In fiecare an, cu trei saptamini inainte de a veni Craciunul, tanti Hariga de la blocul alaturat incepea pregatirile pentru „marea si sfinta sarbatoare”, dupa cum ii spunea ea. Afara inca nu ninsese, prin oras inca nu se simtea acel „aer intepator” de Nasterea Domnului. Ea, in schimb era prima care preconiza importanta si necesitatea unor pregatiri asidue si meticuloase. Imediat dupa 1 decembrie, de la geamul ei dispareau perdelele, noapte vedeai cum statea la televizor si scotea inelele de la perdele. Ulterior il zareai pe domnul Hariga, niciodata nu am stiut prenumele vreunuia dintre ei, in pantaloni de trening, o caciula invechita, probabil aruncata de unul dintre cei doi copiii si cu o vesta care a devenit lucioasa, de cind nu a mai fost spalata. Pe umar tinea singurul lor covor person, rosu tipator, iar cu cealalta tinea ligheanul cu apa cu otet, cu o perie in el si batatorul. De la balcon se uita nevasta sa vada daca nu cumva punea pe un copil mai amarit sa i le bata. Dupa jumatate de ora venea si ea, ii aducea alte doua covoare mai mici, iar intr-un final, ii mai aducea cel din dormitor, de iuta.

Pe sirmele de la balcon erau puse la uscat perdelele si lenjeria de pat. Iesea din cind in cind la geam si le mai aranja, intotdeauna avea aceeasi replica: „cea mai buna gospodina este cea care nu-si boteste hainele  cind le spala. De aia nici nu mi-am luat masina de spalat”. Penultima saptamina era dedicata spalarii vaselor, bibelourilor, florilor de plastic si paharelor din vitrina. Avea un obicei sa le insire la geamul de la bucatarie. Iar cum geamul dadea inspre iluminator ( cu alte 15 „priviri” atintite), de fiecare data deschidea geamul si, in mod normal, incepea sa vorbeasca mai tare si sa-i spuna sotul ceva de genul „ai grija la vaza, e de la polonezi primita, nu mai gasim prin consignatiile de aici”.

Ultima saptamina era fabuloasa, familia Hariga era in clocot, de dimineata pina seara, matroana statea numai in bucatarie. Incepea cu fierturile, ba pentru racituri, ba pentru salata beouf. Mirosul de pastirnac fiert ajungea pina in baia mea, iar cel mai dureros era cind scoatea din debara varza murata… Iti dadeai seama ca tocmai s-au intors din piata de la hala de carne.

Pregatirile se terminau intotdeauna pe 23 decembrie, pe 24 bucataria era inchisa, iar abia seara dadea drumul la cuptor, baga friptura, iar sarmalele, dupa ce erau gata, le punea pe pervaz la geam. O oala mare, de tuci, afumata si cu o farfurie imensa pusa deasupra in loc de capac.

Dupa ce se termina si Craciunul, in intervalul ramas pina la Revelion, avea cam acelasi traseu, pe un timp mult mai scurt, insa tot gasea ea ceva ce sa spele, mai era vreun bibelou ascuns care nu fusese bagat in cada la curatat.

Acum sotul doamnei s-a dus, s-a eliberat dormitorul si ea a primit o fata in gazda. Anul acesta se duce la tara, umbla vorba prin vecini ca nu mai vrea sa mai stearga atitea bibelouri degeaba.

George Gurescu