De ceva timp nu mai putem bate pe umar soferul de autobuz sa ne dea hirtiuta verde sau albastra, atat de utila in fata controlorului. Nici daca mergem o singura statie, nu mai functioneaza sa ne scotocim in poseta plina de lucrusoare, doar doar or trece cele cinci minute dintre opriri. „Acum cautam banii ca sa-mi iau bilet, domnule controlor”, spuneam, tinand intr-o mana o oglinjoara, in cealalta o agenda si inaintand foarte, foarte incet spre sofer. RATP nu mai vinde bilete cetatenilor care se grabesc sa se inghesuie pe ultima scara maxi-taxi-ului care deja s-a pus in miscare. Asa se face ca blatistii au ingrosat tenculetul de amenzi de pe biroul RATP.

Insa studentul se descurca. „Are cineva un bilet”, se aude tot mai des, si deasupra tuturor se ridica o mana ce flutura o bancnota de un leu si-o moneda maronie. De inghesuiala, nimeni nu-l vede, insa unu – doi mai milostivi, sar sa composteze si pentru el. Ceilalti pasageri fac si ei parte din trocul de ocazie, dand din mana in mana cei 1,5 lei pana ajung in buzunarul samariteanului. Cand totusi nimeni n-are un bilet in plus si in fata clandestinului se posteaza legitimatia unui controlor, nefericitul are o sansa sa scape. „Da, da, a intrebat”, il salveaza cate o voce de pe scaun, lasand la aprecierea controlorului daca grabitul merita sau nu amenda.

***

Vocea barbatului rupe linistea calatoriei. „Nu-mi dai si mie un bilet?”, ii spune domnisoarei care ascunde in causul palmei un cotor cu doua file. Aceasta da afirmativ din cap si il composteaza. Barbatul, isi muta servieta dintr-o mana in alta, scotocindu-se in buzunarele paltonului de unde scoate plasticul verde. Avea si o moneda, dar n-o gaseste. „Lasati, imi dati data viitoare”, ii spune zambind studenta.

Laura Baban