(ORASUL, 13.30)PREFECTURA-PLANGERE-PRIMARIE/ Primaria Iasi a depus o plangere impotriva prelevarilor de probe din asfalt efectuate de Prefectura Iasi
(CUZANET, Iasi, 6 februarie) Prefectul Dragomir Tomaseschi a declarat astazi ca a primit o plangere din partea primarului Gheorghe Nichita care il acuza ca ar "fi distrus drumurile" prin prelevarea unor carote de pe trei strazi din cartierul Tatarasi, printre care si str. Moara de Vant. "Este datoria mea ca prefect sa verific si din punct de vedere tehnic daca s-au folosit materiale conform STAS-ului pe drumurile ce s-au stricat atat de repede. Insa primaria se opune sa aflam adevarul. Primarul se incapataneaza sa ascunda sumele de bani cheltuite. Dupa cum stiti, deja am un raport ANAF care arata ca s-ar fi cheltuit 31,5 milioane de lei, si voi continua sa fac verificari pe toate achizitiile publice din judet", a spus prefectul.
Prelevarile de probe din asfalt au fost efectuate in luna ianuarie 2012 de catre experti in domeniu, supravegheati de criminalisti. Acestea vor continua pe inca sapte strazi din Iasi imediat dupa ce se va imbunatati vremea. De asemenea, prefectul a sustinut ca aceasta plangere nu il va impiedica sa continue verificarile. "Vom intensifica lupta impotriva evaziuunii fiscale. Acestea sunt ordinele pe care le-am primit de la ministrul Gabriel Berca si de la Guvern , si vom merge in continuare cu aceste verificari, indiferent de ce suparari vom naste si cine va fi botos", a comunicat Tomaseschi. /Adina Zaharia
Niciun comentariu