(ORASUL, 16.00) SEDINTA-COMUNA-GUVERN/ Documente bilaterale semnate la Iasi, in prima sedinta comuna a Guvernelor de la Bucuresti si Chisinau
(CUZANET,
Iasi ,4 Martie) Ieri, 3 martie a.c, a avut loc, la Iasi, prima sedinta comuna a Guvernelor Romaniei si Republicii Moldova. In cadrul intrunirii au fost discutate probleme privind sectorul energetic, transporturile, securitatea sociala si educatia, iar la finalul reuniunii membrii celor doua Guverne au semnat mai multe acorduri bilaterale pentru sprijinirea obiectivului strategic de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeana.
Premierul Mihai-Razvan Ungureanu si omologul sau moldovean, Vlad Filat, au semnat Planul de Actiune pentru aplicarea prevederilor Declaratiei Comune privind instituirea unui parteneriat strategic intre Romania si Republica Moldova. Domeniile de cooperare ale acestui plan sunt integrarea europeana, cooperarea politica si institutionala, precum si cooperarea culturala, educationala si cea in domeniul tineretului si sportului.
Ministrul roman al Apararii Nationale, Gabriel Oprea, si omologul sau, Vitalie Marinuta, au semnat un acord de colaborare privind regimul juridic al mormintelor de razboi romanesti situate pe teritoriul Republicii Moldova. Ministrul Adiministratiei si Internelor, Gabriel Berca, si omologul sau din Republica Moldova, Alexei Roibu, au semnat acordul privind cooperarea si ajutorul reciproc in cazul producerii dezastrelor.
De asemenea, Ministerele Muncii din cele doua tari, reprezentate de  ministrul roman de resort, Claudia Boghicevici, si ministrul moldovean Valentina Buliga, au semnat un protocol de colaborare si un aranjament administrativ pentru aplicarea acordului de securitate sociala.
Ministrul roman al Educatiei, Catalin Baba, si ministrul moldovean al Tineretului si Sportului, Ion Cebanu, au semnat o intelegere privind cooperarea cooperarea in domeniile tineretului si sportului. Ultimul document a fost semnat de catre ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului din Romania, Cristian Petrescu, si ministrul Constructiilor si Dezvoltarii Regionale al Republicii Moldova, Anatolie Zolotcov.
Dupa semnarea acordurilor, premierul Mihai Razvan Ungureanu a sustinut ca intalnirea de la Iasi a reprezentat prima actiune de politica externa a noului Executiv de la investirea sa in functie.
Aceasta intalnire a Guvernelor Romaniei si Republicii Moldova reprezinta prima actiune de politica externa a Guvernului de la Bucuresti dupa investirea sa in Parlament in urma cu aproape trei saptamani. Prin semnaturile prim-ministrilor dam, de data aceasta, curs direct unui plan de actiune care sa puna in fapt toate prevederile parteneriatului nostru strategic”, a precizat Ungureanu.
Premierul a mai spus ca in cadrul sedintei de la Iasi s-a facut o evaluare a realizarilor Executivului anterior si s-au construit initiative strategice pentru cele doua tari. „Ceea ce s-a reusit astazi ar putea fi pus sub doua mari capitole: o evaluare a ceea ce Executivul trecut a reusit sa construiasca, sa adauge la substanta relatiei bilaterale, incepand cu initiativele Ministerului Infrastructurii, Economiei si pana la Ministerul Culturii sau Ministerul Educatiei si, in acelasi timp, de a construi suplimentar, pe baza unui orar precis, initiative care sa justifice tot ceea ce ne intereseaza in acest moment ca fiind strategic si pentru Romania si pentru Republica Moldova”, a mai declarat premierul Romaniei.
Seful Executivului de la Bucuresti a spus ca apropierea celor doua state si proiectele comune de anvergura intra “sub cupola intereselor recunoscute si de Bucuresti si de Chisinau”.
''Ma bucur ca partenerul meu direct este primul ministru Filat de care ma leaga si detalii biografice comune. Am avut in diferite situatii nevoie unii de ceilalti. Am reusit sa gasim solutii la problemele care privesc in egala masura Romania si Moldova. Dincolo de intelegerile dintre ministere dam curs direct unui plan de actiune care sa puna in fapt toate prevederile parteneriatului nostru strategic'', a spus Mihai Razvan Ungureanu.
La randul sau, premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, a spus ca asteptarile in privinta reuniunii celor doua executive au fost indreptatite.
"Aceasta platforma care a fost oferita de sedinta demonstreaza utilitate. Am avut posibilitatea ca, fata in fata, ministrii responsabili pe domenii sa vorbeasca despre realizari, sa vorbim despre provocari, despre probleme ramase nerezolvate, dar mai important este sa identificam si sa vorbim despre proiecte de anvergura de viitor, abordarea a fost una impusa de timp, a fost una pragmatica, care se adreseaza catre rezolvarea problemelor cu care se confrunta oamenii. De aceea, proiectele economice, care vizeaza infrastructura, au fost dominante pe agenda sedintei de guvern”, a conchis Vlad Filat.
Urmatoarea sedinta de Guvern va avea loc la Chisinau, la o data ce urmeaza a fi stabilita./ Roxana Gorcioaia, Adina Zaharia