(ORASUL, 07.00)  COLEGIU – PREFECTURAL – SEISM/ Iasul nu este pregatit pentru un cutremur mai mare de 7 grade pe scara Richter
(CUZANET,
Iasi, 23 aprilie) Pe ordinea sedintei Colegiului Prefectural de astazi au fost patru puncte. Cel mai important a vizat modul in care se prezinta cladirile din judetului Iasi din punctual de vedere al riscului seismic.
In municipiul Iasi sunt 264 de cladiri in conditii cu gard seismic ridicat: 62 de cladiri cu risc seismic de gradul I, 56 de gradul II, 60 de gradul III si 86 de cladiri care au 40 de ani vechime darn u au fost supuse inca unei expertize. Printre zonele cu risc mare se numara: strada Cuza Voda, Elena Doamna, Anastasie Panu, bulevardul Independentei, Primaverii. Soseaua Nationala, Cantemir, Carol I, Codrescu, Nicolae Iorga s.a. Problemele intampinate in consolidarea acestora privesc in primul rand proprietarii locuintelor care nu doresc  evacuarea cladirii pe parcursul reparatiilor si lipsa fondurilor. Mai mult, locatarii demonteaza panourile care avertizeaza ca acea cladire prezinta un risc seismic. Din cele 264 de cladiri, nici una nu se afla in process de consolidare sau nu a fost consolidate, iar interventia pentru o cladire poate dura intre 6 luni si un an jumatate.
In orasul Harlau exista 15 blocuri construite inainte de 1978, iar primaria a alocat bani pentru expertiza a doua dintre acestea. In Targu Frumos nu s-a mai facut o inventariere din 1993, ci doar “o analiza vizuala”. In Podu Iloaie exista doar doua cladiri construite inainte de 1978, dar nu au o expertiza tehnica, restul cladirilor fiind construite si date in folosinta dupa 1985. Iar in Pascani nu exista date privind aceasta problema. Lucru care l-a determinat pe Cristian Angheluta, subprefectul al Iasului sa intrebe cati bani s-a bagat in renovarea primariei, intrebare care nu a primit un raspuns.
“Stiam acest lucru, de asta am tinut neaparat sa avem o discutie si  o prezentare a situatiei pentru ca sa ii fac pe primari din orasele judetului Iasi sa-si exerciteze atributiile cele prevazute de lege in ceea ce priveste siguranta cladirilor in care locuiesc cetatenii, pentru ca, Doamne fereste, in cazul unui cutremur cu grad ridicat, peste 7, pericolului si gravitatea in judet este foarte mare si atunci am tras acest semnal de alarma ca inca nu e prea tarziu ca sa se faca ceva in sprijinul ocrotirii si protejarii cetatenilor” a declarat Cristian Angheluta, subprefect al Iasului.
Stefan Lazar, inspector sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Iasi (ISU) a adaugat faptul ca exista o capacitate pentru a raspunde unui cutremur de pana la 7 grade Richer, dar nu mai mult si a rugat autoritatile publice sa isi mobilizeze sis a isi instrueasca oamenii deoarece o singura institutie nu poate si, mai mult, ca accentul trebuie sa cada pe spitale pentru ca acolo vor fi duse victimile.   
Deputatul Nicusor Paduraru a fost invitat la aceasta discutie si a rugat autoritatile locale sa ii comunice aceste probleme pentru a le duce mai departe in atentia parlamentarilor.

 

Apel de la Finante
In aceeasi sedinta, Sorina Marin, sefa Directiei de Finante Iasi a prezentat faptul ca voluntariatul in privinta depunerea declaratiilor de venit este in scadere, lucru ingrijorator. “Minsterul de Finante si, inclusiv directiile judetene, incearca sa gaseasca fel de fel de solutii pentru ca sa ii constientizeze pe oameni de importanta voluntariatului in declararea impozitelor si platirea acestora, lucru mai greu in an de criza. Totusi, oricat de greu poate fi, taxele trebuie sa le platim pentru ca alfel ne blocam cu totul” a declarat Cristian Angheluta, subprefectul Iasului.
Mircea Susnea, directorul coordonator al Directiei Sanitar Veterinare Iasi, a prezentat rezultatul excellent al unei simulari de pesta porcina in judetul Iasi. Iar Luminita Constantin, directorul asociatiei Procons, a prezentat proiectul “Centrul judetean pentru prevenirea si combaterea coruptiei”, proiect PHARE ce se va derula pe tot parcursul anului./ Alina Guraliuc