CNA a decis sa injumatateasca licenta audio-vizuala a OTV-ului. Fanii isi mai pot urmari emisiunile preferate doar pana pe 28 septembrie 2012. In urma repetatelor sanctiuni, Dan Diaconescu a continuat sa faca publicitate politica Partidului Poporului, in afara campaniei electorale. In consecinta, a fost “amendat”cu cea mai drastica sanctiune.
“Serialul Elodia” s-a incheiat, cazul Dianei Malos a fost elucidat, asa ca OTV s-a reprofilat. Scandalurile mici nu au reusit sa ia amploare si sa obtina o audienta satisfacatoate. A venit timpul, asadar, ca Dan Diaconescu sa faca si ceva pentru viitorul lui politic. Ambitiile sale nu sunt deloc modeste: vrea sa devina presedintele Romaniei si are nevoie de sustinerea poporului! “Copiii reprezinta viitorul tarii noastre!” este un exemplu de titlu marca OTV. Ce ar putea sa invete, insa, un copil care se uita la acest post? Sa vorbeasca urat, sa devina mai violent si in cele din urma…sa ajunga un “ramolit al televizorului”. Dar afacerea nu are legatura cu binefacerea: audienta creste. Scopul scuza mijloacele si atata timp cat sunt oameni care gusta emisiunile grotesti si limbajul de mahala, si din pacate sunt, OTV va difuza in continuare “minti criminale”, vraji, innmormantari si parastase. Cum spunea Giovanni Sartori in cartea sa “Homo videns- imbecilizarea prin televiziune si postgandire”, oamenii se simt mai bine atunci cand vad ca altii o duc mai rau ca ei.
Majoritatea telespectatorilor consuma, nu selecteaza. Unii chiar cred ceea ce consuma. Televizorul le ofera o cale mai ieftina si mai comoda de a asista, fie si pasiv, la spectacolul lumii. Cat despre fanii 0 TV, probabil ca se vor resemna in scurt timp: circ si magie neagra gasesc si pe alte posturi. “Televiziunea poporului”, OTV, va ramane insa o nesecata sursa de inspiratie pentru emisiunile de divertisment facil si chiar brutal, iar Dan Diaconescu, omul care a reusit sa faca “senzationala” eterna prostie omeneasca.
Oana Anghelache
Niciun comentariu