(ORASUL, 14 00)- PROIECTE – CONSILIU – LOCAL/- Primarul Gheorghe Nichita anunta proiectele importante din sedinta Consiliului Local de vineri, 30 ianuarie
(CUZANET,
Iasi, 27 inaurie)- Primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita (foto) a facut publice, marti, 27 ianuarie, proiectele importante supuse dezbaterii Consiliului Local de vineri, 30 ianuarie.
   „Vineri speram sa se aprobe toti indicatorii tehnico economici pentru proiectele Iasului. Astfel, dorim sa reabilitam Obeliscul Leilor din Parcul Copou, care va costa 500 de mii de lei si va avea ca termen de executie 9 luni, sa incepem constructia monumentului inchinat victimelor regimului comunist in parcul de la Casa Armatei, cu un cost de 500 de mii de lei si o durata de executie de 6 luni, statuia lui Alexandru cel Bun de 350 de mii de lei cu o perioada de sase luni de lucrari si trei fantani din Piata Nicolina din care una arteziana cu un buget de aproximativ 2 500 000 de lei si cu o durata de executie de 8 luni si respectiv 4 luni. Dorim, in acelasi timp, sa se aprobe si proiectul de dezvoltare al cartirului Ticau. Aici dorim sa modernizam strazile, parcurile de joaca, iluminatul public si mobilierul urban. Am depus un studiu de fezabilitate si indicatorii tehnico-economici la regiunea Nord Est. Pentru acest proiect am avea nevoie de 27 de milioane de lei, iar durata lucrarilor va fi de 18 luni”, a declarat primarul municipiului Iasi, Gheorghe Nichita.


Modernizarea retelei de apa si o noua statie de epurare-in dezbaterea consilierilor locali

      
  In plus, Nichita a reamintit si de fondurile europene in valoare de 111 milioane de euro, pentru municipiul Iasi. Reamintim ca pentru ca aceste fonduri sa ajunga la Iasi, Primaria trebuie sa depuna un Plan de Dezvoltare la regiunea de Nord Est, proiecte care vor fi analizate si aprobate de o comisie europeana.
         Primarul a anuntat si proiectele care vizeaza modernizarea retelei de apa si canalizare din municipiu, proiecte finantate de asemeni din bani europeni in program Plan Sectorial de Mediu. Daca proiectele primariei vor fi aprobate, municipiul Iasi ar avea 56 de milioane de euro pentru extinderea si modernizarea retelei de apa si canal. Primarul sustine ca are ca tinta 57 de km de retea de canalizare, din care 30 de km pentru reabilitare si restul pentru extindere. Acest proiect ar putea fi implementat incepand cu anul 2010 si pana in 2015.
    Un alt proiect important, din punctul de vedere al sefului municipalitatii, este o noua statie de epurare a apei pentru municipiul Iasi. Municipalitatea are nevoie pentru acest proiect de 10 milioane de euro, bani europeni nerambursabili.
    
Modernizarea CET-din nou pe ordinea de zi a sedintei Consiliului Local

 Nici Centrala Electrotermica Iasi nu a fost omisa din planificarea primarului Nichita. Acesta sustine ca are planuri de modernizare a centralei, pentru o mai buna functionare si un cost mai mic de productie.
” Avem un Master Plan pentru reabilitarea sistemului de incalzire centralizata. Trebuie sa facem documentatiile pentru acest proiect pana in 2013, iar banii pentru reabilitare vor veni din fondurile Phare. Este necesara interventia la centrala 1, pentru o scadere a gigacaloriei, in sprijinul iesenilor si un consum mai mic de combustibili, in sprijinul centralei”, sustine edilul Iasului, Gheorghe Nichita.
  
Iasul, in continuare fara un viceprimar

  Initial, in sedinta de Consiliu Local de vineri, 30 ianuarie, trebuia sa se anunte si al doilea viceprimar. Conform declaratiei primarului, aceasta nu se va face, deoarece sunt proiecte mai importante pe ordinea de zi decat alegerea unui nou viceprimar. Alegerea se va face la inceputul lunii februarie, cel mai probabil intr-o sedinta extraordinara a Consiliului Local. Reamintim ca sedinta ordinara de Consiliu Local va avea loc vineri, 30 ianuarie, in Sala Mare a Primariei Iasi./ Ionut Benchea