(ORASUL/ADMINISTRATIE, 17:00)PRIMARIE-CET-CRIZA. Primarul Gheorghe Nichita face publica solutia gasita in cazul crizei de la CET
(CUZANET, Iasi , 30 octombrie)- Primarul Iasului, Gheorghe Nichita se pare ca a gasit solutia crizei de carbune. In urma discutiei pe care a avut-o cu ministrul finantelor, Varujan Vosganian si cu presedintele ANRE, Iasul ar putea primi carbune necesar pentru iarna daca vinde energie electrica produsa in Electrocentrala companiei E-ON Moldova. "Am avut o discutie cu ministrul Vosganian astazi in primarie si un fel de conferinta prin telefon cu presedintele ANRE, Opris Niculae, pentru ca sa primim un ajutor referitor la achizitia de carbune. In clipa de fata, ANRE incearca sa faca o legatura cu E.ON care este interesat energia electrica si prin ANRE sa incheiem conventiile necesare pentru achizitia de carbune pentru Deva si pentru Iasi . Este vorba de un vapor de aproximativ de 150 mii tone care sa vina foarte rapid. N-am platit cu bani gheata ci cu energie electrica. Daca am reusi sa facem treaba asta, am vrea sa facem stocul necesar pentru aceasta iarna. Este vorba chiar de un pret mai mic care este prevazut in contract cu celelalte doua firme. Aproape de 200 de dolari pe tona. Suntem intr-o discutie sa vedem cat va ajunge la Deva, cat luam noi si sa avem un pret de carbune prin procesare, in sensul ca dam energie electrica in locul pretului pe carbune”, a declarat primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita. O alta discutie pe care a avut-o edilul orasului a fost pentru obtinerea in avans direct si rapid a unei subventii pentru combustibil si suplimentarea fondurilor pentru Iasi, pentru deblocarea situatiei gazului metan. "Ministrul David e la Bacau cu premierul, la plantari de copaci. Astept un telefon sa vad daca plec inspre dansii sau vine ministrul la Iasi. Am mai avut o discutie si cu directorul Melinte care va pleca la Bucuresti ca sa se puna de acord cu EON si cu ANRE in legatura cu analiza preturilor care trebuie vizate la energia electrica si la cea termica. Ma refer la preturile bazate pe costurile CET nu pentru pretul care-l dam la populatie. Trebuie facuta o analiza pe variante de catre directorii din Primarie la care ar fi pretul care sa-l sustinem la ANRE si sa avem o subventie mai mare la combustibil din partea guvernului si din partea CL", sustine primarul Gheorghe Nichita. Aceste masuri sint necesare pentru o mentinere a pretului gigacaloriei constant. / Ionut Benchea
Niciun comentariu