Galeria apARTe, în parteneriat cu Facultatea de Arte Vizuale a Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași (UNAGE) și Centrul de Fotografie Contemporană, organizează luni, 9 noiembrie, o prezentare on-line retrospectivă a celei mai ample manifestări de artă contemporană din România – „Periferic”, desfășurată în perioada 1997-2008. Evenimentul, intitulat „Expozițiile Periferic-ului”, va avea loc pe platforma Microsoft Teams, începînd de la ora 18.00.

Invitatul special va fi prof. univ. dr. Matei Bejenaru, fondator și director artistic al Bienalei de Artă Contemporană „Periferic” din Iași, care va vorbi despre expozițiile și spațiile expoziționale din cele opt ediții ale proiectului. ,,Sunt invitat să vorbesc despre expozițiile care au avut loc acum 15-20 de ani. Sigur, o să vorbesc despre tipurile de expoziții care au avut loc în spații clasice, la Galeria Cupola sau la Palatul Culturii, în spații alternative, precum Baia Turcească, care se va transforma în scurt timp, maximum un an, într-un centru de artă contemporană la Iași, dar și despre expoziții în spații publice”, a declarat prof. univ. dr. Matei Bejenaru.

Manifestarea face parte dintr-o serie de evenimente expoziționale, editoriale și discursive realizate în cadrul proiectului ,,Baza de Activități și Practici în ARTE” al UNAGE, cu finanțare europeană.

„Prezentarea se adresează atît studenților de la UNAGE, cît și publicului larg, iubitor de artă contemporană și interesat de istoria recentă a acesteia. Evenimentul dorește să readucă în atenția participanților reperele edițiilor bienalei ce a marcat identitatea artistică a întregii generații de artiști din contemporaneitate”, a declarat lector univ. dr. Cătălin Soreanu, directorul proiectului.

Pentru a participa la prezentare, doritorii trebuie să trimită un email pe adresa galeria.aparte@arteiasi.ro, menționînd numele evenimentului. Studenții de la UNAGE trebuie să aibă și adresa de email instituțională ce corespunde contului de pe platforma Microsoft Teams. Link-ul pentru conectare va fi trimis pe email.

Bienala internațională de artă contemporană ,,Periferic” de la Iași a fost unul dintre proiectele cele mai relevante în arta contemporană românească din anii de după căderea comunismului.

Proiectul „Periferic” a fost inițiat în 1997, ca un festival de performance, însă după patru ediții a devenit eveniment cu recunoaștere regională, iar mai apoi internațională. De astfel, a V-a ediție a „Periferic”-ului a devenit prima bienală de artă contemporană organizată în România, care a promovat producția artistică locală și a dezvoltat proiecte în parteneriat cu artiști și curatori străini. La Iași, bienala s-a desfășurat în opt ediții.

Sursă foto: www.facebook.com