Trecand pe strada Lapusneanu dinspre Muzeul Unirii, printre cladirile inalte cu geamuri de sticla si magazine cu vitrine moderne cu greu observi un loc parca rupt din tablourile de demult expuse acum la muzeele de istorie – Galeriile Anticariat „Dumitru I. Grumazescu”.  Locul este un soi de cafenea desprinsa din cartile lui Maiorescu in care se intalnesc si discuta pictori, muzicieni si scriitori. In acest spatiumagazin in care arta, cultura si istoria stau asezate in vitrina asteptand cumparatori, dar mai ales vizitatori, l-am gasit anticarul Dumitru Grumazescu, proprietarul galeriilor, o persoana cu o experienta de colectionar de circa 50 de ani.

Cum de ati ajuns anticar?

Eu am avut un accident acum cativa ani si cand am inceput sa vad, m-am atasat de o carte de-a lui Eminescu, fara autor, fara prefata, fara cuprins, era un ciot de carte nu stiam ale cui sunt poeziile si mergand acasa in 1960 dupa ce am iesit din spital, la Targu Neamt, prin librarii rasfoind carti, am gasit o editie „Biblioteca pentru toti”, seria comunista cu coperta rosie – era Eminescu. I-am citit poeziile si am zis: «Doamne, eu astea le cunosc» si cand am dat la pagina de titlu era imaginea frumoasa cu Eminescu student la Viena. De atunci am spus ca tot ce s-a scris despre el voi strange si iata ca am strans de la varsta de 15 ani si pana la 63. N-am dezmintit juramantul pe care mi l-am facut mie, in fata constiintei mele. Apoi, cand a venit „Marea Ingramadeala”, ca n-o sa spun niciodata Marea Revolutie, mi-am pus intrebarea ce o sa fac si daca toata viata m-am invartit in lumea cartilor, desi eu am specializare tehnica, am fost fotograf profesionist apoi am lucrat in industria grea, am spus ca cel mai bine mi-ar place sa am un anticariat. Iata ca l-am facut. Dupa «Marea Ingramadeala» au rasarit foarte multi anticari, dar nu sunt anticari ci mai bine spus afaceristi, iau de aici si vand, a fi anticar, dar a fi si colectionar e cu totul si cu totul diferit.

Stiu ca Galeriile Anticariat au luat fiinta in 1992. Cum au evoluat lucrurile de atunci?

Am inceput cu ore de dirigentie, cursuri universitare de la Filologie, Jurnalism, de la Filosofie pentru ca este foarte interesant sa desfasori un curs in acest ambient, cu muzica in surdina. Avem si lansari de carte. A intrat aici Gabriel Istrate, fost decan 19 ani la Filologie, un om la 94 de ani cu o minte extraordinara si o memorie nemaipomenita. Foarte lucid, le-a vorbit studentilor de au ramas uimiti. Aici tot timpul ne trece pragul cineva. Aici functioneaza Academia Libera „Pastorel Teodoreanu”, una din cele mai bune scoli de epigrame din Romania, avem un salon de poezie „Veronica Micle”, avem seri muzicale, am infiintat primul teatru de buzunar, din Romania, am avut concerte unde au incaput 108 persoane, multi au stat si in picioare, au fost 80 pe scaune, iar restul in picioare, m-am speriat cand i-am numarat, cred ca sardelele stau mai comod in cutie. Am avut cvartet de la Viena care a cantat aici, tineri care au dat licenta, masterat aici la mine la vioara, viola, flaut, a devenit intr-adevar anticariatul o institutie si el trebuie sa fie un loc de formare a oamenilor si de deschiderea orizontului, de intelegere a civilizatiei.

O ora de discutie cu un om in varsta este ca si cum ai citi o carte

Prezinta interes cartile si obiectele vechi pentru tinerii din ziua de astazi?

Mai putin pentru ca sunt alte capcane – Internetul, televiziunea, programele de muzica. Acum lumea se duce si mai putin la teatru, la opera, la concerte pentru ca tumultul acesta al vietii de zi cu zi te mai indeparteaza de actul de cultura direct. Mai vin tineri sa asculte muzica, sa stea de vorba cu mine… Eu zic ca o ora de discutie cu un om in varsta este ca si cum ai citi o carte. Marile mele universitati au fost oamenii cu parul alb. E o problema aici: prea noi astia in varsta lovim in tineri, nu ma refer la rockeri tunsi, rasi in cap, cu cercei – pe astia ii lasam in pace, o sa le treaca nebuneala si o sa se puna cu burta pe carte si la munca pentru ca nu au incotro; sa le fie limpede! Eu am tupeul sa spun ca sunt produsul Dumneavoastra, al celor care imi treceti pragul pentru ca atatea lucruri extraordinar de frumoase am invatat de la cei care vin aici, de la tineri, de la studenti, de la prietenii mei…! Politica noastra este una atat de nefasta pentru tineri, noi nu trebuie sa mai dam in tineri. Trebuie sa-i ocrotim si sa-i ajutam sa se formeze si sa ramana in tara. Eu, de aici, de la pupitrul meu de comanda, vreau sa va spun ca am foarte multi tineri bine pregatiti care imi trec pragul.

„Eminescu mi-a deschis posibilitatea sa am contact cu foarte multe personalitati si oameni deosebit”

Care este cel mai valoros obiect atat din punct de vedere semntimental cat si material din acest anticariat?

In general, obiectele de mare valoroare sunt icoanele, tablourile, diferite obiecte din argint sau aur, dar daca este o carte deosebita sau un manuscris… ala nu vede lumina raftului, este oprit de mine. Am mii de manuscrise am o suta si ceva de mii de vederi, am timbre, care nu fac parte din magazin. Cel mai important, am colectia Eminescu care are peste opt mii de exponate, am colectia Creanga care are tot atat, o colectie extraordinar de frumoasa Jules Verne, am editii chiar din timpul vietii autorului – l-am cunoscut pe strazi pe nepotul lui in 1979. Colectia Eminescu a fost cotata pe locul doi in lume dupa un american cu Shakespeare, colectie personala devenita publica, inaintea colectionarului de la Paris cu Jules Verne, care in 1999 m-a vizitat la Iasi si a scris si in cartea de onoare a anticariatului. Deci Eminescu mi-a deschis posibilitatea sa am contact cu foarte multe personalitati si oameni deosebiti.

Si ce veti face cu toata aceasta avere?

Doresc sa fac o biblioteca particulara in Romania si sa donez tarii 30.000 de manuscrise, obiecte care au apartinut unor scriitori care sunt la mine si pe majoritatea le am cu mult inainte de a deschide anticariatul. De cand am deschis anticariatul n-am imbogatit cu mult colectia, mai am o colectie superba de aparate foto, primul salon de muzica mecanica. Este pacat sa se bucure un singur individ de tot acest tezaur. Consider ca daca voi fi ajutat de guvernanti, de Primarie, municipalitate voi da tarii o sursa de informare extraordinara pentru ca in colectia mea sunt chiar carti unicate sau foarte rare.

Ati ales in mod deosebit strada Lapusneanu?

Nu, ea m-a ales pe mine pentru ca aici a fost laboratorul lui Nestor Heck unde Eminescu si-a facut cea de a treia fotografie, in costumul alb, cand a venit la dezvelirea statuii lui Stefan cel Mare din fata Palatului Culturii, pe 5 iunie in 1883. Primaria mi l-a dat, eu l-am acceptat, m-am judecat pana a iesit ONT-ul cu jocurile mecanice, l-am castigat si am facut acest lacas.

Mihaela Bucur