYSEE / Semnarea tratatului Elysee, sarbatorita la Iasi
(CUZANET,
Iasi, 20 ianuarie) –  Sambata, 22 ianuarie, incepand cu ora 20.00, in Club RS vor concerta Claus Boesser – Ferrari & Thomas Siffling din Germania si formatia de jazz manouche Django Swing, condusa de chitaristul Laurent Courtois din Franta. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Francez Iasi si Centrul Cultural German Iasi, pentru a sarbatori implinirea a 48 de ani de la semnarea tratatului Elysee intre Franta si Germania.
Tratatul Elysee a fost semnat pe 22 ianuarie 1963 de catre cancelarul Germaniei, Konrad Adenauer, si de catre presedintele statului francez, Charles de Gaulle, in palatul Elysee din Paris. Acest acord privind cooperarea franco-germana a unit cele doua tari vecine si mai mult dupa o lunga dusmanie si trei razboaie costisitoare. Ziua de 22 ianuarie a devenit ulterior o ocazie pentru confirmarea relatiilor franco-germane si pentru lansarea programelor comune destinate elevilor, studentilor sau oamenilor de afaceri.
Claus Boesser-Ferrari (chitara) si Thomas Siffling (trompeta) si-au creat impreuna un sunet propriu care se misca intre lirism, groove-uri rafinate si sound-uri experimentale. Stilul lor include multa improvizatie, adaptari dupa Beatles sau soundtrack-urile filmelor western, precum si compozitii proprii.
Trio-ul francez Django Swing (Laurent Courtois – chitara solo, Vivien Garcia – chitara ritmica, Jerome Chartier – contrabass), provenit din grupul Nuages de Swing, interpreteaza piese din repertoriul traditional al stilului manouche. Pe langa muzica, recitalurile lor sunt marcate de anectode, povestiri si glume.
Rezervari se pot face la numarul de telefon 0727 584 067. Intrarea este libera. / Stefan Aneculaesei