(ORASUL, 14.00) PREFECT – BANI – INUNDATII/ Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta va stabili zilele urmatoare cum se va face distributia celor 2 milioane de euro, bani pentru a acoperi pagubele de la inundatiile de anul trecut

(CUZANET, Iasi, 27 noiembrie) Ieri, 26 noiembrie a.c., Dragomir Tomseschi, prefectul Iasului, s-a intalnit cu membrii Comitetului Judetean pentru Situatii de Urgenta (CJSU) pentru a discuta modalitatea de distributie a sumei de doua milioane Euro, suma provenita din fondul de solidaritate al Uniunii Europene, pentru a acoperi pagubele provocate de inundatiile de anul trecut.

"Am convocat astazi comitetul pentru ca am dorit sa dezbatem alocarea sumei de doua milioane Euro, bani proveniti de la Uniunea Europeana si destinati acoperirii cheltuielilor legate de inundatiile de anul trecut. Vrem sa vedem cum si unde putem aloca acesti bani, in special acolo unde este nevoie urgenta", a declarat Dragomir Tomaseschi.

Conditia ca acesti bani sa ajute este ca lucrarile sa fi fost incepute de anul trecut, 2008, iar banii sa fie cheltuiti pana in octombrie 2010. Pentru inceput, lucrarile au fost demarcate si reprezinta o urgenta digul de la Victoria si satul Heci. In final, cei de la Consiliul Judetean (CJ), autoritatea care are ultimul cuvant, vor cheltui banii, CJSU urmind sa ia o hotarire in acest sens in zilele urmatoare/ Alina Guraliuc