Românul s-a născut analist politic. Și dacă nu s-a născut, sigur a devenit. „Nu știe stînga ce face dreapta”, spune românul pios, creștin din dac în mamă, prevăzător a toate ce vor să vină și cunoscător a tuturor domeniilor știute și neștiute. Am putea fi răutăcioși afirmînd că românului îi merge gura fără cap, dar ne-am minți singuri.

În perioada comunistă, glorioasa epocă a statului la coadă și a programului de 12 ore la fabrică, nu știa Stînga ce face Dreapta. Ce-i drept, Stînga avea vreo 45 (aproximativ) de degete, care intrau pînă și în foc – și-n munți – după Dreaptă, dar cele trei degete mici și strîmbe ale Dreptei rezistau.

Nici nu știm cum au trecut 30 de ani, cînd au trecut și unde s-au dus. Astăzi, România e stat european, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, iar românii au devenit europeni, membri cu drepturi în toate statele Uniunii. De obligații – nu se pomenește în vreo cronică a vremii. Ele sînt, dar nu e nevoie să le mai și știm.

Dacă imediat după Revoluție, Dreapta începuse să facă front comun împotriva acelorași respectabili tovarăși cu steluța pe carnetul de partid, nu mai putem vorbi de o Dreaptă unită acum. Stînga a rămas aceeași Mărie cu aceeași pălărie, mai peticită cu vreo minus 40 de procente de la primele alegeri democratice, libere, pînă la cele mai recente alegeri, mai democratice și mai libere, cum scrie la carte.

În tot timpul în care românul uita ce palmă îl „mîncă” (Stînga pentru noroc la bani, Dreapta pentru noroc în viață – el o spune), au mai patinat Reprezentanți ai Poporului între cele două idei. Nu e traseism, doar și-au modificat viziunea și, evident, ar fi fost o pierdere dacă s-ar fi retras complet din poziția în care a ajuns prin puterea votului nostru. Și prin absența noastră.

La Iași, pe final de pseudoiarnă, căldura inexplicabilă îi ajută pe liderii politici locali să-și schimbe părerea. Uneori, mai ales noaptea, poți auzi cîte un stîngist strigînd pe străzi înjurături împotriva Liderului-Cel-Mare, ca dimineață să te trezești cu el de partea cealaltă. Acel stîngist poate fi chiar primarul, popa sau domnu’ învățător, trioul puterii, Sfînta Treime a oricărei comunități. Fără să oferim vreun nume, e vorba de Primarul Iașului, pe care îl vom numi simbolic Un-Ochi-Roș-Altul-Albastru, prescurtare de la Chirica (Mihai – pentru necunoscători și nerecunoscători). Reprezentant al Dreptei, degetul arătător chiar, cel care arată neregulile, caută să asigure bunăstarea tuturor ieșenilor dîndu-le o lecție prețioasă: nu contează de care parte ești, poți fi incompetent de oricare parte. Același domn, tovarăș, eliberator de sub jugul capitalist, a crescut la sînul unui condamnat definitiv, primar peste aceeași cetate, Gheorghe Nichita. Și dînsul, săritor dintr-o barcă în alta, dintr-un PD sărăcăcios ce nu l-a putut pune în funcția de primar (n-a luat mai mult decît ALDE la europarlamentare), către un PSD, veșnic tînăr, roșu în obraji, semn că e viu, cum dealtfel e și președintele de onoare.

Morala poveștii de astăzi e că nu trebuie să știe Stînga ce face Dreapta. Că și Dreapta tot o Stîngă e uneori.

Sursă foto: b1.ro