Carbon (pe numele său adevărat Viorel Ioniță) vorbește cu bucurie despre muzică, își potrivește foarte bine cuvintele, la fel ca în versurile pieselor sale. Povestește cu pasiune și cu mult calm despre începuturile carierei sale muzicale, o carieră lungă, presărată cu întîmplări pozitive și negative. În interviul de față, am vorbit despre importanța muzicii rap ca factor social, dar și despre modul în care generația de azi percepe stilul de muzică pe care îl abordează.

Care a fost primul tău contact cu muzica?

Pot spune că primul contact cu muzica a avut loc chiar la nașterea mea, cînd eu însumi am făcut primele acorduri pe frecvențe înalte. Cu hip-hop-ul m-am împrietenit imediat după Revoluție. Pînă atunci nu eram atras de un anumit stil muzical, eram chiar indiferent. Dar cînd am auzit pentru prima dată o piesă rap, mai exact la televizor, am fost „lovit” instantaneu de felul în care suna și de faptul că era ceva diferit față de orice auzisem pînă atunci. M-a impresionat atît ca ritm, dar mai ales ca mod de interpretare a versurilor, sacadat, și de faptul că mesajul era transmis direct, fără perdea.

„M-a impresionat cultura hip-hop în totalitatea ei”

Așa cum tu, prin muzica ta, îi influențezi pe alții, la fel trebuie să existe unul sau mai multe nume care te-au influențat. Care este sau care sunt acestea și în ce manieră au reușit să te influențeze?

La început am fost fan MC Hammer, apoi am început să descopăr artiști din zona underground, cum ar fi Public Enemy, EPMD, Ice Cube, Ice T și mulți alții. Muzical, nu am căutat să iau influențe din altă parte, cu toate că, indirect, e posibil ca fiecare să-și fi lăsat o amprentă mai puțin vizibilă. M-a impresionat cultura hip-hop în totalitatea ei. Acest lucru m-a făcut să îmi doresc să-i cunosc istoria încă de la începuturi; astfel, în timp, a devenit un stil de viață.

Cînd ai înregistrat prima ta piesă într-un studio?

Am început să scriu primele versuri prin 1994, dar prima piesă înregistrată a fost în 1997, la binecunoscutul Studio Claxon. Mai exact, piesa „Scandal”, a trupei „Drepturi Egale” în colaborare cu „Pirats Klan”.

Cum ai descrie senzația pe care ai avut-o în momentul în care ai concertat pentru prima dată?

S-a întîmplat tot în 1997, cu „Pirats Klan”, într-un club din Buftea. Țin minte că au fost prezente mai multe trupe, printre care „Delikt”, „Da Hood Justice” și alții pe care memoria mea nu i-a mai reținut. Cert este că am avut mari emoții înainte de concert, fiind prima reprezentație de genul acesta, dar și o mare dorință de a arăta ce pot și de a mă manifesta, acolo pe scenă, în fața unui public.

Pe parcursul carierei tale ai colaborat cu numeroși artiști. Cu care dintre ei ai format și ai păstrat prietenii strînse care să depășească sfera muzicală?

Într-adevăr, în acești 25 de ani de carieră muzicală am colaborat cu foarte mulți artiști din zona hip-hop și nu numai, dar, în principiu, relațiile de strînsă prietenie se rezumă la oamenii cu care am pornit aventura muzicală, aceștia fiind membrii trupei „Pirats Klan” și grupul inițial „Facem Records”. Pe ei îi consider ca niște frați. Ar mai fi destui oameni cunoscuți în timp, pe care i-aș putea adăuga pe listă, dar am ajunge la un șir lung de nume. Mai mult de atît, am legat prietenii și cu unii dintre admiratorii muzicii mele.

„Inspirația are un izvor nesecat de surse. Una dintre ele este durerea”

Fiecare artist se inspiră din trăirile sale și din lucrurile care se întîmplă în jurul său. Ce momente și întîmplări au existat în viața ta care în loc să te inspire, te-au încurcat pe plan muzical?

Desigur că au fost și momente grele, de cumpănă, însă nu le-am considerat a fi piedici, ci le-am luat ca pe niște încercări ce trebuiesc depășite. Inspirația are un izvor nesecat de surse. Una dintre ele este durerea, pentru că acolo se simte zbuciumul sufletesc și oricât de grele au fost unele momente, am căutat să le exploatez într-un mod constructiv.

Se spune că muzica înseamnă sacrificiu. Îmi poți da exemple de sacrificii pe care le-ai făcut de-a lungul carierei tale pentru muzică?

Am un vers care spune așa: „Meșterul Manole ne-a dat indicii/ Fără sacrificii nu ridici edificii”. În general, viața presupune multe sacrificii, altfel toți am avea un parcurs liniar, ar fi o lume utopică în care ne-am minți unii pe alții că totul este perfect.
Am sacrificat timp, mult timp, energie, probabil că uneori nu am fost aproape de anumite personae, din cauza muzicii. Pe de altă parte, mi-am sacrificat și sănătatea în procesul creației, fiind un mare devorator de țigări, cafea. Emil Cioran afirma că „Fără țigări și cafea nu aș fi scris nimic”.

Cum consideri că te-ai schimbat pe parcursul carierei tale muzicale?

Omul, în evoluția sa, trece printr-un șir continuu de schimbări. Fără schimbare, ar fi stagnare. Cert e că la început eram mai agresiv în versuri, stilul meu era neșlefuit. Odată cu trecerea timpului și cu experiența acumulată, agresivitatea s-a dispersat, iar stilul „Carbon” a devenit o amprentă unică în hip hop-ul din România.

„Muzica este medicament pentru suflet”

Fiind unul dintre veteranii muzicii rap din România, ai oferit muzica ta mai multor generații care au crescut cu ea. Cum vezi acest lucru?

E firesc să fie așa. Muzica rămîne peste ani și nu poate decît să mă bucure faptul că alții rezonează cu ceea ce am făcut. Mai îmbucurător este atunci cînd oamenii îți transmit că mesajul livrat i-a ajutat, le-a dat forță, i-a inspirat sau i-a scos din depresii. Muzica este medicament pentru suflet.

Muzica rap este un mijloc de exprimare și un factor social important. Cum percepe generația de azi acest tip de muzică?

Fiecare generație își trăiește timpul ei. E un lucru firesc. Pe de altă parte, noua generație nu trebuie să uite că ea stă pe pilonul generațiilor anterioare și moștenește genetic din cultura lor.
Dacă ne referim strict la muzica rap, constat că este un interes mai scăzut față de anii ’90, cînd practic s-a format mișcarea hip hop la noi în țară, asta ca o generalitate. Pînă la urmă depinde de fiecare individ în parte, de căutările sale, de fondul sufletesc, de ceea ce simte și îl „mișcă” într-o anumită direcție.

„Creația înseamnă viață, viața e mișcare, mișcarea e sunet”

Te-ai dezvoltat într-un cu totul alt mediu față de generația de acum. Ai crescut într-o realitate diferită, cu alte valori și cu o altă mentalitate. Ce însemna, pentru tine, la momentul acela, posibilitatea de a te putea exprima prin muzică?

Era dorința adolescentului în efervescența căutărilor, pasiunea pentru acest stil muzical. Muzica e de cînd lumea și pământul. Creația înseamnă viață, viața e mișcare, mișcarea e sunet. Toate generațiile care au trecut pe aici au căutat moduri artistice de exprimare. Fie prin arte vizuale, fie prin muzică. E frumos gîndul de a ști că ai un aport la creația universală, oricît de mic ar fi acesta.

Cum simți noua generație, din punctul de vedere al culturii muzicale?

Acum totul pare mai diluat, mai superficial și nu mă refer aici doar la modul de gîndire al noii generații, ci la direcțiile în care ne îndreptăm noi, ca umanitate. Așa-zisa globalizare are un efect negativ asupra identității, culturii și vechilor obiceiuri ale unui popor.

Cum te simți știind că ai petrecut peste două decenii în această branșă?

Sufletește la fel de tînăr, cu aceeași sete de a exterioriza trăirile pe instrumentale. Acum sunt mult mai atent la mesajul transmis, fiind conștient de impactul cuvintelor asupra minții umane. Încerc să redau mesajul cît mai echilibrat posibil.
Simt că încă mai am multe de oferit publicului ascultător și sper să am puterea să o fac în continuare. Entuziasmul de a explora comorile cuvîntului nu s-a diminuat, pot afirma că „sap” în continuare să scot din adîncuri diamantele cele mai frumoase, pe care să le pun la urechile celor care mă ascultă.

„Dacă simți că ai o misiune, o duci pînă la capăt”

Ai avut vreodată momente în care te-ai gîndit să renunți la muzică? Dacă da, din ce motive ai luat în calcul această variantă?

Evident că au existat și momente de acest fel. Unul dintre ele a fost atunci când mama mea a decedat. Chiar am făcut o pauză destul de mare, de patru ani, în care am înregistrat și un album pe care nu l-am publicat niciodată. Pînă la urmă, indiferent de problemele ce apar, fiecare avem parcursul nostru în viață, iar dacă simți că ai o misiune, o duci până la capăt, cu toate sacrificiile pe care ți le cere viața.

Ce mesaje încerci să transmiți prin muzica pe care o faci?

Muzica mea este o mixtură ce încorporează mesajul social, concepte filozofice, experiențe și trăiri personale și ale oamenilor din jur. Ea conține elemente „de stradă” și ale culturii hip hop universale.

În această perioadă susții o serie de concerte de lansare a albumului tău intitulat „Sinopsis”. Cum este atmosfera în cadrul acestor concerte și cum de, după atîția ani de muzică, ești încă motivat să o faci?

Cea mai mare plăcere a unui MC este să fie pe scenă, să-și etaleze „skill-ul”, să fie în contact direct cu publicul ascultător. Am avut concerte cu 100.00 de oameni prezenți, dar și cu 20. De fiecare dată am avut același entuziasm și mi-am respectat publicul, indiferent de număr.
Referitor la turneul de lansare al albumului „Sinopsis”, atmosfera diferă de la oraș la oraș, dar pot spune că am simțit căldura oamenilor prezenți și dorința lor de a fi aproape de unul dintre artiștii lor preferați.
Pentru mine hip hop-ul este deja un stil de viață. Probabil doar boala sau moartea ar putea pune stop joc. Motivația vine din lucrurile nespuse pînă acum, din explorarea cuvîntului, din dorința de a arăta că acest veteran are un spirit tînăr, care va dăinui în muzică și după ce omul dispare.

Biografie
Viorel Ioniță, cunoscut cu numele de scenă Carbon, s-a născut în București, pe 16 decembrie 1975. A scos pînă în prezent opt albume solo, unul în colaborare cu trupa „Haarp Cord” și unul cu trupa „Pirats Klan”.
Astăzi, Carbon este unul dintre veteranii muzicii rap din România și unul dintre cei mai respectați artiști din zona underground. Pe lîngă interpretarea pieselor, acesta se ocupă și de producția instrumentalelor.

Sursă foto: www.facebook.com