Un punct termic dezactivat din Păcurari s-a transformat într-un Centru de Servicii Comunitare. Proiectul a fost realizat de către Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, în parteneriat cu parohia „Sf. Mina.” Acesta este destinat copiilor, tinerilor care vor să-și întemeieze o familie, persoanelor singure, vîrsnice, familiilor aflate în dificultate, și celor fără adăpost.
Vor fi acțiuni diverse care să vină în sprijinul persoanelor defavorizate, plecînd de la activități culturale, creative, educative, de sprijin social, pînă la combatere a abandonului școlar și a excluziunii sociale. Acestea vor fi desfăsurate de către preotul parohiei „Sf. Mina” și de către inspectorii Direcției de Asistență Comunitară (DAC).
Ieșenii au posibilitatea de a depune dosare la DAC, pentru ajutor retroactiv, atît pentru încălzirea locuinței pe energie termică în sistem centralizat, cît și pentru cea pe gaze naturale. Limita maximă de venituri pentru care pot depune cereri e de 615 lei pe membru de familie.
„Pentru a primi ajutorul de încălzire pe luna noiembrie ar trebui ca dosarul și cererea și declarația pe propria răsundere să fie depuse pînă pe data de 20 noiembrie, pentru a primi ajutorul inclusiv pe luna noiembrie.”, a explicat Luminița Munteanu, Ditector executiv al Direcției de Asistență Comunitară.
Nu este necesar să se depună mai multe cereri. Lunar, persoanele care au apelat la subvenție vor veni și vor modifica cererea și dosarul cu informații suplimentare dacă apar noi membri în familie, sau dacă situația material se modifică. Aceste modificări trebuie declarate obligatoriu, prin lege, în maximum 5 zile.
Primăria mai urmărește înființarea unor astfel de centre, cît și a unor cluburi de pensionari. Singurele condiții pentru realizarea lor sunt legate de asigurarea bugetului pe anul următor și de existența altor puncte termice care ar putea fi transformate în astfel de centre.
Niciun comentariu