In pivnita casei Mariei e un ger cumplit. In butoaiele cu vin s-au strecurat bucati de gheata rosie, pregatita sa fie topita abia in primavara. Borcanele cu dulceata, gem si compot nu isi mai pot da cu parerea, deoarece le-a inghetat capacul. Astfel mai trece o iarna in care ele nu isi pot varsa oful si nu se pot plange de frigul din incapere si nici nu pot certa fulgii de nea ce se indreapta vioi spre geamul mic si patrat, pregatiti parca sa il atace. Cartofilor li s-a zbarcit coaja, iar ceapa plange neincetat. Tocmai ea, cea care provoca plansul oricarei gospodine, trebuie sa astepte un anotimp mai calduros pentru a i se dezgheta lacrimile de pe coaja. De usturoi sa iti fie mila? Nici gand. El e printre cei baftosi, deoarece nu e lasat la greu de fratiorii sai. S-au inghesuit unul intr-altul in capatana si nu au de gand sa isi scoata nici macar nasucul de acolo pentru a mirosi aerul proaspat al iernii.

In aceasta noapte, in pivnita e o liniste apasatoare. Triste si dezamagite, alimentele nu mai chicotesc asa cum faceau altadata. Nu doar frigul este calaul lor. Se gandesc la faprtul ca, inevitabil, intr-o saptamana sau o luna cel mult, vor sfarsi in oalele Mariei, gospodina de serviciu. Ceapa tremura si parca aude din departare cum sfaraie in uleiul incins in tigaie, iar cartofilor le ies coltii cand se gandesc la apa fierbinte si la aburii din oala de tocanita. Usturoiul nu isi face griji. Stie ca va fi putin strivit, insa va avea parte si de un masaj cu ulei de floarea-soarelui si sare, dupa care o baie binemeritata in cateva picaturi de apa rece. „Asa viata sa tot duci, tinere coleg de camera!”, striga in cor alimentele disperate.

Ninsoarea bate in continuare in geamul murdar la pivnitei. Infernul alb din curte inspaimanta proviziile Mariei. Chiar si gospodina este speriata: „Ce ma fac daca nu pot ajunge la camara?” Oare visul acestei nopti de iarna al alimetntelor buclucase se va indeplini?