De ce în Franța există un sistem performant și unde greșește statul român cînd vine vorba de educație? Cum se simte diferența socială și culturală în România, în raport cu Franța?  Își păstrează încă România rolul tradițional de țară francofonă? La toate aceste întrebări am găsit răspunsuri într-un dialog cu Vincent Henry, directorul Institutului Francez din Iași.

Ce v-ați propus cînd ați preluat conducerea Institutului Francez din Iași (IFI)?

Institutul Francez există în România de un secol, iar noi ne-am propus să continuăm tradiția. Acesta a fost relansat în totalitate în anii 90’, după schimbarea de regim, iar la Iași a fost, practic, unul dintre primele institute franceze din România. În primul rînd, trebuie să găsim un public mai nou, fiindcă atunci cînd s-a deschis acest institut în Iași era orientat către un public vorbitor de limba franceză, bun cunoscător al culturii franceze. Publicul acesta mai există și trebuie păstrat, fiind obiectivul nostru de bază. Este poate mai puțin numeros, mai diluat decît era, deoarece limba franceză, în prezent, este mai puțin vorbită și cunoscută, față de ce era acum 30 de ani. Trebuie să facem, nu neapărat prin limba franceză, un contact între societatea românească și societatea franceză. Contact care ar trebui să se dezvolte în mai multe domenii, precum cel cultural, clasic, cum am făcut pînă acum, dar și în sport, știință, ecologie. Ideea este că, vrem ca IFI să fie o legătură strînsă între cele două societăți, unde putem învăța, lucra și ne putem distra împreună. Astfel, misiunea noastră este să devenim un punct de întîlnire între Franța și România, care au multe de împărtășit.

Cît interes au tinerii pentru cursurile și activitățile desfășurate în cadrul IFI?

Tinerii sînt și au fost întotdeauna, publicul nostru de bază. Avem aici cursuri de limba franceză la mai multe niveluri, cu specialități diferite, care sînt foarte căutate de ei. Publicul țintă sînt cei tineri, iar unul dintre obiectivele noastre este de a păstra o legătură strînsă cu aceștia. Trebuie să ne gîndim la ce este interesant pentru ei în ziua de azi. De aceea, dorim să reînnoim mereu subiectele, activitățile și domeniile, care sînt propuse la institut.

Sursă foto: www.ghidul-horeca.ro

„Important este cum românii se consideră pe ei și, în general, ar trebui să se aprecieze mai mult”

Cum arată România din perspectiva unui francez?

România nu mai este o țară așa de străină, fiindcă am avut în viață mai multe perioade, în care am trăit și am lucrat aici. Eu am avut noroc să văd cum s-a schimbat România, cum a evoluat în bine sau în mai puțin bine pe unele locuri. Cred că este o problemă în modul ăsta de a întreba un străin ce gîndește despre țara sa. România este o țară europeană cu multe lucruri bune, care sînt de apreciat, de descoperit de către românii înșiși mai mult decît de străini. Oamenii de aici au tendința să se raporteze la ce spun ceilalți despre ei. Important este cum românii se consideră pe ei și, în general, ar trebui să se aprecieze mai mult. Ăsta nu este punctul meu de vedere despre România, ci despre modul în care se gîndesc românii la țara lor, deoarece caută un fel de perspectivă a unui străin, care nu mi se pare cel mai indicat.

Ați fost director științific al Biroului Europa Centrală și Orientală din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei. Își păstrează încă România rolul tradițional de țară francofonă?

Da. România va sărbători anul viitor 30 de ani de cînd este membru al Organizației Internaționale a Francofoniei. Și rămîne, în Europa Centrală, stîlpul francofoniei. Sînt oameni care privesc asta într-un mod mai ironic, deoarece există puțini vorbitori de limbă franceză acum. România este țara unde sînt cei mai mulți elevi care învață limba franceză. Chit că, din ce în ce mai mult, e și a doua limbă învățată. Potențialul ăsta de oameni care nu neapărat vorbesc zi de zi franceza, dar cunosc sau au fost în contact cu limba franceză, rămîne extrem de important în Europa. În plus, sînt foarte multe legături între universitățile din România și Franța. Pentru studenții români cu burse Erasmus, Franța rămîne, iar asta este de ani de zile, principala țară în care ajung să urmeze studii pe mai departe. România este o țară importantă pentru francofonia din Europa.

„Nu este nimic mai plăcut pentru un profesor decît recunoștința studenților”

Cum a fost experiența ca profesor asociat de limba franceză la Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca?

A fost o experiență frumoasă, fiind și prima mea profesie, cea de a preda. Și UBB are o tradiție universitară foarte bună. Are catedra de franceză și de limbi străine aplicate, în care franceza are o mare importanță în reputația care acoperă toată țara. Acolo sînt studenți bine pregătiți, care au ajuns la studiile acestea cu bună știință, așa că a fost o plăcere să lucrez cu ei. Am avut șansa să am cursuri de istoria culturii franceze, care erau deschise unui public mai larg, nu doar studenților de la filologia franceză, ci și celor care studiau puțină franceză. Mi-a plăcut foarte mult să țin acest curs, timp de cinci ani, în prezența unor studenți diverși, care veneau dintr-un orizont diferit.

În 2015, în cadrul celei de-a opta ediții a Galei Profesorului Bologna, ați fost premiat de către studenți, fiind considerat unul dintre cei mai „tari” profesori de la (UBB). Ce părere aveți de această nominalizare?

Cred că, a fost în cariera mea de profesor, recunosc, cea mai frumoasă etapă. Fiindcă nu este nimic mai plăcut pentru un profesor decît recunoștința studenților. Să fii profesor nu este o meserie ușoară. Sînt momente de deznădejde, descurajare, deoarece nu merge întotdeauna cum ne-am fi dorit, nu primim neapărat feedback-ul pe care îl așteptăm, nu întotdeauna avem impresia că putem face mai mult. De fiecare dată cînd întîlnesc un student care își aduce aminte cu plăcere de un curs de–al meu mă face bucuros pentru o săptămînă. Recompensa asta, pentru mine, a însemnat că nu muncim în zadar și că am adus ceva acestor studenți, care a fost apreciat.

Am înțeles că ați predat limba franceză în mediul carceral. Ce a însemnat pentru dvs. această experiență?

Aceasta este o experiență din studenție. Eram funcționar la o asociație care avea scopul de a-i ajuta pe oamenii care au greșit în viață și care aveau nevoie de o susținere școlară. Mi s-a părut un scop foarte nobil și o modalitate de a intra în contact cu oameni despre care nu știam multe. A fost o experiență foarte interesantă. Ca student, un pic protejat, am descoperit parcursul de viață complicat, al oamenilor care au trecut prin momente dificile în viața lor și pentru care aceste cursuri erau o deschidere spre altceva, spre o speranță într-un viitor mai bun. M-am întîlnit și cu persoane care erau foarte educate, bine pregătite și, pur și simplu, interesate să vorbească cu cineva despre literatură. Mă gîndesc, de exemplu, la cineva care a fost arestat pentru acte legate de activitate teroristă în Țara Bascilor. Omul acesta era un intelectual avansat, care a greșit politic în viața lui și era pedepsit pentru asta. Pentru mine, să interacționez cu cineva care avea o experiență de gîndire despre lume, despre ce a făcut el însuși, era o descoperire. A fost o provocare, fiindcă este o ambianță destul de grea cînd intri pentru prima dată în pușcărie. Dar, la un moment dat, îți dai seama că sînt oameni cu griji, cu probleme, dar cu care se poate rîde, atunci cînd s-a distrus un pic bariera asta. Pentru acești oameni era foarte important să se vorbească cu ei despre altceva decît despre problemele lor de natură juridică.

Numeroase opțiuni ale tinerilor de azi fac să încline balanța în favoarea limbii engleze. Limba franceză mai ocupă în zilele noastre, un loc privilegiat în lumea diplomației?

Da, evident. Limba engleză este acum o limbă comună pentru toți. Problema la limba engleză este în ce fel o vorbim. Se spune că lingviștii britanici sînt destul de îngrijorați de faptul că se vorbește un fel de limbă simplificată, care, da, e un mijloc de comunicare, dar nu e în totalitate corectă. Nu trebuie să ne amăgim că toată lumea vorbește limba engleză, nu este adevărat. Sîntem în contact din ce în ce mai mult cu limba engleză deoarece călătorim, conversăm, sîntem mai deschiși prin această limbă, fiind una comună. Franceza, ca alte limbi europene, trebuie învățată, este important pentru toți să păstrăm plurilingvismul în Europa. Astfel, riscăm să ne raportăm la o engleză simplificată și să pierdem toate limbile noastre, care nu sînt doar un instrument de comunicare, ci și un mod de a gîndi. Dacă vrem să ne înțelegem mai bine între noi, trebuie să cunoaștem mai multe limbi. Comisia Europeană insistă asupra acestui fapt – un cetățean european ar trebui să știe cel puțin două limbi străine. Atunci, franceza are evident locul ei în această schemă și da, rămîne o limbă de comunicare internațională în lumea diplomatică, fiind una dintre limbile oficiale de lucru în Uniunea Europeană.

Ce opere literare aparținînd unor scriitori români citiți?

Am citit mult opere scrise de Caragiale. Mi-a plăcut, fiindcă are un umor așa, devastator care rămîne de actualitate și din păcate, ce scrie despre anumite fapte din societatea românească nu prea s-au schimbat. Și opera lui Eminescu este imensă, deci nu am pretenția că am citit tot, dar sînt poeme care m-au frapat. Sînt un mare cititor al operei actuale din literatura română. Mă gîndesc la Lucian Teodorovici, Dan Lungu sau Mircea Cărtărescu. Există mulți autori care au fost traduși în limba franceză, pe care îi citesc cu plăcere.

Ce asemănări/deosebiri ați descoperit între literatura română și literatura franceză?

Am observat că literatura franceză a inspirat, a fost un model pentru mulți scriitori români, iar asta este foarte binevenit și face bogată literatura românească. Sîntem departe de o simplă imitare, deci sînt niște elemente, structuri care pot fi inspirate de la anumiți autori de limba franceză, dar întotdeauna se găsesc elemente care s-au luat din alte literaturi din Europa, fiindcă literatura română a apărut destul de tîrziu. Românii mereu au știut să adauge ceva specific, ceva caracteristic, care reflectă ce este cultural în România, adică un amestec de influențe foarte diferite – orientale, vestice, europene, occidentale. Jocul ăsta între cele două influențe lingvistice, culturale dau un farmec aparte în literatura română.

„Și în Franța se pune presiunea pe examene, dar ideea este de a ridica cît mai mulți oameni spre reușită”

V-ați făcut studiile în Franța, la Universitatea Paris-Est. De ce în Franța există un sistem performant și unde greșește statul român cînd vine vorba de educație?

Sistemul românesc universitar este performant. Problema este că puțini dintre elevii din România ajung la universitate. Sînt probleme care au fost dezbătute public, dar, în general, este un sistem european valabil, care nu trebuie să fie complexat foarte mult față de ce se întîmplă în Franța sau în alte țări. Din punctul meu de vedere, problema principală a sistemului educativ în România este obsesia pentru excelență. Și poate sună ciudat ce spun, dar sistemul educativ românesc este prezentat ca un model care tinde întotdeauna spre ce este mai bun, mai tare. Sistemul educativ de masă ar trebui să educe cei mai mulți elevi. Asta este baza, scopul esențial. Observ mereu ce fascinație există pentru olimpiade. Olimpicii reprezintă o sumă foarte mică dintre elevi, care de obicei au fost împinși la maximum spre un rezultat foarte bun într-un domeniu, apoi decid să plece în străinătate. Deci, nu prea înțeleg care e ideea, în afară de faptul acesta, că noi vrem să demonstrăm că putem să fim mai buni decît ceilalți. Nu contează faptul că unii sînt mai buni decît ceilalți, contează faptul că un număr mare de elevi ajung cît mai sus. Și aici este o problemă foarte importantă, fiindcă mai puțini de 40 % dintre elevii care intră în clasa pregătitoare, vor ajunge la studii superioare. Acesta este un sondaj foarte mic în Europa. Astfel, se pierde o cantitate uriașă de elevi. Parcursul educativ devine, nu o plăcere de a învăța, dar un fel de obstacol care este marcat într-un mod regulat de examene. Și în Franța se pune presiunea pe examene, dar ideea este de a ridica cît mai mulți oameni spre reușită. În Franța, 80 % dintre elevi reușesc la bacalaureat, 65 % care ajung la universitate, iar aici este mai puțin de 50 %. Este și o mare problemă în școlile din mediul rural, unde nu-s destui profesori, unde elevii abandonează devreme școala. Dacă nu ajung la bacalaureat, se pierd pe drum. Nu sînt școli profesionale bine puse la punct, fiind privite de către elevi ca o școală care nu te duce nicăieri. Există mulți tineri care ies, practic, nepregătiți din sistemul educativ, iar asta este o mare problemă.

„Pentru mine, literatura este o modalitate de a înțelege lumea”

Sînteți autor al unei teze de doctorat în științe politice. De unde a venit interesul pentru domeniul politic?

Am cercetat mult istoria și filologia în studiile mele. Pentru mine, literatura este o modalitate de a înțelege lumea. N-am fost niciodată un mare stilist sau cineva interesat în partea asta stilistică a literaturii, dar întotdeauna m-a pasionat ce se zicea despre o epocă. Și am avut șansa, după studii, să petrec o mare parte din carieră în Europa Centrală și Orientală, fiindcă am început să lucrez în Bulgaria, după asta în Moldova, iar apoi în România. M-a pasionat să văd cum s-au schimbat țările respective, ce schimbări politice, sociale s-au produs. Cînd eram parte a Agenției Naționale a Francofoniei, am lucrat cu zeci de țări din fosta Uniune Sovietică, fosta Iugoslavie, Turcia și toată Europa de Est. Deci, a fost un panel extrem de mare de societăți, care treceau prin schimbări. Am simțit nevoia de a învăța ceva nou, mai tehnic.

Aveți multe lucrări scrise care se concentrează pe evoluțiile politice, culturale, sociale și economice din societățile românești, moldovenești și bulgare. Ce legătură personală aveți cu România și Republica Moldova?

Legăturile sînt de ordin personal, familial. Plus, faptul că am petrecut ani de zile atît în România, cît și în Moldova. Așa că, am o legătură de prietenie, de dezvoltare profesională, fiindcă am văzut cum s-au schimbat aceste țări, pe care le-am străbătut de la Nord la Sud, la Est la Vest. A fost un domeniu universitar de specializare să văd cum evoluează politico-social aceste două societăți de limba română. Și m-a interesat, fiindcă reflectă ceva foarte specific, dar și ceva care poate fi lărgit la cum evoluează societatea europeană. Un cuvînt foarte des folosit a fost „tranziția”,. Deci, a intervenit și în formația mea de lingvist, fiindcă sînt folosiți și termeni specifici, „tranziția”, „corupția”, într-un mod automat. Nu ne gîndim cu adevărat ce însemnau acești termeni, ce este în spatele lor. Și asta a fost pentru mine o întrebare. Hai să îi întrebăm ce vor să zică exact, ce înțelegem prin aceste cuvinte care sînt folosite în mod mecanic și care, la urma urmei, nimeni nu mai știe exact ce înseamnă.

Cum se simte diferența socială și culturală în România, în raport cu Franța?

În orice țară există momente în care crezi ceva și nu iese cum vrei, ai așteptări care n-au ieșit. Ce m-a dezamăgit este un sentiment oarecum de lentoare în anumite schimbări. Cu toții vrem să schimbăm lucrurile în bine mai repede, asta e valabil peste tot, nu doar în România. Mai ales cînd avem speranța că acest progres va schimba viața noastră într-un mod radical. Dacă gîndim așa, putem privi lucrurile în două moduri diferite. Un mod în care avem impresia că nu se mișcă nimic, nu avansează nimic, că așteptăm cu toții degeaba. Da, putem zilnic să ne plîngem că ceva nu merge și, într-adevăr, sînt chestii care nu merg destul de repede, care ar trebui să fie rezolvate de mult. Dar este și un alt mod de a vedea lucrurile, care se poate descoperi din jurul vîrstei. Dacă vă uitați ce s-a petrecut în ultimii 20-30 de ani, lucrurile nu sînt așa de stagnate cum avem impresia, fiindcă s-au schimbat în bine foarte multe. Și se vor schimba în bine în continuare. Pur și simplu, trebuie să învățăm să avem un pic de răbdare, ceea ce nu este foarte ușor.

Repere biografice

Vincent Henry a preluat conducerea Institutului Francez din Iași în toamna anului 2022. Acesta a fost membru al Laboratorului interdisciplinar de studii politice „Hannah Arendt” de la Universitatea Paris-Est și profesor la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Are o puternică expertiză în politici științifice și educative, ca membru fondator al Forumului Mondial Heracles.