(ORASUL, 16.00) LANSARE – CAMPANIE – VOTARE/ Astazi s-a lansat campania "Votul ilegal inseamna inchisoare"
(CUZANET, Iasi, 28 octombrie) Astazi, 28 octombrie a.c., a avut loc lansarea campaniei „Votul ilegal inseamna inchisoare”, campanie de informare si constientizare a cetatenilor impotriva fraudelor electorale, initiata de Ministerul Administratie si Internelor (MAI). Cu aceasta ocazie  a fost prezentata campania, modelul afisului de campanie, al fluturasilor, spotul radio si Tv. Se pune accent pe informarea cetatenilor, mai ales in mediul rural, pentru ca acolo este riscul cel mai mare de fraudare. „In toate aceste materiale este o informatie importanta cu privire la apelul de urgenta 112, numar la care cetatenii care au informatii cu privire la fraude electorale pot apela, informatiile fiind preluate de Inspectoratul Judetean de Politie Iasi (IPJ), urmand ca ulterior sa fie efectuate verificari pentru a se stabili daca cele reclamate se confirma” a declarat Virginia Pralea, purtatorul de cuvant IPJ Iasi.
Ca si in anii trecuti, se vor semnala vandalizari ale banerelor electorale si vor fi luate masuri. „Deja am semnale ca unii oameni care sunt implicati in activitati de campanie distrug afisele sau banerele contracandidatilor si doresc sa atrag atentia si asupra acestor aspecte. Vom intensifica foarte mult controalele intrucat dorinta noastra este de a inlatura orice suspiciune legata de organizarea acestor alegeri. Vrem ca toti cetatenii sa voteze conform vointei lor si sa nu le fie pervertit votul in nici un mod” a declarat Dragomir Tomseschi, prefectul Iasului.
La aceasta lansare a participat prefectul judetului Iasi si inspectorii sefi de la Inspectoratul Judetean de Politie, Inspectoratul Judetean al Jandarmeriei, Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera, Inspectoratul Judetan al Situatiilor de Urgenta./ Alina Guraliuc