(Orasul, 07.00) SANSE-CANDIDATI-EUROPARLAMENTARE/ Alexandru Lazescu despre sansele candidatilor ieseni la europarlamentare: “Catalin Ivan va intra in PE dupa scorul partidului”
(Cuzanet,
Iasi, 9 mai)Ieri, 8 mai a fost prima zi a campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare ce vor avea loc pe 7 iunie. Politicienii ieseni au luat startul crosului pentru un loc in Parlamentul European cu sperante mari dar cu sanse mici de reusita. Singurul candidat iesean cu un loc eligibil-locul 9- pe lista candidatilor PSD la europarlamentare este vicepresedintele Tineretului Social-Democrat, Catalin Ivan. De la PNL Iasi, consilierul local-Catalin Turliuc nu pare a ocupa o pozitie eligibila. Colegi de coalitie cu PSD, PD-L Iasi l-a propulsat in cursa pentru europarlamentare pe Tudor Luchian, profesor la Facultatea de Fizica a Universitatii "Al. I. Cuza" si membru al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza si Elaborarea Politicilor din Domeniile Educatiei si Cercetarii din Romania. Tudor Luchian ocupa pe lista candidatilor la europarlamentare locul 23. Analistul politic, Alexandru Lazescu crede ca cea mai buna lista cu candidatii pentru europarlamentare o are PD-L: “Ca o privire de ansamblu nu trebuie sa privim candidatii la nivel local, pentru ca sunt alegeri gandite national. Cea mai buna lista pentru europarlamentare o are PD-L: Monica Macovei, Cristi Preda, Traian Ungureanu, sunt oameni care sigur vor face o figura placuta in Parlamentul European(PE). Ei nu sunt politicieni tipici, ci oameni care candideaza pe o lista politica.”
Dupa parerea analistului politic, singurul care are sansa sa intre in PE este consilierul judetean PSD, Catalin Ivan: “ Catalin Ivan a primit un loc eligibil pentru ca a pierdut oarecum nedrept un loc in Parlamentul Romaniei. Si Catalin Turliuc ar face o figura buna, insa nu are nici o sansa sa ajunga in PE. Catalin Ivan va intra in PE dupa scorul partidului, in schimb Turliuc si Luchian nu au nici o sansa. Prezenta la vot, daca e sa fim norocosi, o sa fie de 30%.”
Indiferent de criteriile pe baza carora cetatenii isi vor acorda votul de incredere, candidatii au la dispozitie 30 de zile pentru a-si convige electoratul de cea mai buna alegere./Anca Gabriela Cornea