VIOLETA CINCU: „Dacă nu te adaptezi, ești un jurnalist mort”

„Îndrăgostită de radio sau dependentă de genericul de știri și de poveștile oamenilor”. Așa se caracterizează Violeta Cincu, una dintre cele mai experimentate jurnaliste din Iași. A făcut carieră în presă, mai ales în ce aaudiovizuală. A lucrat la Radio Nord Est, „Ieșeanul”, Tele M, Europa FM. Acum este producător general la Radio HIT Iași, corespondent RFI România și publică texte de opinie pe Republica.ro. O meserie trăită sau trăirea unei meserii? Ambele variante sînt corecte în cazul ei.

Cum a fost să lucrați la BBC România, un post cu o cultură jurnalistică atît de diferită?    

A fost o experiență absolut fantastică prin prisma modului în care lucrează ei.

Nu este o cultură jurnalistică foarte diferită, poate părea diferită, este o cultură jurnalistică bazată pe independența presei.Fiind vorba de o finanțare a Guvernului Britanic, nu mai poți vorbi de ceea ce în presa tradițională numești „dependența de anumiți sponsori”. Cultura BBC-ului presupune foarte multă documentare. Nu te repezi să dai primul știrea doar pentru a fi primul, aruncînd astfel o știre neverificată și fără un unghi de abordare diferit. Ca să dau un exemplu, fostul primar al Iașiului, Gheorghe Nichita, a făcut la un moment dat o conferință de presă în care a declarat că va scoate dosarul de la CNSAS de colaborator al Securității pentru primarul Constantin Simirad. Toată presa a dat știrea, dar BBC-ul a spus ca să așteptăm mai întîi să scoată dosarul de la CNSAS, iar dosarul nu a fost scos nici astăzi. 

Ce v-a plăcut cel mai mult acolo și cum ați adoptat acele principii în presa locală din Iași?

În primul rînd contează foarte mult echipa. Contează să ai discuții în contradictoriu pe un subiect, să vezi unghiurile de abordare, cu cine poți vorbi, pentru că dacă uneori te uiți la partea televiziunilor centrale vezi aceiași invitați, formatori de opinie, care se pricep de la prețul petrolului pînă la tricotaje. Adică cel mai bine este să vorbești cu un expert pe domeniu, nu cu un om bun la toate, iar nu în ultimul rînd nu dăm materiale doar ca să umplem timpul. Asta îmi amintește de un buletin celebru de prin anii `50, BBC News: „Este ora 13:00, aici BBC. Nu avem nici o știre”. Vorbim de BBC la nivel global. 

După cum ați spus, radioul vă este „marea dragoste”. A existat vreun moment în care ați simțit că această dragoste vă cere prea multe angajamente personale sau profesionale?

Să știi că nu numai radioul, dar și televiziunea și presa scrisă, fiecare cere multe angajamente personale. În perioada guvernării Dragnea, în perioada protestelor am avut colegi care au ieșit din presă, pentru că nu mai puteau. Adică plecai dimineața, trebuie să-ți faci jobul – să editezi știri, să prezinți știri, să documentezi materiale. Apoi nu știai dacă se iese sau nu la protest. Pînă la urmă lumea ieșea la proteste. Acestea începeau la ora 18.00 și se încheiau la ora 21.00. Trebuia să dai o parte din material, urmînd să revii a doua zi dimineața. Au fost trei-patru săptămîni în ritmul ăsta și este deloc ușor. 

Lucrați ca producător general la Radio Hit. În culisele unui astfel de post, cît de mult contează creativitatea și disciplina?

Creativitatea merge mînă în mînă cu disciplina. Dacă cineva își închipuie că realizatorii de programe vin dimineața, deschid mixerul si spun ce le trece prin cap, se înșală. Toate lucrurile sînt pregătite cu grijă cu o zi înainte.

Creativitatea presupune însă să ai un subiect de interes local, să-l identifici. Ce contează în dimineața asta? Traficul, pentru că firma de construcții a început lucrările pe Bucium, iar oamenii stau o ora și jumătate pană să ajungă în oraș. Bun, asta este informația, dar ce faci cu ea? Cum o spui pe post? O spui amuzant-ironic, o spui smulgîndu-ți părul din cap, ca și cum vine sfîrșitul lumii? Nu în ultimul rînd, în desfășurare ai invitați. De exemplu, noi astăzi ne gîndim ce subiecte abordăm în matinalul de mîine dimineață și pe cine invitam. Ce contează pentru oameni? Care ar fi subiectul care i-ar atrage? 

„Modul prin care înțelegeam presa tradițională acum 10-15 ani s-a dus”

Care este cel mai creativ proiect pe care l-ați coordonat pînă acum la Radio HIT?

Fiecare proiect este creativ. Meseria noastră este volatilă. Poți să faci cel mai minunat reportaj astăzi, iar mîine este uitat. În fiecare dimineață o iei de la capăt și în fiecare dimineață trebuie să creezi cel mai creativ proiect și cel mai bun. Știi cum este? Acum liniile s-au șters între radio, TV și online. Faci radio, dar trebuie să fii și pe online, faci radio, dar trebuie să ai și foto și video.

Deci, modul prin care înțelegeam presa tradițională acum 10-15 ani s-a dus, munca de radio nu mai este doar de radio. 

Care a fost cea mai mare provocare în coordonarea studenților de la jurnalism?

Pe vremuri, se spunea că este mai ușor să faci jurnalism în radio decît în presa scrisă. De ce crezi? Pentru că aveai vocile, iar jucîndu-te cu vocile, nu trebuia să mai scrii 12.000 de caractere. Dar acum, după cum ai observat, profilul audienței se schimbă. Oamenii vor să aibă esența, să fie ceva scurt, ca un clip pe TikTok. Era vorba unui mare jurnalist de acum cîțiva ani care spunea că dacă nu poți să scrii o știre cît o postare de pe Twitter înseamnă că nu este știre.

Erau două tipuri de categorii de studenți. Cei conștiincioși, dar fără vocație, adică cei care veneau la toate orele, învățau pe de rost, dar nu le plăcea meseria, voiau doar diploma sau nu erau talentați. Şi cei care erau talentați, dar care mai lipseau. Unii dintre ei au început să vină la Jurnalism nu pentru că voiau să fie Cristian Tudor Popescu sau Andreea Esca, ci pentru că își căutau drumul, pentru că picaseră la o altă facultate și suna foarte bine să fii la Jurnalism. Or meseria asta cere vocație. Diploma nu îți aduce neapărat o carieră de jurnalist. Poți avea diploma și să vinzi la mall. De asemenea, poți să nu ai diplomă, dar să fii un moderator strălucit.

Profesorul de la Jurnalism este un mentor, te învață să-ți găsești aptitudinile, te învață să treci peste eșecuri, te învață tips-uri pe care nu le găsești în cărți. Meseria asta este una eminamente practică si vocațională. Mulți dintre studenții mei îmi spuneau că nu le place să facă teren. „Dar dacă nimeni nu face teren, atunci de unde vin știrile? Le luăm toți de pe Facebook, din postări?” le spuneam. Nu îți place să faci teren, atunci fii ca Sorin Semeniuc, un foarte bun jurnalist de investigație. Adică poți găsi pe internet licitații mînărite, poți găsi foarte multe subiecte, dacă știi să cauți, dar, dacă nu știi să cauți, iarăși apare o problemă. 

Aici este tot un talent? Căutarea informațiilor?

Da, evident!

„Meseria asta este despre oameni”

Dar prin ce i-ați deosebit pe studenții care aveau talent de cei care nu aveau?

Păi, se vede vocația, se vede dacă îți place, se vede dacă ești pasionat, dacă citești, dacă faci proiectele pe care le primești. Se vede din creativitatea și ideile pe care le ai. Îmi aduc aminte de o studentă foarte talentată, care acum lucrează în PR și Industrii Creative. Era o temă de Crăciun si, apropo de tradiții și obiceiuri, a scris ceva de genul: „Dar capra a murit, iar medicul nu era în echipa de colindători. Ce urmează în continuare?”. Deci nu poți să-i pui nota 4. Sau întrebări precum: „Vin extratereștrii si trebuie să iei un interviu. Scrie trei întrebări pentru extratereștri”. Răspunsul a fost: „Nu pot să iau interviu extratereștrilor pentru că nu avem acest limbaj comun”. Aceste mici chestii îți arată creativitatea și nu le poți sancționa. Creativitatea se vede din modul în care abordezi viața, din modul în care scrii, din vocabularul pe care îl ai și din tot ceea ce citești.

Știi unde se mai vede? Meseria asta este despre oameni. Trebuie să-ți placă oamenii și poveștile lor. Trebuie să fii interesat. Dacă nu îți plac oamenii, nu ai făcut nimic. Deci, trebuie să fii curios, să-ți placă oamenii, să nu te uiți la ceas. Cînd ești jurnalist, nu ești niciodată în timpul liber. Știi cum se zice, cînd dintr-o clădire vor să iasă 200 de persoane, iar unul vrea să intre, acela este jurnalist.

Tot nu mi-ați răspuns concret dacă a existat un moment cînd a trebuit să le spuneți ceva studenților care să le schimbe perspectiva asupra jurnalismului.

Fiecare seminar și fiecare curs era o schimbare de perspectivă. Știi cum e, cînd începi meseria asta, ai prejudecăți și vrei ca realitatea să se muleze după prejudecățile tale. Vrei să faci un subiect și vrei să iasă exact așa cum l-ai gîndit. Nu îți iese așa! Cum spunea Brunea Fox, subiectele nu stau frumos în vitrină. Viața este un amalgam. Atunci fiecare discuție și fiecare seminar și laborator îi schimbă pe studenți, așa cum îl schimbă și pe profesor, pentru că influența este tot timpul reciprocă. 

Frumos spus! Cînd ați lucrat la Europa FM, o rețea cu acoperire națională, ați fost „vocea din difuzoare” pentru mii de oameni. Cum a fost să treceți mai apoi la RFI, un post care pune accent pe internațional? 

RFI România are subiecte naționale și locale. Da, într-adevăr are o abordare mai atentă și mai disecată a subiectelor internaționale, dar RFI România transmite aici pentru români și atunci subiectele sînt de impact – de la faptul că in Iași circulă un tramvai în care poți să călătorești cu pisicuța si cățelul tău și totul e gratuit în anumite zile, pînă la anumite declarații controversate ale unui politician. RFI are corespondenți în țară. Iar trecerea nu a fost dificilă. Nici o trecere nu este dificilă, te adaptezi.

Mă gîndesc că a trebuit să vă adaptați mesajul pentru audiențe, pentru că sînt diferite, nu? 

Fiecare radio are specificul lui, iar ca jurnalist trebuie să fii o persoană adaptabilă. În fiecare instituție în care lucrezi există un cod deontologic, o etică; într-un fel citești la RFI, într-un fel citești la Europa FM; într-un fel citești la Radio România Actualități. Fiecare are regulile stabilite. Dacă nu te adaptezi, ești un jurnalist mort. 

Adaptabilitatea aceasta vine dinăuntrul tău, ca jurnalist sau poți să fii și învățat la noul loc de muncă? 

Păi, normal că ești învățat la noul loc de muncă. Normal că ține și de talent, dar pînă la urmă talentul și adaptabilitatea presupun exercitarea unor profesii remunerate. Asta le spuneam și studenților mei – ai vocație, dar trebuie să-ți plătești și facturile. Cu cît ai vocația mai mare și muncești mai mult, cu atît îți vei plăti mai ușor facturile. 

„Presa am făcut-o din militantism”

Voiam să ajung la întrebarea aceasta. Considerați că ați avut talent de la bun început sau a fost ca un declic, la un moment dat, datorită muncii și investiției personale pe care ați făcut-o?

Eu nu am intenționat sa fac presă. Eu am terminat Asistență socială și Psihopedagogie specială, șefă de promoție, prima promoție. Presa am făcut-o din militantism, ca să schimb ceva. Nu știam că am talent. Am dat concurs la Radio Nord Est. Eram 300 pe trei posturi și au fost selectați trei. Unul din cei trei am fost eu. Pînă am citit știri pentru prima dată pe post, citeam cîte trei ore în fiecare zi, timp de șase luni. Nu știu dacă se numește talent sau muncă. 

Cum v-ați păstrat autenticitatea într-o industrie care, uneori, pune presiune pe senzaționalism?

Nu știu, cred că am avut noroc. Am ales întotdeauna bine și am lucrat în locuri în care nu au existat ingerințe editoriale. 

Dacă ar trebui să creați un autoportret sonor al vieții dumneavoastră în jurnalism – ce melodie v-ar defini cel mai bine atît cariera, cît și viața personală? 

Coloana sonoră din filmul „Greu de ucis”.