Vasile Marin este student la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași, unul dintre cei mai buni tineri actori, după cum îl apreciază Octavian Jighirgiu, profesorul său de euretmie și artele spectacolului.

Actorii sînt remunerați slab, iar pentru cei tineri începutul carierei este teribil de greu. În aceste condiții, de ce ai ales acest drum în viață?

Întotdeauna am crezut că dacă lucrezi din greu și ajungi să fii bun la ceea ce faci, reușești și să cîștigi suficienți bani cît să trăiești decent. Sînt suficient de dedicat încît să cred că lipsa banilor nu o să fie o problemă pentru mine. Și apoi, chiar dacă nu aș face bani pentru mine, teatrul nu este o meserie, ci un mod de viață. Nu e important cît de mulți bani cîștig, ci să continui să trăiesc.

De ce ai ales facultatea de teatru din Iași și nu ai încercat în altă parte, la București, de exemplu?

Superioritatea facultății de la București este un mit. Cea mai bună facultate de teatru din țară este la Iași. Am cel puțin trei profesori pe care îi pot suna la orice oră din zi sau din noapte dacă am nevoie de sprijin, atît în plan profesional cît și personal. Sînt curios dacă un student de la București poate afirma același lucru.

Crezi că pe piață sînt prea mulți actori?

Ar fi o binecuvîntare pentru țara asta să existe un surplus de actori pe piață. Dar, din păcate, acesta este un alt mit. Pe piață există un surplus de licențiați și masteranzi în teatru, în nici un caz de actori.

Îți va fi greu să te angajezi, nu crezi?

Cred că dacă voi fi pus în fața unui juriu, împreună cu alt absolvent de la teatru, cu siguranță voi avea un avantaj, pentru că eu nu voi avea doar o diplomă.

Crezi că ai un șarm aparte, la fel ca marii actori?

Să știi că nu toți marii actori sînt șarmanți. Uite, de exemplu, despre Marius Manole, un tînăr actor în vogă, nu se poate spune că este șarmant, ba dimpotrivă, e un tip foarte timid. Mie mi se pare că sînt suficient de șarmant.

Cine te-a îndrumat pe această cale a artei vizuale?

În primul rînd, teatrul este o artă sincretică, nu este doar vizuală. Ca să răspund la întrebare, m-am îndrumat singur pe calea asta. Nu a venit cineva la mine să-mi spună că ar trebui să fac teatru. Primii pași în actorie i-am făcut alături de profesorul meu de actorie din liceu.

A existat vreun profesor care și-a lăsat amprenta asupra ta?

Absolut. Pînă în momentul acesta toți profesorii mei de la facultate mi-au influențat dezvoltarea în mod pregnant. În mod special aș dori să le mulțumesc profesoarei mele, Monica Bordeianu, care are un dar absolut deosebit și îmi insuflă suficienta încredere în mine încît să pot muta munții din loc, și domnului profesor Octavian Jighirgiu, care m-a ajutat enorm să mă dezvolt, prin oportunitățile de lucru pe care mi le-a deschis.

În acești doi ani de facultate ai simțit că locul tău nu este aici?

Sînt constant dezamăgit cînd mă lovesc de lipsa de chef și de implicare a unor colegi, precum și de superficialitatea profesională a multora. De asemenea, mă doare că îmi dau seama că am intrat într-o lume plină de răutăți care nu face altceva decît să o dezbine și să o destabilizeze în ochii publicului.

Dacă n-ar fi fost să fie teatrul, ce-ai fi urmat în viață?

Mi-ar fi plăcut să fac medicina sau școala de ofițeri pentru serviciile de informații.

Ai vreun idol?

Eu respect porunca biblică de a nu-ți face chip cioplit, haha! Nu am idoli. Nu am avut niciodată și mai mult de atît, nu înțeleg fenomenul de a avea un idol. Am în schimb modele, foarte multe, printre care se numără și actorii nominalizați de tine. Dacă ar mai fi să dau nume acestea ar fi Horațiu Mălăele și Alfred James Pacino.

Cum ți-ai convinge publicul să vină la teatru?

E complicat de explicat. Ca să convingi publicul îți trebuie o strategie de marketing foarte bună. Asta poate implica, de exemplu, un afiș original foarte bine făcut, care să incite oamenii, să le stîrnească interesul. Eu cred că mi-aș convinge publicul să vină la teatru jucînd de fiecare dată ireproșabil.

Crezi că teatrul trebuie să rămînă în sală, pe scenă, și spectatorii pe scaune?

Eu sînt o fire mai conservatoare, țin foarte mult la scenele clasice, la decoruri și costume, la cortină nu doar ca actor, cît și foarte mult ca spectator. Totuși, nu sînt deloc împotriva neconvenționalului. Tocmai m-am întors dintr-un turneu în care am prezentat un spectacol de improvizație, spectacol care rupe barierele convenționalului prin faptul că oferă publicului ocazia să se implice activ în desfășurarea spectacolului li să îl modeleze după bunul plac. Teatrul se va dezvolta foarte mult în perioada în care urmează în zona asta neconvențională, iar eu cu siguranșă voi fi unul dintre cei care va ncerca să inoveze și să dezvolte în această privință.

Ce specie, dramă, comedie, abordezi mai des?

Eei, uite, aici treburile iar se complică. Eu, personal, nu cred în delimitările acestea, deși este firesc ca unii să aibă tangențe mai degrabă într-o zonă decît în alta. Totuși, nu cred că te poți numi actor decît dacă joci bine atît roluri tragice, cît și comice. Pînă acum am abordat mi mult zona de comedie, dar urmează să punctez puternic și pe zona de dramă-tragedie.

Care crezi că sînt actorii care nu au ce căuta pe sticlă?

Nu mă uit la televizor, dar uite, ca să îți dau un exemplu, Bendeac nu are ce căuta pe sticlă, recomandîndu-se ca actor, așa cum a făcut, de exemplu, în proiectul acela pe care l-a avut la Antena 1 cu teatrul televizat. El e un tip talentat, dar s-a cam pierdut, jucînd în tot felul de bălării de scenuțe, prin emisiunile lui de prost divertisment.