(ORASUL, 18.00) CET- PRIMARIE – IMPRUMUT /Creditul solicitat de CET Iasi, respins de consilierii locali
(CUZANET, Iasi, 11 noiembrie) Sedinta cu scantei, astazi, la Consiliul Local. Hotararea privind aprobarea avalizarii unor bilete de ordin emise de Centrala Electrica de Termoficare si garantate de Primarie nu a trecut de votul consilierilor locali. Intruniti astazi in sedinta extraordinara, consilierii locali nu s-au pus de acord in privinta aprobarii imprumutului de 7,9 milioane de euro de catre CET Iasi. Primul proiect de hotarare, privind aprobarea avalizarii unor bilete de ordin emise de CET si garantate de Primaria ieseana, a fost respins cu doisprezece voturi pentru si noua abtineri. Avalizarea acestor bilete de ordin ar fi presupus, practic, garantia municipalitatii ca imprumutul de 7,9 milioane de euro pe care intentioneaza sa il contracteze va fi trimis catre CET in patru transe. Planul era ca Primaria sa garanteze acest imprumut, din care CET sa retraga ulterior banii in patru transe, pe baza unor patru bilete de ordin. Pentru a fi validata, hotararea ar fi trebuit sa fie votata de doua treimi din consilierii prezenti la sedinta, adica de 14 dintre ei. Consiliul Local a aprobat deja imprumutul intr-o sedinta anterioara, insa Ministerul de Finante a respins hotararea, solicitand sa fie impartita in doua parti: una care sa se refere la aprobarea, de catre Primarie, a biletelor de ordin, iar o alta la aprobarea imprumutului propriu – zis. Cum hotararea privind aprobarea acestor bilete de ordin nu a fost aprobata, in sedinta de astazi, de noua dintre consilieii PD-L, nici contractarea creditului de catre CET nu mai este posibila.
Sedinta cu scantei
Primarul Gheorghe Nichita i-a acuzat pe consilierii care s-au abtinut sa voteze avizarea biletelor de ordin ca lasa iesenii fara caldura, punand in pericol activitatea Centralei de Termoficare. Pe viceprimarul Gabriel Grigore (PD-L), care s-a abtinut de la vot, l-a numit "inconstient", iar pe ceilalti consilieri PD-L i-a acuzat de lipsa de experienta in luarea deciziilor. Constantin Neculau (PSD), presedintele de sedinta, a cerut sa i se taie microfonul pedelistului Teodor-Marius Spanu. Acesta a cerut sa ia cuvantul, invocand legea care ii permite acest lucru, insa Neculau l-a amenintat ca il evacueaza din sala. "Taiati-i microfonul! Luati loc sau va dau afara din sala!", s-a rastit Neculau.
Iesenii ar putea ramane fara caldura
Primarul Gheorghe Nichita a atras atentia ca respingerea hotararii privind aprobarea biletelor de ordin duce automat la imposibilitatea contractarii imprumutului de catre CET, ceea ce inseamna ca Centrala Electrica nu isi va putea plati datoriile catre Unicom. Fostul furnizor de carbune tine deja sub sechestru conturile CET si ameninta ca va pune sechestru si pe carbunele pe care Centrala il are in prezent in stoc. Toate acestea ar putea duce, in scurt timp, la oprirea furnizarii de caldura si apa calda in oras. "Daca, in cateva zile, se va opri caldura, vina este a consilierilor PD-L si, in special a viceprimarului Gabriel Grigore", a declarat Gheorghe Nichita. Totusi, viceprimarul Gabriel Grigore nu crede ca orasul va ramane fara caldura, intrucat CET II Holboca detine 30 000 de tone de carbune, care ajung pentru o luna de zile. In plus, incalzirea orasului se face in prezent prin ardere de gaz metan, "insa costa mult mai mult", dupa cum a spus Nichita, iar scaderea considerabila a temperaturilor ar obliga conducerea CET sa dea drumul la arderea de carbune. Viceprimarul Grigore si-a motivat votul de astazi prin faptul ca Unicom a respins propunerile acestuia. Gabriel Grigore a negociat cu reprezentantii Unicom doua propuneri: fie sa renunte la penalitati, urmand a-si primi suma integrala, fie sa accepte o plata esalonata a datoriei, in patru transe trimestriale (primele doua transe de cate 35% fiecare, urmatoarea de 20% si ultima transa, de 10%), propuneri care ar fi fost mult mai avantajoase pentru CET, dupa cum a spus Gabriel Grigore. "Nu am primit la aceasta cerere niciun raspuns oficial din partea celor de la Unicom, ceea ce a dus la abtinerea noastra (n.r. a consilierilor PD-L) in privinta acestui proiect. In plus, de ce este domul primar asa sigur ca Unicom va pune sechestrul pe carbunele CET? A discutat cu ei si a stabilit lucrul acesta?", s-a intrebat Gabriel Grigore. "Consiliul Local Iasi nu trebuie sa ajunga ostaticul celor de la Unicom sau al oricarui alt furnizor. Daca votam pozitiv, am fi creat un precedent conform caruia oricine altcineva care are de incasat bani poate veni oricand sa propuna Primariei avalizarea unor bilete la ordin. In acest fel am lasa practic bugetul local la dispozitia furnizorilor neachitati. Nu trebuie facut responsabil un intreg oras, platind din buzunarul propriu aceste datorii", a adaugat viceprimarul. Gabriel Grigore a discutat si cu prefectul Dragomir Tomaseschi, care s-a aratat dispus sa asigure de la bugetul de stat o cantitate de 50 000 de tone de carbune pentru CET Iasi."Situatia actuala in care se afla Centrala de Termoficare este din cauza incheierii unor contracte dezavantajoase si incompetentei conducerii",a mai adaugat Grigore.
Razboi al acuzatiilor
Primarul i-a declarat responsabili pe consilierii PD-L de posibila sistare a caldurii in oras si, in special, pe viceprimarul Gabriel Grigore. "Este inadmisibil ca, dupa ce a fost insarcinat sa se ocupe de CET, sa vina acum cu tot felul de chestiuni care tin de orgoliul lui personal si sa nu se gandeasca la urgenta pe care o avem in clipa de fata cu CET", a declarat Gheorghe Nichita. Acesta a adus din nou in discutie faptul ca Guvernul a alocat sume mult mai mari celorlalte Centrale Electrice din tara, iar CET Iasi a primit de la stat doar opt milioane de lei. In replica, viceprimarul Grigore a spus ca si PD-L se gandeste la binele orasului, in plus "noi ne gandim si la buzunarul lor". Cat despre suma de bani pe care CET Iasi a primit-o de la Guvern, aceasta a fost insotita si de stergerea unei parti din datoriile pe care societatea le avea catre stat. "Normal ca e necesara o suma mult mai mare de bani , mai ales ca la CET datoriile sunt mari, fiind acumulate de ani de zile, insa de la Guvern s-au dat bani.Si cand s-au dat cele opt milioane de lei, au mai fost aprobate alte 2,5 milioane prin care s-a sters o parte din datoriile pe care CET le avea la stat. De aceea Centrala este acum capabila sa faca un imprumut, pentru ca nu mai are datorii la stat in cuantumul pe care il avea", a explicat viceprimarul Grigore. "De altfel, o singura banca (BancPost) a raspuns solicitarii imprumutului, iar dobanda impusa este foarte mare", a adaugat Gabriel Grigore.
O alta intrunire, luni
Primarul Nichita a precizat ca ii va convoca luni, la ora 09.00, pe consilierii PSD si PNL int-o sedinta urgenta. "Este atributia mea, ca primar, sa convoc consilierii intr-o sedinta urgenta si daca vom intruni numarul de voturi, vom salva incalzirea orasului", a asigurat Gheorghe Nichita. Daca toti cei cinsprezece consilieri PSD si PNL vor aproba contractarea de catre CET a creditului de 7,9 milioane de euro, Centrala isi va putea plati datoriile catre Unicom, fostul furnizor de carbune, care are de recuperat de la CET Iasi circa 36 de milioane de lei./ Cristina Gradisteanu
Niciun comentariu