Cu ocazia Zilei Nationale impotriva exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica peste 80 de ONG-uri din Romania au organizat proteste in 28 de orase ale tarii. Oamenii au iesit in strada in Barlad, Vaslui, Iasi, Negresti, Bucuresti, Alba Iulia, Arad, Oradea, Brasov, Codlea, Buzau, Calarasi, Cluj, Mangalia, 2 Mai, Costinesti, Galati, Targu Neamt, Piatra Neamt, Slatina, Sibiu, Suceava, Buzias, Bistrita, Reghin, Constanta, Timisoara si Craiova pentru a contesta metoda prin care vor fi extrase gazele de sist, considerand ca implica multe pericole de natura ecologica.
Joi, 4 aprilie a.c., la ora 17:30 in Parcul Copou, municipiul Iasi s-au adunat aproximativ 100 de persoane pentru a protesta impotriva explorarii si exploatarii gazelor de sist in Romania. In ciuda vremii ploioase, protestatarii inarmati cu 20 de pancarde pe care erau mesaje precum „Apa e viata, stop exploatarea gazelor de sist”, „Nu poluate, ape curate”, „Apa, aer, sanatate, nu pamanturi fracturate” s-au deplasat pe traseul Parcul Copou – Casa de Cultura a Studentilor – Strada Lapusneanu – Piata Uniriii.
„Ne-am adunat astazi pentru a protesta impotriva explorarii si exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica, intrucat este o metoda neconventionala de extragere a gazelor. Noi consideram ca prezinta foarte multe pericole printre care poluarea panzei freatice si a apelor, poluarea solului, poluarea aerului prin eliminarea gazelor si prin contaminarea apelor cu chimicale care sunt toxice si cancerigene.” a precizat reprezentantul Asociatiei iesene „Mai Bine”, Alexandru Botnar. Voluntarii Asociatiei „Mai Bine” sunt cei care au organizat marsul de la Iasi.
Cetatenii ieseni care au participat la mitingul contra gazelor de sist, majoritatea tineri, au mers pe trotuar urmand traseul stabilit, din Parcul Copou pana in Piata Unirii scandand mesaje ca „Mobilizare antifractionare”, „Ape curate nu poluate”, „Cinste lor, cinste barladenilor”. Acestia au fost insotiti de 10 jandarmi si 3 autovehicule ale Politiei.
„Daca americanii, daca polonezii au o legislatie clara cu privire la gazele de sist, noi romanii mi se pare ca intai punem carul inaintea boilor, noi cetatenii suntem ignorati. Sper ca acest miting sa trezeasca iesenii, sper ca si ei sa constientizeze ca apa lor de la robinet o sa fie infestata, o sa aiba alta culoare si sper sa nu uite iesenii ca un cutremur ii va afecta si pe ei” a concis educatorul de sanatate din cadrul Asociatiei pentru Sanatate, Educatie si Familie, Iulian Chituta prezent la protestul din Iasi.
Protestatarii ieseni care au facut front comun impotriva explorarii si exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica s-au oprit timp de 15 minute in fata Casei de Cultura a Studentilor unde au strigat cat i-au tinut plamanii „nu vrem gaze de sist prin fracturare hidraulica”.
„Solicitam interzicerea fracturarii hidraulice prin lege pe teritoriul Romaniei, sa se abroge aprobarile care au venit din partea Guvernului. Cerem transparenta in ceea ce priveste deciziile luate de catre Guvern” a mai specificat, reprezentantul Asociatia „Mai Bine”, Alexandru Botnar.
La fel de mobilizati ca la inceputul marsului, chiar daca ploaia a inceput mai tare, cei care lupta impotriva gazelor de sist si-au continuat drumul pe strada Lapusneanu pana in Piata Unirii.
„Protestez pentru ca avem dreptul la o viata sanatoasa, avem dreptul la a nu fi exploatati de niste giganti internationali, avem dreptul sa ne exploatam singuri gazele de sist”” a sustinut protestatarul iesean, Valentin.
Adunati in jurul statuii lui Alexandru Ioan Cuza din Piata Unirii cei care contesta explorarea si exploatarea hidrocarburilor prin fracturare hidraulica au plimbat o portavoce de la unul la altul, au scandat si au afisat mesaje pret de 30 de minute sustinand cauza pentru care au marsaluit „mobilizare antifracturare”.
„Imi pare rau ca au venit putini oameni pentru o problema nationala, pentru ca este o problema nationala chiar daca fracturarea incepe in Barlad si in judetul Vaslui. Atitudinea politicenilor a fost una de prostitutie ca sa spun asa, au intors armele si sunt pentru exploatare” a declarat protestatarul, Bogdan Diaconu.
In timp ce pe „Nea Titi” il doare stomacul, americanii ne fura gazele de sist
La Barlad, „zona zero a gazelor de sist”, unde la precedenta manifestare contra explorarii si exploatarii hidrocarburilor prin fracturarea hidraulica din 27 februarie a.c. au iesit in strada 8000 de militanti ai comunitatii din judetul Vaslui, de data aceasta, protestul nu a fost aprobat de catre edilul sef al orasului, Constantin Constantinescu pe motiv ca ar disturba buna functionare a institutilor publice si ar incurca circulatia mijloacelor de transport. Astfel la indemnul Grupului de Initiativa al Societatii Civile din Barlad, joi, 4 aprilie a.c., circa 1000 de oameni care sunt contra explorarii si exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica, s-au strans la ora 15:00 la Biserica locala „SF Ilie”. Aici in frunte cu protopopul, Vasile Laiu au efectuat o slujba intitulata „Acatistul Sfintei Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei”, pentru a marca un an de la primele proteste de la Barlad si pentru solidaritatea nationala impotriva extragerii gazelor de sist.
La incheierea slujbei, care a durat o ora, peste 100 de persoane s-au adunat spontan in fata primariei barladene unde infruntand ploaia si-au manifestat indignarea fata de autoritatile locale si guvern care sunt pro gaze de sist si fata de compania americana Chevron, firma care in cea de a doua jumatate a anului in curs ar urma sa exploateze gazele de sist din aceasta zona. Deputatul de Barlad din partea PP-DD, Tudor Ciuhudaru si-a facut aparitia printre protestatari, care l-au alungat din multime cu insulte anti politice. Dupa 20 de minute de protest, grupul de demonstranti s-a indreptat spre resedinta primarului municipiului Barlad, Constantin Constantinescu unde s-au strigat lozinci precum, „Demisia Titi”, „Titi si cu gasca lui sa se duca dracului”, „Du-te primare si lasa-ne”. Ulterior, protestatarii in drum spre Gradina Publica a orasului, s-au oprit in curtea bisericii Sf. Ecaterina din cadrul Spitalului „Elena Beldiman” Barlad si cu totii au rostit rugaciunea „Tatal Nostru” urmata de un cantec religios. Manifestantii au mers mai departe spre Gradina Publica unde au vrut sa blocheze Drumul European 581, trecand continuu pe marcajul pietonal de pe acesta. Au izbucnit incidente intre protestatari si fortele de ordine, care au incercat sa disperseze multimea. Jandarmii si politistii locali au fost intr-un numar mai mare si au aplanat conflictele dintre ei si cei care lupta impotriva gazelor de sist. Militantii au plecat pe trotuare inapoi spre primaria Barladului, unde pana la ora 19:00 au continuat sa scandeze si sa afiseze mesaje contra explorarii si exploatarii gazelor de sist prin fracturare hidraulica, dar si impotriva actualului Guvern al Romaniei.
„Sunt multumit de protestul barladenilor, dar revoltat ca primaria nu ne-a dat autorizatie pentru acesta. Lumea a fost constienta de pericolul pe care il reprezinta gazele de sist” a specificat manifestantul barladean, Virgil Pletea.
La presiunea barladenilor, primaria municipiului a instalat patru panouri si un banner cu mesajul „Suntem impotriva extragerii gazelor de sist in zona Barladului, prin metode neconventionale”. Acestea se gasesc in centru Barladului si la intrarile in oras dinspre Vaslui, Galati, Tecuci si Bacau.
„Problema Chevron este o problema grea, pe care nu o putem aborda noi la Barlad” a declarat primarul municipiului Barlad, Constantin Constantinescu.
Compania din Statele Unite ale Americii, Chevron este una dintre cele mai mari din industria carburantilor si a concensionat perimetrul din zona „Est-Vest Barlad” pentru exploatarea gazelor de sist. Consiliul Judetean Vaslui a emis certificate de urbanism pentru explorarea si exploatarea hidrocarburilor din comunele vasluiene Bacesti, Pungesti si Gagesti, in timp ce consiliile locale ale comunelor Ivesti, Banca, Bacani, Iana, Puiesti si Gherghesti au emis hotarari impotriva extragerii gazelor de sist.
Vladimir Dochita
Niciun comentariu