Mi-e dor de zilele de la gradinita, in care ma imbraca mama in costum national si ma strangea tare la brau de nu puteam sa aleg. Ma impiedicam in catrinta, dar eram tare mandra cand imi spuneam poezia in fata tuturor. Nu era mai mare bucurie, decat sa port in piept un tricolor si sa cant imnul desi abia puteam sa mi-l amitesc. Eram atenta la buzele colegilor mei sa vad daca nu-l spun gresit. De 1 decembrie incepea deja sa miroase a coji de portocale si mama ma trimitea dupa cutii goale, sa faca focul in soba. Pictam, stateam ore intregi la cercul de pictura si faceam copii cu steaguri in mana. Aceasi copii, an de an. Apoi, ma laudam la colegii de la scoala ca mi-a aparut tabloul in expozitia de la Muzeul Apelor. Pentru mine, 1 decembrie era mai mult decat o sarbatoare. Imi aducea cantecul de trompeta si pasii soldatilor langa bloc. Fugeam repede pe scari si nici nu ma uitm la semafor cand trecam spre Parcul de la Nada Florilor. In fiecare an, avea loc ceremonia de depunere de coroane, la care participau toti falticenenii. Altii stateau sa se uite de la balcon, dar eu ma bagam prin zapada murdara, sa prind un loc bun. Si cand trecea fanfara imi tresarea inima din piept de bucurie. O urmaream inapoi la Unitate, alaturi de mosnegii curiosi.

La ora 11 incepea discoteca pentru copii de la Cinema. Cantam “Pe-al nostru steag e scris unire” cu lacrimi in ochi, de vreme ce alte colege din cor se uitau plictisite la mine. Eu nu asteptam doar sa dansez, eu chiar cantam acasa si faceam pregatire pentru spectacol. Apoi, ma fataiam si eu cu ele si mancam din fursecurile tari pe care ni le pregateau. Pentru mine ! decembrie era, pe atunci, mai mult decat o sarbatoare.

Acum, am si uitat de ziua nationala. Azi dimineata, mi-a fost lene sa ma trezesc din pat, sa-l duc pe Luca, nepotul meu, la parada din Piata Unirii. Lui nu-i vin soldatii langa bloc. I-am spus totusi “La multi ani, romane”, ca sa stie ca azi e ziua lui. Nu i-a pasat, mi-a zambit si a fugit la joaca. E prea mic sa picteze steaguri si sa cante melodii patriotice.

Mi-e dor de zilele in care stiam ca sunt roman si-mi tresarea inima de bucurie. Acum, tot ce imi doresc e sa fug cat mai departe. De tara mea, de frica. Mi-e frica c-am sa uit imnul, c-am sa uit culorile steagului.Mi-e frica de Romania in Romania mea.

Alexandra Sandru