(ORASUL, 16 00) REPARATII – DRUMURI/ Municipalitatea a inceput plombarea strazilor din Iasi
(CUZANET, Iasi, 12 ianuarie)- Primaria Iasi a hotarat inceperea lucrarilor de plombare a strazilor din Iasi. Masura a fost luata, conform declaratiei directorului tehnic al Primariei, Mihai Chirica, odata cu vremea buna care s-a instalat. Reparatiile vor fi facute doar pe strazile pe care se afla gropimai mari de 7 centimetri.
"Am hotarat sa facem acum aceste reparatii pentru ca ne permite vremea si pentru ca sunt cu adevarat unele strazi care au gropi foarte mari. In aceste locuri vom incerca aplicarea unei plombe pentru a remedia problemele din asfalt cel putin pana la o noua asfaltare. Zonele vizate sunt Socola, Nicolina (Selgros), strada Armeana, Vasile Lupu si Octav Botez. Deocamdata ne vom ocupa de aceste zone, urmand si strada de la Moara 1 Mai pana la Gara", a declarat directorul tehnic al Primariei, Mihai Chirica.
Cetatenii care doresc sa faca plangeri asupra calitatii asfaltului sau a gropilor care se afla in zona, pot suna la Comandamentul pentru Observatii, la numarul de telefon 236 000. Chirica sustine ca plangerile vor putea fi raportate in fiecare zi, iar acestea vor fi consemnate la Primarie. Solutionarea lor va depinde de marimea lor si de pericolul pe care il reprezinta circulatiei. Lucrarile au inceput de astazi, 12 ianuarie si se vor extinde pe toate perioada frumoasa a vremii./ Ionut Benchea
Niciun comentariu