În mediul academic româneasc numele academicianului Valeriu D. Cotea este legat de lumea vinului, în care a ajuns, după cum spune, dintr-o ambiție de moment. Călătorea cu trenul și cineva l-a întrebat cum să facă un vin aromat. Atunci nu știa, dar și-a propus ca pînă la terminarea facultății să învețe cît mai multe despre vin. În 1982, academicianul ieșean a fost laureatul Premiului O.I.V. (n.r.: premiu acordat de Oficiul Internațional al Viei și al Vinului cu sediul în Paris) pe care l-a mai obținut încă de două ori pînă în prezent.
„Măi băieți, decît să beți un prun, mai bine să beți o vie”
Experiențe mai puțin plăcute legate de licoarea bahică aveți?
Cu vinul nu, dar cu tăriile da. În tinerețe eram un împătimit al spirtoaselor. Mai ales că noi, în Vrancea, sîntem mai mult de munte decît de șes. Satul meu natal, Vida, era așezat în depresiunea Vrancei și i se spune Vida Poarta Vrancei. De acolo începe țara Vrancei. La noi se cultivau mai mult prunul și mărul. La un moment dat, pentru că un frate de-al meu mai mare s-a îndrăgostit prea mult de spirtoase, tata ne-a chemat pe toți să ne țină o cuvîntare. La noi în familie exista o ordine strictă. Trebuia sa stăm ca treptele casei. Nu puteam sa le spun fraților mei mai mari „tu”. Trebuia sa mă adresez cu nene. Cînd ne-a chemat tata, șeful familiei, a fost scurt. A zis „măi băieți, decît să beți un prun, mai bine să beți o vie”. Mai tîrziu am înțeles că decît să bei distilate, care-s jumătate aproape alcool, e mai bine să bei un pahar cu vin, care este un produs natural, fermentat și conține mii de componente care încă nu au fost în totalitate descoperite. Tata nu știa despre asta, dar la fiecare masă prefera un pahar de vin, decît unul de țuică.
Nu am fost îndrăgostit de vin. Am ajuns întâmplător la această poveste de viață. Pe parcursul vieții mi-am dat seama că au fost cîteva momente care m-au făcut să mă decid aspra acestei străzi.
De unde dragostea pentru vin?
Nu am fost îndrăgostit de vin. Am ajuns întâmplător la această poveste de viață. Pe parcursul vieții mi-am dat seama că au fost cîteva momente care m-au făcut să mă decid aspra acestei străzi. Noi am fost șapte frați, numai băieți. Mama era socotită ca o a doua baba Vrîncioaia. La țară nu se știau profesiile așa de bine. Învățător, preot, profesor, inginer silvic, inginer agronom, medic. Eu atunci socoteam să mă fac învățător. Asta deoarece prin sat erau toți domni: domnul avocat, domnul doctor… Mai puțin unul. Aceluia lumea indiferent de vîrstă îi spunea „sărut mîna, domnule”. El era învățătorul. Asta pînă a venit la noi un inginer agronom, unul Nae Bulinaru. Un bărbat tare frumos. Cînd l-am văzut în trăsura care îl plimba prin sat, am zis „domnule, inginer agronom mă fac!” Și așa m-am hotărît să fac agronomie.
Apoi, ceea ce m-a împins să aprofundez studiile în oenologie a fost o altă întîmplare. Mergeam o dată cu trenul spre casă, iar pe la Focșani cineva m-a întrebat „ești student la agronomie?”. I-am răspuns cu „da” și mă întreabă „mă, ia zi-mi și mie cum se face un vin aromat”. Eu eram bîtă, nu știam nimic. Atunci mi-am propus că dacă termin Universitatea de Agronomie să învăț cît mai multe despre vinuri.
Cel mai mult îmi place faptul că băiatul meu mi-a urmat meseria, ba mai mult, și nepotul meu, tot oenolog este
Cum a fost în timpul facultății?
Noi nu am făcut o agronomie specializată. Pe atunci, din cei care terminau agronomie puteau lucra la îmbunătățiri funciare, măsurători terestre. Cel mai mult îmi place faptul că băiatul meu mi-a urmat meseria, ba mai mult, și nepotul meu, tot oenolog este. Băiatul meu este și profesor universitar, iar nepotul meu a studiat acesta specializare. Acum își pregătește doctoratul în Germania. Muncește foarte mult.
De ce nu ați ales Bucureștiul?
Noi ne-am împărțit în toată țara. Un frate de-al meu studiase la Timișoara, altul la Cluj, altul la București. Tata ne-a învățat să ne ajutăm, dar cînd simțim că e cazul să ne aruncă și să învățăm a înota singuri. Am crescut într-o familie dură, dar dreapta. De altfel, dacă nu alegeam Iașul, nu o cunoșteam pe Victorița, cea care mi-a fost soție.
Cum ați întîlnit-o?
Un profesor, știindu-mă singur, mi-a zis că e vremea să cunosc și eu o fată. Mi-a recomandat-o pe Victorița, de care știam, dar care mi se părea de o frumusete orbitoare, care cu mult mă depășea. Și umbla de parcă era o fată de boier: toata dichisită. A adus-o acel profesor la un seminar la noi, ne-a ținut la urmă puțin zicîndu-ne că poate e bine să ne cunoaștem mai bine și apoi ne-am împrietenit ușor.
Pe Ceaușescu l-am simțit superficial și nu mi s-a părut că se apropie prea mult de vin
Cum ați fost educat de părinții dumneavoastră?
Una din cele mai plăcute amintiri e aceea a părinților mei mergînd la biserică. Tata înainte, iar mama la vreo doi metri în urmă, cu capul plecat și cu vreo doi nepoți de mînă. Tot ea îi săruta mîna tatei. Dar n-am văzut niciodată pe tata spunînd ceva rău în fața ei. Ba chiar am întrebat-o o dată eu și cu fratele meu preot de ce nu i-a răspuns tatei niciodată. Atunci a zis că a mai încercat, dar că o făcea de la distanță. Tot ca pe atunci, viitoarei mele soții mama i-a zis : „Nu te sfătui nici sa îl iei, nici să nu. Te-a lumina Dumnezeu. Băieții mei sînt buni, aducători, ascultători, răzbătători. Însă sînt aprigi. Dacă te știi supusă, să îl iei. Dacă vrei să îi fii egală, fugi!” Ea a ascultat și pînă să își dea duhul nu mi-a trecut pe dinainte. A fost o doamnă, iar cînd a murit, țin minte că ziarele ieșene au scris că a murit „doamna universității ieșene”. Era dintr-o casa cu cinci copii crescuți de o văduvă, acoperită cu paie, dar a avansat într-atîta, încît ajunsese o doamnă.
Ați degustat vinuri alături de Ceușescu. Cum era Ceaușescu ca om?
L-am simțit superficial. Nu mi s-a părut că se apropie prea mult de vin. Avea eleganța să nu refuze, dar nu era un om pentru vin. Îi plăceau vinurile seci. Din comitetul central de atunci, doar Maurer cunoștea finețea vinurilor, dar și Gheorghe Apostol, Gheorghiu-Dej. Cînd stăteam cu ei la masă am cunoscut-o și pe Ana Pauker, dar am un gust amar legat de ea.
De ce?
Cînd au venit sovieticii în România, au venit pe la Botoșani. Întîmplarea a făcut să fiu și eu acolo în garda de primire. Ne-au pus să îi primim frumos, să strigăm. Au venit atunci doi ofițeri, un maior și o femeie îmbrăcată tot în uniformă, dar nu avea grade militare. Atunci cel pe care îl subordonam a zis să îi ducem la Ipotești, să vadă locul de unde s-ar trage Eminescu. Atunci femeia aia făra grade s-a zbuciumat așa, deodată și a strigat: „fără Ipotești și fără Eminescu”. Am aflat pe urma că ea era Ana Pauker. În patru zile cît am stat acolo, nu am vorbit româna. Ei mă credeau sovietic. Era o femeie rea, dar deșteaptă. Rea pentru ca soțul ei a fost condamnat la moarte. Nu se poate să trăiești cu un om, să mănînci dintr-o strachină și să-l vinzi.
Eu eram un tip religios, iar unui coleg de-al meu nu i-a plăcut asta și m-a turnat la Securitate
Sînteți nostalgic după perioada aceea?
Pe de o parte, mi-a plăcut comunismul. Teoretic. Cînd am văzut cum se aplică, am început să îl urăsc. Dar am crezut că nu e necesar să amesteci lucrurile. După Revoluție întreaga familie Ceaușescu a fost arestată. Atunci m-am suit în tren și am fost să depun mărturie. Am mers la rectorul USAMV de pe atunci, l-am luat cu mine ca să nu spună că sînt unul de pe drumuri și am spus ce am știut. M-au chemat vreo șase luni. Apoi m-au anunțat să nu mă mai duc, că Nicu a fost găsit nevinovat. Eu nu am judecat partidul, ci omul.
Ați fost turnat la Securitate?
Eram un tip religios. Unui coleg de-al meu, membru de partid, nu prea i-a plăcut asta. El m-a turnat și în anul patru era să fiu exmatriculat. Norocul meu a fost că un altul m-a dus la sinagoga. Aia auzind că nu stau doar pe la biserici, m-au păsuit și nu m-au mai exmatriculat.
Credeți că agricultura este viitorul României?
Eu sînt pentru industrializarea țării. Asta în măsura în care industrializarea ridică nivelul agriculturii de aici.
De ce este nevoie în industria vinului și de oenologi, nu doar de specialiști ai viei?
Problema oenologiei este grea și după părerea mea, este tehnică, dar trebuie și artă. Vinul suferă niște îmbunătățiri și trebuie cunoștinte multe. Noi avem în România o școală bună de oenologie. Îmi pare rău că se amesteca degustătorul cu somelierul. Lumea nu înțelege că cel din urmă doar servește vinul. Enologii cei mai buni din prezent sînt cei instruiți de Viorel Stoian, prof. Nicolae Pomohaci de la București și Valeriu Cotea din Iași, cu toată lipsa de modestie pe care o pot arăta.
Niciun comentariu