Viorel Scripcariu: „Ce s-ar aștepta de la un rector, să vină și să spună că dărîmă Universitatea de Medicină și Farmacie și construiește alta în loc?”

Viorel Scripcariu profesează în domeniul chirurgiei oncologice la Institutul Regional de Oncologie din Iași (IRO) și este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa”. A fost primul candidat înscris, la alegerile din 22 ianuarie, în cursa pentru funcția de rector al UMF, instituție în care dorește schimbări majore, ce ar trebui să înceapă cu formarea unei echipe manageriale „de valoare”.

Ce v-a inspirat să urmați cariera de medic?

Am hotărît să dau la Medicină cînd eram în clasa a IX-a de liceu. A fost poate și ceva legat de faptul că mama mea a avut niște suferințe medicale în perioada respectivă, era în anii ’70–’72, și asta cred că m-a și determinat să citesc la vremea respectivă, să mă informez, să discut cu medicii și să ajung la dorința de a face Medicină.
Am făcut Facultatea de Medicină, am terminat-o în’83 și chiar din primii ani mi-a plăcut anatomia foarte mult, așa cum le place tuturor chirurgilor, iar asta m-a determinat să mă gîndesc să fac chirurgie. Cu atît mai mult cu cît în vacanțele din studenție, pentru că aveam condiții foarte modeste acasă, mă angajam la spitalul din orașul meu natal, Rădăuți, pe post de asistent medical, deși nu aveam competențe pentru acest lucru. Ca să pot să cîștig un ban, m-am angajat pe acest post și făceam activitate pe Secția de chirurgie, la pansamente, la făcut foi de observație. Doctorii îmi arătau chiar din anul I cum se fac foile de observație și, încetul cu încetul, făceam și eu un ban și intram mai mult în atmosfera unei secții de chirurgie, spitalul din Rădăuți avînd în acel moment niște chirurgi de valoare care practicau intervenții foarte ample.

Ce abilități considerați că trebuie să aibă un medic chirurg, în plus față de alt medic?

Sînt chirurgi și chirurgi. Sînt chirurgi foarte buni care nu au acel „skill” chirurgical, abilitatea, manualitatea chirurgicală și sînt și chirurgi care poate sînt mai puțin pregătiți profesional, dar care au abilități chirurgicale foarte dezvoltate.
Ca să aibă valoare, un chirurg trebuie să fie în primul rînd dedicat pacientului, ca orice medic care îmbrățișează această meserie, trebuie să fie în slujba pacientului, iar apoi trebuie să fie bine informat, să-și upgradeze zilnic cunoștințele medicale în domeniu (mai ales cadrele universitare), pentru că în chirurgie apar proceduri noi, dar trebuie să aibă și talentul chirurgical, să aibă manualitate.

„Salariile tinerilor medici ar trebui să se multiplice de multe ori, ca să poți să ajungi să îi motivezi să rămînă”

Avînd în vedere că ați stat doi ani în Anglia, care considerați că e cea mai mare diferență între sistemul medical de acolo față de cel de aici?

Trebuie să vorbim de două perioade distincte. La momentul în care am fost eu în Anglia, acum 25 de ani, diferențele erau majore. La ora actuală, putem spune că diferențele nu mai sînt chiar așa.
Cel puțin dacă vorbim despre spitalele universitare, putem spune că din punctul de vedere al pregătirii și al accesului la instrumentar, la tehnică medicală, diferențele nu mai sînt așa de mari.
La vremea respectivă diferențele erau majore, însă pot spune cu mîna pe inimă că Școala de medicină ieșeană, absolvenții Școlii de medicină ieșeană au făcut față oriunde ar fi mers la vremea respectivă. Atunci cînd am mers eu în Anglia și am petrecut acea perioadă de doi ani într-un serviciu de chirurgie, făcînd un training de chirurgie generală, cei cu care am lucrat direct au rămas plăcut surprinși de cunoștințele noastre medicale foarte solide. Ei poate erau mai sistematizați, mai schematici în ceea ce făceau.
Ceea ce s-a îmbunătățit foarte mult la noi – diferența era majoră atunci – este legat de tehnica medicală, de relațiile din interiorul staff-ului, de modul de organizare a serviciului și sistemul de supraveghere, de schematizarea unei opțiuni terapeutice și a planului terapeutic și de planul de explorare a unui pacient – acestea putem spune că erau diferite.
Relația cu pacientul s-a modificat mult și la noi, dar încă mai sînt multe lucruri de îmbunătățit; relația în ceea ce privește aplecarea pentru cel în suferință, felul în care tu îl privești și îl înțelegi.
În ceea ce privește procedurile, în chirurgia clasică nu exista nicio diferență între ei și noi.
În ceea ce privește chirurgia minim invazivă, care era la început acum 25 de ani și acolo, ceea ce schița o diferență majoră între noi și englezi era problema de cercetare, pentru că ei la vremea respectivă făceau cercetare adevărată, cercetare fundamentală, cercetare clinică. Era chiar obligatoriu pentru cei care erau în perioada de training să aibă un an de cercetare în chirurgie. Timp de un an era scos complet din activitatea clinică și făcea numai cercetare, ceea ce la noi era aproape zero în anii ’90.
Aceste lucruri s-au îmbunătățit. Diferențe de pregătire între tinerii medici din România și tinerii medici din Anglia nici la vremea respectivă și nici la vremea asta nu sînt. Școala de medicină ieșeană este o școală de prestigiu și oriunde au mers absolvenții noștri au fost întotdeauna apreciați și au lăsat o imagine frumoasă, avînd bagajul de cunoștințe foarte bine pus la punct.

Care credeți că este schimbarea de care au nevoie tinerii din România, absolvenți de Medicină, pentru a nu mai pleca în afară?

Aceasta este o problemă foarte delicată. Una care nu ține de noi, ci de sistemul de organizare și de sistemul de salarizare. Dacă nu ar exista condiții în țara asta nicăieri, și ar fi doar spitale prost dotate, spitale orășenești, atunci poate că te-ai simți frustrat de ce nu ai posibilitatea să ajungi să lucrezi într-un spital care este bine dotat. Dar, existînd locuri în care ai o dotare corespunzătoare, nimic nu te împiedică ca printr-un sistem concurențial să ajungi în acel spital.
La noi, problema nu se pune așa, ci pe aspectul salarizării. Acesta este singurul lucru care îi determină pe cei tineri să plece. Un sistem de salarizare care este, în continuare, la o diferență majoră. Nu poți să ții un tînăr specialist pe un salariu de 1.500 de lei, cînd el, dacă merge într-o altă țară din Europa, va avea de la început un salariu de peste 2.000 – 2.500 euro, ceea ce este o diferență majoră.
Acum 25 de ani, și eu aveam posibilitatea să rămîn în Anglia, aveam posibilitatea să merg în țările din fostul Commonwealth, dar am preferat să mă întorc. Depinde foarte mult și de cum ești construit din punct de vedere relațional, moral și psihic. Eu mi-am dorit să ajung înapoi în familie, la prieteni.
Activitatea tinerilor medici în străinătate le conferă o bună stare materială, dar activitatea este la fel de intensă, iar viața socială este foarte limitată. Dacă nu ai prieteni, dacă nu ai pe cineva, practic nici nu exiști în societate, decît ca un robot care merge într-un spital, își desfășoară activitatea, se duce acasă și stă între patru pereți. Cei care își doresc o viață de familie și o viață socială, nu vor trăi acolo așa cum își doresc. Foarte mulți dintre tinerii îndrumați de mine, care au plecat în străinătate și s-au realizat acolo, simt un fel de părere de rău sau de dorință de a veni acasă cît mai repede. Există o legătură sufletească între locurile de unde ai plecat și ceea ce ești.

Sînt mulți care se întorc după ce au profesat o anumită perioadă în afara țării?

Nu sînt mulți, dar sînt. Eu am trimis dintre doctoranzii mei. Și-au făcut stagiile de doctorat în Franța, Italia, Anglia sau Germania, după care au revenit aici, fără intenția de a mai pleca din nou.
Dintre cei care au ajuns și au lucrat ca specialiști, sînt puțini cei care se mai întorc. Vorbim de un număr foarte mic, pentru că, trebuie să recunoaștem, pentru un tînăr care are atîtea nevoi, un salariu decent e foarte important și ar trebui să ne dea de gîndit acest sistem sanitar din România.
Salariile tinerilor medici ar trebui să se multiplice de multe ori, ca să poți să ajungi să îi motivezi să rămînă.

Viitorul rector al UMF trebuie „să fie o persoană care să aibă credibilitate în ceea ce face”

Avînd în vedere că sunteți unul dintre candidații pentru funcția de rector al UMF Iași, ce calități considerați că ar trebui să aibă un bun rector?

În primul rînd, trebuie să aibă un fundament profesional solid. Atunci cînd ajungi să fii o persoană cunoscută din punct de vedere profesional în domeniul în care lucrezi, la nivel național și la nivel internațional, consideri că ăsta poate constitui locul sau momentul în care poți să clădești ceva pentru tine și pentru universitate.
Trebuie să fie o persoană care să știe cum să-și construiască o echipă, să fie o persoană care să știe cum să comunice cu cei din echipa sa și cu cei din afara echipei sale, în tot mediul academic.
Să fie o persoană care să aibă credibilitate în ceea ce face, să aibă idei inovatoare, să vină cu idei de cercetare, avînd în vedere că la ora actuală posibilitățile de a accesa proiecte europene sînt foarte mari, ceea ce aduce un plus de valoare și științifică, dar și materială universității.
Trebuie să fie o persoană care să gîndească deschis și cît mai larg, mai amplu, asupra proiectelor de cercetare.
Trebuie să fie o persoană care să realizeze faptul că își pune la dispoziția universității toate eforturile și toată puterea de muncă, pentru a crea o imagine frumoasă a acesteia în comunitatea locală, pentru că știm că Universitatea de Medicină și Farmacie aparține și Iașului.
Trebuie să poată să comunice și să îmbunătățească imaginea universității în primul rînd pe plan local, dar și la nivel național și internațional.

De ce ați ales să candidați pentru funcția de rector?

În momentul în care ajungi la o anumită vîrstă, în care ai niște realizări profesionale, consideri că ai ajuns în punctul în care trebuie să faci și tu ceva pentru școala care te-a format. Pentru că eu sunt absolvent al Facultății de Medicină din Iași și am peste 30 de ani de chirurgie. Asta a fost motivația pentru care mi-am dorit foarte mult să ajut universitatea să iasă dintr-o imagine care îi este complet defavorabilă în momentul de față, atît pe plan local, cît și la nivel național.

Menționați în planul dumneavoastră managerial cît de importantă este imaginea și comunicarea într-o universitate?

Acestea sînt cîteva dintre ideile din proiectul meu managerial. Am discutat mult despre excelență și prosperitate, ideea principală fiind să aducem cît mai multe fonduri în universitate, să dezvoltăm proiectele care sînt în derulare și în acest mod să putem obține o prosperitate atît din punt de vedere științific, cît și material. Din punctul de vedere al comunicării, pot spune că universitatea noastră a suferit foarte mult în ultima perioadă, din cauza scandalurilor care au existat în interiorul ei și care au apărut în presă uneori deformat.

Care credeți că ar fi primul pas pentru rezolvarea acestor probleme?

Primul pas pentru noul rector va fi să își formeze o echipă de valoare, oameni credibili, oameni care să fie motivați că fac parte dintr-o echipă de prestigiu, ca toți să înțeleagă că este momentul în care atmosfera din universitate, imaginea universității trebuie schimbate.
Știu că am fost criticat și prin presă, și prin comentariile care apar în toate articolele publicate că am spus în planul managerial că nu vreau să fac revoluție în universitate. Așa este, nu voi face revoluție, dar o reformă trebuie făcută. Proiectele care sînt în derulare trebuie să se deruleze. Dar ce s-ar aștepta de la un rector, să vină și să spună că dărîmă Universitatea de Medicină și Farmacie și construiește alta în loc? Trebuie să continuăm ceea ce avem și să îmbunătățim ceea ce trebuie îmbunătățit.

Credeți că este benefică promovarea făcută pe rețelele sociale din ultimile zile?

Este o campanie destul de agresivă. Eu am fost primul candidat înscris, la o oră după ce s-a deschis perioada înscrierilor și mi-am propus să îmi fac o campanie sobră. Am site-ul meu, pe care pot fi studiate toate materialele, dar această mediatizare excesivă și dorința de a stimula scoarța cerebrală în fiecare zi cu niște impulsuri legate de un anumit candidat cred că este dăunătoare.