(ORASUL, 8.00) REZULTATE PARTIALE – SECTII DE VOTARE – ALEGERI/ Biroul Electoral Central a anuntat ca, dupa numararea voturilor in 95,4% din sectii, Traian Basescu conduce in lupta pentru Cotroceni, devansindu-l pe Mircea Geoana cu mai putin de 1%.
(CUZANET, Iasi, 7 decembrie) – Traian Basescu a obtinut 50,43% din voturi, in timp ce Mircea Geoana a obtinut 49,57% din voturi, conform rezultatelor partiale anuntate, luni dimineata, de Biroul Electoral Central (BEC), dupa centralizarea voturilor din 95,40% din sectii. Conform datelor anuntate de BEC, la al doilea tur al alegerilor prezidentiale, care s-a desfasurat duminica, s-au prezentat la urne 57,94% din românii cu drept de vot. Potrivit Medifax, in favoarea lui Traian Basescu s-au pronuntat un numar de 5.091.432 de alegatori, in timp ce pentru contracandidatul sau, Mircea Geoana, au optat 5.004.506 cetateni cu drept de vot. Acestea reprezinta rezultate partiale, in urma introducerii si validarii rezultatelor inregistrate intr-un numar de 20.708 sectii de votare, reprezentând 95,40% din totalul de 21.706 sectii. Traian Basescu a intrunit majoritatea voturilor valabil exprimate in urma centralizarii in proportie de 100% a rezultatelor votarii intr-un numar de 28 de judete si cinci dintre sectoarele municipiului Bucuresti.Potrivit datelor facute publice de Biroul Electoral Central, a fost finalizata centralizarea voturilor in judetele: Alba, Arad, Bistrita-Nasaud, Botosani, Brasov, Braila, Buzau, Calarasi, Cluj, Covasna, Dâmbovita, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Mehedinti, Mures, Neamt, Prahova, Satu Mare, Salaj, Sibiu, Vaslui, Vâlcea si Vrancea. A fost incheiata, de asemenea, centralizarea voturilor in sectoarele 1, 2, 4, 5 si 6 ale Capitalei, singurul sector unde mai sunt de introdus rezultate ale votarii fiind Sectorul 3. Biroul Electoral Central va anunta din nou rezultate la ora 11.00.(sursa Mediafax)/ CUZANET
Niciun comentariu