După un turneu în orașele mari ale țării, echipa filmului „De ce eu?” a ajuns și la Iași. 1 martie a fost zi de gală la „Casa de Cultură a Studenților”, unde regizorul Tudor Giurgiu, împreună cu producătoarea Oana Giurgiu și cinci dintre actorii filmului au oferit ieșenilor oportunitatea unui dialog cinefil. Alin Florea, Liviu Pintileasa și Mihai Smarandache s-au întors acasă, cu această ocazie. Actorii sînt ieșeni și au avut părinții alături, care mai de care mai mîndri. „Fiecare procuror ajunge să aibă, la un moment dat, un astfel de caz. Pentru Cristian Panait a venit prea devreme”, a spus un spectator, care a ținut să-și exprime aprecierea pentru munca echipei.

Cum a decurs documentarea în acești șapte ani? Ați întîmpinat dificultăți?

Documentarea a avut etapele ei. Prima a fost întîlnirea cu procurorul Lele din Oradea, poate cel mai important pion din acest dosar, apoi cu mătușa lui Cristian Panait. Un alt aspect important a fost studiul articolelor de ziar. S-a scris foarte mult despre acest caz și am încercat să le acopăr cît am putut de mult. Nu în ultimul rînd, am încercat să ne întîlnim cu oameni care l-au cunoscut. De multe ori ni s-au întîmplat lucruri total surprinzătoare. Cu două zile înaintea filmării, a apărut o fostă iubită, care ne-a povestit foarte multe lucruri intime despre relația lor și ne-a cam dat peste cap anumite secvențe sau modul de a le filma. Încă mai întîlnesc oameni care l-au cunoscut și care povestesc lucruri, motiv pentru care regret că documentarea a trebuit, la un moment dat, să se oprească.

Care a fost reacția publicului de-a lungul acestui turneu prin țară?

Din păcate sau din fericire, filmul lasă un nod în gît multor oameni. Este un film care emoționează pînă la lacrimi, în cazul unora. Din punctul acesta de vedere este foarte greu să le ceri oamenilor să vorbească despre film la final, dar pentru noi este foarte important, de asta facem acest turneu cu proiecții speciale. În marea majoritate, am primit reacții extraordinare, oamenii mi-au spus că filmul i-a provocat să citească mai mult despre acest caz. Ce m-a bucurat este că nu i-a lăsat indiferenți. S-ar putea ca filmul să-ți placă sau nu, să-l respingi sau să te atașezi de el.

Totuși, mesajele de la finalul filmului arată faptul că în ultimii ani a început să se facă dreptate în rîndul celor corupți, poate ideea aceasta ar fi indicat să le rămînă oamenilor, de evoluție.

Sigur, finalmente acesta este un lucru evident. Justiția s-a schimbat și nu ne mai putem întoarce în acea perioadă, a anilor 2000-2004, cînd atît presa, cît și justiția erau sub papucul politicului, al prim-ministrului de la acea vreme. Cum spui și tu, trăim într-o țară în care justiția și lupta anti-corupție a început să funcționeze.

Cum a fost pe platoul de filmare pentru actori?

Cel mai greu a fost cu Emilian, este un film în care el apare scenă de scenă, nu-l părăsește aparatul de filmat nici o clipă. Să filmezi 30 de zile la rînd, cu pauze doar duminica, nu este un lucru simplu pentru un actor experimentat, cu atît mai puțin pentru un actor care abia debutează. Am încercat să-i dau un confort, filmînd cît de cît cronologic și am lăsat la final scenele dificile de la sfîrșitul filmului. Țin minte și acum că Emilian a fost extrem de tensionat. A fost greu să filmăm scena de final, cînd el e acasă la mătușa lui, pe terasă, pentru că filmam în apartamentul real unde a trăit Cristian Panait și era un sentiment greu de descris. Se simțea o prezență nevăzută a lui Panait printre noi. Emilian era foarte emoționat, plîngea și el, plîngeam și eu. A fost o filmare cum eu n-am mai avut pînă acum. Nu puteai să ai același comportament și aceeași rutină de muncă, precum o ai în orice alt film. Au fost niște zile speciale, în care încercam să inspirăm din acel nevăzut, pe care îl simțeam cu toții prezent.

La nivel moral, credeți că prin acest film i-ați făcut dreptate lui Cristian Panait?

Din păcate, filmul nu poate face dreptate nimănui, nici măcar din punct de vedere moral. Însă m-aș bucura ca filmul să redeschidă, chiar și simbolic, acest caz. Orice procuror care ar prelua acum dosarul ar putea spune că pentru acuzația în care cred, mai exact înlesnirea sau determinarea sinuciderii, vinovații nu ar primi o pedeapsă mai mare de șapte ani. Dacă nu putem face dreptate, putem vorbi măcar despre acest caz și e un gest de reparație morală. Felul în care a fost instrumentat cazul la Parchet mi s-a părut o mare porcărie. A fost declarat nebun post-mortem, a fost făcută ulterior o investigație psihiatrică, lucru care n-are nicio legătură cu felul în care era Panait, care avea coloană vertebrală. Singura noastră misiune prin acest film este să tragem un semnal de alarmă, să se vorbească despre acest caz, care nu cred că este singular și care vorbește despre o epocă de care eu, unul, mă bucur că am scăpat.

Sursa foto: Facebook „De ce eu?”