(ORASUL, 19.00) TITLU ANULAT – FAMILIA PROCURORULUI GHEORGHITA / Familia procurorului anticoruptie Corneliu Marian Gheorghita a ramas fara terenul de 9.000 de metri patrati
(CUZANET, Iasi, 11 martie) – Judecatorii ieseni au decis ca terenul intravilan de 9.000 de metri patrati a fost obtinut ilegal de catre cumnata procurorului, Elena Petrariu.
Titlul de proprietate a fost astfel anulat in instanta, intrucat Elena Petrariu a devenit proprietara unui alt teren decat cel care i se cuvenea. Ca urmare a unei anchete jurnalistice realizata de reporterii emisiunii Martor Incomod, Institutia Prefectului a inaintat in instanta actiunea de constatare a nulitatii absolute a titlului de proprietate emis pe numele Elena Petrariu, anunta Tele’M. Plingerea in instanta a fost facuta de fostul prefect de Iasi, Marius Bodea, la sfarsitul lunii ianuarie a.c. Desi Marius Bodea a cerut sprijinul primarului Ghoerghe Nichita, Primaria nu a luat masuri, asa ca Prefectura s-a adresat Judecatoriei Iasi. “Prefectura Iasi a promovat actiunea in justitie in vederea constatarii nulitatii absolute a titlului de proprietate emis pe numele doamnei Petrariu Elena. Procesul a fost castigat de catre Prefectura si acum asteptam redactarea sentintei de catre magistratii ieseni" , a declarat pentru Tele’M Dragomir Tomaseschi , subprefect de Iasi. La scurt timp dupa ce a pus mana pe teren, Elena Petrariu a vandut trei suprafete rudelor. Una cumnatului – procurorul anticoruptie Corneliu Marian Gheorghita si celelalte doua copiilor ei. In prima faza, cele trei contracte de vinzare cumparare pot fi considerate autentice. Exista si posibilitatea demonstrarii faptului ca cei trei cumparatori nu au fost de buna credinta, potrivit Tele’M. In cazul in care hotarirea Judecatoriei Iasi va ramine definitiva, Comisia Locala de Fond Funciar din cadrul Primariei va trebui sa reanalizeze dosarul. Daca Elena Petrariu va face dovada ca mosteneste teren pe raza municipiului Iasi ar putea primi un alt amplasament. Cumnata procurorului anticoruptie sustine ca nu va face recurs la hotararea judecatorilor, insa asteapta un alt teren.” Ce recurs, hotararea-i hotarare, se duce inapoi cred la Comisia de Fond Funciar, obligatoriu trebuie sa-mi dea in alta parte”, a precizat pentru Tele’M Elena Petrariu./ Nicoleta Bunduc, Alina Cantoriu, Iulia Nanescu
Niciun comentariu