(ORASUL, 13.00)CJ-SEDINTA-ORDINARA/ Consilierii judeteni din Iasi s-au luat la intrecere la bancuri si zicatori
(CUZANET,
Iasi, 21 noiembrie)-Consilierii judeteni au aprobat vineri, 21 noiembrie, 14 proiecte in timp record. Cei 23 de consilieri prezenti la sedinta ordinara de Consiliu Judetean (CJ) au votat hotararile in mai putin de 20 de minute. Motivul, apropierea alegerilor. " Dragi consilieri vad ca nu toti colegii dumneavoastra sunt prezenti azi, probabil din cauza campaniei, insa as vrea sa va sfatuiesc ca toate proiectele de pe ordinea de zi sa fie tratate cu seriozitate", a mentionat la inceputul sedintei Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean.  13 din cele 14 hotarari vizau obtinerea de fonduri europene pentru derularea de proiecte educationale, de sanatate si infrastructura. Printre acestea se numara reabilitarea si modernizarea infrastructurii rutiere interjudetene DJ 282C, DJ282 si DJ 282B, Iasi-Botosani. Un alt proiect pentru care s-au solicitat fonduri europene este si cel referitor la modernizarea scolilor speciale din judet.
La sedinta ordinara care a avut loc in Sala Mare a Primariei, Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean a atras atentia consilierilor asupra hotararii cu numarul 11 pe ordinea de zi: aprobarea contributiei judetului Iasi la bugetul Biroului Regional de Cooperare Trasfrontaliera Iasi, Romania-Republica Moldova, pentru anul 2009. Simirad a mentionat ca "fratii nostri de peste Prut nu sunt multumiti de calitatea acestui birou si au propus neplata taxelor stabilite intre partea romana si cea basarabeana". " Am primit reclamatii de la autoritatile din republica Moldova si la randul mei ma declar nemultumit de activitatea Biroului Regional de Cooperare Transfrontaliera", a explicat Simirad.
 

 

Consilierul Judetean Radu Ionel Ursanu: " Mi-e frica sa merg cu avionul"
 
 Ultima hotarare de pe ordinea de zi a constat in aprobarea participarii consilierilor judeteni Radu Ionel Ursanu si Costel Alexe la Conferinta Internationala pentru tineret A.R.E. " Viitorului ne apartine-dar acum ar trebui sa-i facem fata?", organizata la Wiesbaden, in Germania. Inainte de a fi supusa la vot, Simirad a mentionat ca Radu Ionel Ursache, consilier judetean din partea PD-L s-a plans sefilor de faptul ca plecarea si revenirea in tara se va face cu avionul." Eu am inteles de la inceput ca drumul spre conferinta se va putea face si cu masina, nu neaparat cu avionul. Imi este frica sa zbor", a declarat consilierul judetean. Afirmatia consilierului a starnit imediat rasate si bancuri in Sala Mare a Primariei.  Cel care  a dat startul "povestirilor " a fost insusi Constantin Simirad, presedintele CJ. " Dragul meu, cand e s-o patesti, o patesti. De exemplu un tractorist din Arizona a murit pentru ca un meteorit a cazut peste utiliajul sau. Asa ca nu-ti mai fie tie frica de avion ca nu o sa mori", a explicat Simirad. A continuat, hitru, Marius Spanu, consilier judetean. " Domnule Simirad, cand v-ati instalat pe scaunul de presedinte ati spus ca nu o sa va angajati un sofer pe motiv ca nu va lasati pe mana oricui. Poate ca atunci trebuia si noi sa va spunem << Cand e s-o patesti, o patesti!>>". Desi consilierul Radu Ursanu si-a exprimat dorinta de a se deplasa in Germania cu masina proprie, suportand toate cheltuieilie, raspunsul CJ-ului la rugamintile lui a fost un sincer :" Las ca-ti dam pastile ca sa nu-ti mai fie rau". Glumele din sala Mare a Primariei au fost incheiate cu afirmatia consilierului judetean Tiberiu Brailean. " Daca tot am votat si am aprobat toate proiectele de pe ordinea de zi intr-un timp asa de scurt eu propun ca data viitoare sa votam o hotarare care va numeste pe dumneavoastra, domnule Presedinte, vesnic sef al CJ-ului", a incheiat Tiberiu Brailean.
 
 Aeroportul iesean-prioritate in alegeri
 
 La finalul sedintei, Simirad a facut si putina politica. le-a reamintit consilierilor faptul ca proiectul aeroportului international trebuie neaparat sa fie inclus pe lista de priorItati a celor care candideaza pentru functia de deputat sau senator. "Chiar daca pentru campania asta electorala ati trasat deja prioritatile partidului, nu uitati si de aeroport. Trebuie sa ne luptam pentru el", a explicat Simirad. La cererea presedintelui CJ, a raspuns doar Marius Spanu, consilier judetean. "Chiar daca poate in campanie nu am enuntat in fata iesenilor si problema aeroportului, sa stiti ca ne gandim in cazul in care ajungem in Parlament sa luptam pentru el", a mentionat Marius Spanu. Inainte de a le ura calatorie placuta celor doi consilieri, Constantin Simirad, presedintele CJ a mentionat: " Speram ca marti sa se rezolve si cu Ordonanta de Urgenta. Am trimis toate documentele cerute de MIRA pentru ca proiectul sa fie pus pe ordinea de zi. In cazul in care hotararea va fi data in beneficiul nostru atunci vom incepe recuperarea terenurilor care impiedica dezvoltarea aeroportului". / Iulia Nanescu