De puține ori, atunci cînd luăm parte la un eveniment care cu siguranță va fi amintit în cărțile de istorie, sîntem și conștienți pe deplin de amploarea sa. Îl tratăm cu superficialitate nu pentru că ne dorim asta, ci pentru că frica, isteria și paranoia ne determină să acționăm și să gîndim pe termen scurt, limitat. Cam așa se întîmplă și cu pandemia din ultimile luni: umanitatea vorbește despre teorii conspiraționale, despre leacuri cu ghimbir, despre sfaturi de supraviețuire împotriva acestui virus „de-a dreptul mortal”, toate aruncate într-un haos greu de descris. Și totuși, ce va rămîne în cărțile de istorie?

Sigur se va vorbi despre criza medicală apărută odată cu virusul COVID-19. „Ne gîndim la un vîrf care merge până la 10.000 de cazuri adunate de la începutul pandemiei pînă la 1 iunie” spunea domnul Tătaru, ministrul Sănătății. Dar că nu avem capacitatea propriu-zisă de a confirma mai mult de 500 de teste pe zi nu a mai spus. Cum poți cunoaște dimensiunea reală a epidemiei de COVID-19 dacă testezi limitat? Cum să faci față unui virus care se răspîndește foarte ușor în condițiile în care nu ai echipament de protecție sau, și mai interesant, refuzi să îl porți pentru că „nu e comod”?

În plus, va fi amintită și criza economică. Faptul că mii de oameni sînt în șomaj tehnic, iar alți mii au avut nenorocul de a fi în subordinea unor șefi dezinteresați, care i-au lăsat fără serviciu atunci cînd aveau mai mare nevoie. Peste 2.000 de persoane speriate de foame și de sărăcie au plecat să lucreze pămînturile germanilor. „Vin la noi pentru că au nevoie, pentru că trăiesc în sărăcie” (Friedrich Ostendorff – parlamentar german) – așa este descrisă România de astăzi.

Și situația actuală a învățămîntului românesc este demnă de a fi citită de generațiile ce vor veni. Ba chiar va fi interesant să afle că, demult, cîndva, celebra dorință de a nu mai merge la școală/la facultate s-a îndeplinit. Sau nu?

Învățăm, de fapt, în mediul online. Dar oare poate fi înlocuită cu adevărat metoda de predare clasică, față în față cu elevul sau studentul, cu metoda de a preda virtual? De aproape două luni, am fost martori la zeci de declarații venite din partea Ministerului Educației și Cercetării, pentru a ajunge la o simplă concluzie: nu revin la școală decît elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, iar toate orele trebuie să fie ținute obligatoriu în mediul online. În condițiile în care aproximativ 250 de mii de elevi din România nu au avut și nu acces la internet. Și tot în condițiile în care există o posibilitate ca din ce în ce mai mulți beneficiari ai învățămîntului obligatoriu de stat să nu mai aibă acces la internet, pentru că nu își mai pot permite acest „moft”.

Dacă este să ne referim la mediul universitar, și aici a venit ministerul cu aceeași concluzie simplu de enunțat: studenții nu vor reveni la cursuri în acest an academic, toată activitatea acestora (inclusiv evaluarea) desfășurîndu-se în mediul online. Situația e și mai interesantă în ceea ce privește învățămîntul superior, pentru că fiecare universitate are autonomie. Ce înseamnă asta? Înseamnă că fiecare for de conducere gîndește strict pentru grădina sa, strict pentru studenții săi. Și de aici începe meta-haosul.

„România Educată”, nepregătită pentru educația online

Este drept, măsura de a muta totul în online este una binevenită și așteptată. Toată lumea vorbește despre „al doilea val de îmbolnăviri” și cred că, într-adevăr, ar fi fost o decizie proastă să revenim la cursuri după ce starea de urgență s-ar fi finalizat. Vorbim despre cursurile „obligatorii”, la care ar fi participat marea majoritate a studenților de frica foii de prezență. Vorbim de examene la care ar fi participat chiar și peste 100 de persoane, toate înghesuite într-un amfiteatru în care abia ai loc să ții foile și instrumentele de scris pe masă. Și, totuși, „România Educată” nu a fost și nici nu este pregătită pentru a implementa acest învățămînt virtual.

În Italia, universitățile au sistat predarea față în față pînă la începutul următorului an academic. Sună cunoscut, nu? Așa am făcut și noi. Diferența majoră este că ei, italienii, au fost cu un pas enorm înaintea noastră în ceea ce privește actul educațional și metodele de predare. În timp ce un număr considerabil de studenți români încearcă să ia legătura cu profesorii prin fel de fel de mijloace, trecînd printr-un adevărat ciclu de comunicare (exemplificînd: se trimite un e-mail cadrului didactic, acesta vine cu propunerea de a susține cursul pe o anumită platformă, studenții își creează conturi pe acea platformă, în ziua programată susținerii prelegerii se dovedește că programul nu funcționează corespunzător și trebuie găsit un altul, iar povestea este reluată de la început pînă cînd este descoperit cel mai bun mijloc de predare online), studenții italieni beneficiază de platformele proprii fiecărei universității. Acolo primesc cursurile, acolo încarcă temele, acolo intră în contact cu toți profesorii și tot acolo vor da examenele. Ba mai mult, există chiar și un avantaj interesant pe care îl văd studenții străini și pe care prea puțini beneficiari ai învățămîntului superior din România îl precizează. „Cursurile online sînt faine pentru că avem timp să stăm peste program cu profesorii, iar ei au devenit foarte deschiși cu noi”, după cum mărturisește Laura Saia, studentă la o universitate din Italia.

Studentul român este plictisit de învățămîntul online. Este plictisit chiar de dinainte de a începe această formă de comunicare virtuală. De ce? Este greu de spus. Și nici nu are rost să căutăm motive și scuze. Oricît de dur ar suna, România nu a fost pregătită din niciun punct de vedere să facă față unor astfel de crize. Și acum apare iminenta întrebare: alții cum au putut fi pregătiți? Poate nu neapărat din punct de vedere economic sau medical, însă din punct de vedere educațional multe țări ne sînt superioare.

Finalul pandemiei va veni mai devreme sau mai tîrziu. Testul COVID-19 va fi trecut de toți, cu note de la 5 la 10. Dar oare cei ce vor lua nota de la limita inferioară se vor pregăti mai bine pentru un alt posibil test din viitor? Lumea va fi schimbată. Dar noi sîntem capabili să acceptăm și să înțelegem schimbarea?

Cîte întrebări fără de răspuns. Pe ce platformă online le pot trimite?

Credit foto: pixabay.com