(ORASUL, 13.00) DECIZIE – CAINI – COMUNITARI/ Consiliul Local Iasi spune “nu!” euthanasierii cainilor comunitari
(CUZANET,
Iasi, 2 martie) Ieri, Comisia de administratie publica a Camerei Deputatilor a dat aviz favorabil proiectului de modificare a legii 9/2008 privind protectia animalelor. Prin urmare, decizia de euthanasiere a cainilor comunitari a fost incredintata fiecarui Consiliu local din tara. La Iasi, hotararea luata de consilierii locali, in aceasta privinta, este una favorabila cainilor comunitari: “Decizia cu privire la eutanasierea cainilor mi se pare exagerata. Exista in acest sens o legislatie europeana care ii protejeaza”, a declarat purtatorul de cuvant al primariei Iasi, Sebastian Buraga.
Purtatorul de cuvant a mai precizat ca in ultima sedinta a Consiliului Local Iasi s-a acceptat oferta de cooperare facuta de o asociatie de protectie a animalelor din S.U.A. Astfel, primaria a pus la dispozitia organizatiei non-guvernamentale din S.U.A. un spatiu pentru infiintarea unui cabinet medical. Infiintarea acestuia presupune intocmirea unui program comun de sterilizare gratuita a cainilor comunitari din Iasi. In acest sens, directorul tehnic al primariei, Mihai Chirica preciza la sfarsitul lunii februarie cu privire la intelegerea cu ONG-ul american: ”Vor veni, intr-adevar, cu un suport material propriu in ceea ce priveste sterilizarea, atat la partea tehnica, medici, cat si in ceea ce priveste medicamentele si alte materiale. Noi vom contribui in special cu actiunea de prindere a cainilor.”
Conform celor spuse de purtatorul de cuvant al Primariei, Sebastian Buraga, anul acesta s-au alocat fonduri pentru constructia Padocului de la Tomesti, insa nu se garanteaza ca lucrarile la el se vor finaliza in 2011. “Anul acesta s-au alocat fonduri de 900.000 de lei pentru constructia padocului de la Tomesti. Din aceasta suma, doar 500.000 de lei au fost alocati lucrarilor la padoc, 400.000 de lei reprezentand o datorie a acestuia” a adaugat purtatorul de cuvant al Primariei.
Printre posibilitatile pe care le au la dispozitie Consiliile locale din tara cu privire la soarta cainilor comunitari se regasesc: sterilizarea cainilor si incercarea de a le gasi stapan, prelungirea termenului de sedere in padocuri sau eutanasierea acestora dupa un anumit numar de zile./Andrei Gorgos