Iasi Jazz Nights, noul proiect cultural initiat de Centrele Culturale –  German si Francez – a debutat miercuri, 21 octombrie cu formatia germana Tiny Tribe. Aceasta, formata din Florian Zenker la chitara, Jens Loh la contrabas, Afra Mussawisade la percutie si invitatul lor, Matthias Bergman la trompeta, si-a promovat timp de doua zile albumul „Strange Stories & Faraway Places” in Club RS si apoi in Dublin Pub, alaturi de trupa franceza Pulcinella. Pe acorduri inedite de jazz, Florian si Jens au vorbit despre ei, Romania si albumul ce a facut sa vibreze inima ascultatorilor.

Cum ati inceput ca trupa?

Florian Zenker: Jens Loh si cu mine ne stim de mai bine de 15 ani. Eram la Conservator si ne placea sa cintam. Aveam aceleasi gusturi.

Jens Loh: Aveam acelasi gust estetic si stilurile noastre se imbinau foarte bine. Nefiind prea diferiti, faceam cintecele sa sune ca un intreg. Am vrut sa formam o trupa cu acest sunet specific. Asa ca, in momentul in care am gasit un percutionist, am inceput totul, si nu mai inainte, pentru ca Afra este un percutionist care scoate niste sunete aparte.

Florian Zenker: Intr-o trupa, un percutionist poate tine locul unui tobosar, cu diferenta ca primul are un sunet mai deschis si flexibil.

Ce aveti voi si alte trupe de jazz nu au?

Florian Zenker: Nu o vad ca pe o competitie, dar am incredere ca avem un stil foarte usor de recunoscut.

Jens Loh: Cred ca ceea ce defineste stilul „Tiny Tribe” este un mix armonios intre poezie si energie.

Despre ce cintati, de obicei?

Jens Loh: Toate cintecele noastre spun povesti. In fiecare cintec este o poveste diferita, o persoana anume. Cred ca felul in care ne cintam muzica seamana cu muzica din filme. Incercam sa cream imagini in mintile ascultatorilor nostri. Acesta e, de fapt, motivul pentru care am facut si muzica pentru documentare video.

Florian Zenker: Ceea ce incercam, de obicei, sa facem, este sa cream o anumita atmosfera cu melodiile noastre, care sa se potriveasca la povestea pe care o spunem. Cind ma gindesc la o intimplare, am un anume sentiment si incerc sa scriu un cintec care sa se potriveasca sentimentului. Sa luam, de exemplu, „The Crying Snowman” (n.r. Om de zapada plingind). Fiica mea de trei ani are un om de zapada ca prieten imaginar si il ia peste tot cu ea. Daca stam la masa, i se ofera si lui un loc si, bineinteles, trebuie sa i se dea ceva de mincare. Intr-o zi, copila a venit plingind, spunind ca omul de zapada se vaita din cauza ca picaturi de ploaie au cazut pe bratul sau. Am luat aceasta poveste, care si acum ma intristeaza si am incercat sa fac o melodie conform starii ei. A iesit un amestec de sentimente melancolice si blinde, puse laolalta.

„Muzica a ajuns o maniera de a relata, pentru noi”

Cit de greu este sa povestesti prin muzica?

Florian Zenker: Daca reusesti sa creezi o conexiune cu oamenii, ei pot intelege.

Jens Loh: Am facut-o foarte mult timp si muzica a ajuns un mod de a ne spune povestile. La urma urmei, oricine isi poate conecta povestea la muzica noastra.

Faptul ca spuneti povestea cintecului inainte de a incepe, nu ajuta, deci, la nimic?

Florian Zenker: Ajuta si daca spunem povestea, pentru ca oamenii sa aiba un punct de conectare initial. Am cintat saptamina trecuta in Luxemburg si am primit un email de la o fana care ne spunea ca s-a regasit in cintecul „The Crying  Snowman”. Ea avusese o pisica ce fusese omorita si pe care o chema, culmea, Snow. Incercam sa combinam muzica si audienta, ca cei din urma sa fie o parte a muzicii noastre si sa se regaseasca.

Apropo de povesti personale, „A Tribute to My Car Mechanic” spune povestea unui… elan?!

Florian Zenker: Da, este un tribut adus unui elan. Conduceam prin Norvegia cind, la un moment dat, am zarit unul. Nu s-a intimplat nimic, atunci, dar pe cind veneam inapoi, masina a cedat. Cintecul este despre felul in care merge elanul.

Despre ce nu ati cinta niciodata?

Florian Zenker: Singurul lucru la care ma pot gindi este ca nu sintem politici.

Jens Loh: Asta e adevarat. Dar cred ca muzica poate lua o turnura politica fara sa fie, neaparat, politica.

Florian Zenker: Asta depinde de ce intelegi prin „politic”.

Jens Loh: Noi incercam sa combinam elemente din diferite stiluri, influente culturale. Cred ca e evident ca jazz-ul ramine baza, dar incercam sa integram sunete din diferite culturi. Nu e ca si cum am studia muzica din India, daca invatam citeva teme.

Florian Zenker: Am purtat muzica noastra in diferite tari, si toate publicurile s-au regasit in ea. Ce e „politic” pentru mine e a fi impotriva a ceva. Si tocmai asta nu vrem sa facem.

Jens Loh: Sa o spunem asa: nu sintem politici in sensul ca dividem, dar am putea fi politici incercind sa conectam lucruri.

„Oricind avem idei noi, le transpunem in realitate”

Cit de importanta e improvizatia in muzica voastra? Este un moment special in care simtiti ca trebuie sa improvizati?

Florian Zenker: Este foarte importanta. Avem cintece si compozitii in care sint bucati goale, ca niste rame. De obicei, improvizam acolo, asa ca melodiile noastre sint intotdeauna diferite.

Jens Loh: In afara de rame, este libertatea ca toti membrii trupei sa creeze ceva nou, niste pasaje sau o introducere, tranzitii de la o piesa la alta. Ca de exemplu, cind vorbim despre programul dintr-o seara respectiva, facem lista de melodii, dar cineva poate aduce intotdeauna ceva muzical nou. Am putea sa introducem partile acelea cind nu avem nimic atunci. Oricind avem idei noi, le punem in practica.

Acum promovati noul album, „Strange Stories and Faraway Places”. Este si Romania inclusa?

Florian Zenker: Da, pentru ca contrabassul lui Jens Loh este cumparat din Romania! Din pacate, nu a venit cu el aici, pentru ca era prea mare sa incapa in avion. Gitul basului astuia din seara asta e, in schimb, prea lung si Jens Loh tot aluneca in jos incercind sa ia notele.

Jens Loh: Contrabasul din Romania, pe care cint, de obicei, este cel cu care am facut albumul pe care il promovam aici. In afara de asta, aduce o nota in plus ideii de „locuri indepartate”, in sensul cinematografului pe care il iubesti in mintea ta mica si dulce. Singurul loc indepartat realistic care ne intereseaza pe noi ca persoane este prin intermediul sunetului electronic, care povesteste despre un incident la care am fost partasi in Zimbabwe anul trecut.

Ce s-a intimplat acolo?

Florian Zenker: Cintam la un festival si era un lucru foarte bizar, era totul politic. Cintam cu muzicieni de acolo si era o atmosfera suprarealista. Intr-o seara, pe cind stateam la o femeie numita Margie, am inceput sa auzim sunete ciudate. Si dupa tot stresul ala, asta a fost un moment de relaxare totala. Am inceput chiar sa inregistram sunetele pe un casetofon, iar ceea ce am auzit ne-a inspirat pentru piesa „Margie’s Place”.

„Publicul roman de jazz e foarte tinar”

Jens Loh, am observat ca ai o legatura speciala cu contrabasul, dupa felul in care il imbratisezi…

Jens Loh: In afara de faptul ca imi era putin greu sa cint la el, tu si instrumentul trebuie sa va intelegeti foarte bine, de obicei. Citeodata, te lupti cu el, pentru ca nu vrea sa cinti la el, dar citeodata il iei si pur si simplu se deschide ca o comoara. De obicei, ar trebui sa exprimi pasiune. Sint unele momente in viata in care iei instrumentul si pur si simplu nu te mai asculta. Asa mi s-a intimplat cu vechiul contrabas, la care cintasem timp de 12 ani. Pur si simplu nu am mai putut cinta la el! Nu e diferita o relatie de ce povestesc acum. Asa ca am mers la un magazin de acasa si vinzatorul, care ma stia, mi-a spus: „Am ceva pentru tine, o sa iti placa!” Asa am luat contrabasul facut in Romania. Asta e instrumentul meu, pe care creez sunetul, ce imi personalizeaza vocea.

E publicul roman diferit de cel german?

Jens Loh: Principala diferenta dintre cele doua este virsta. De fiecare data cind am cintat in Romania, erau numai tineri. La noi, media de virsta este de 50-60 de ani.

Florian Zenker: La concertele noastre de jazz din Germania vin numai oameni foarte batrini. Este un sentiment placut sa vezi ca poti intretine si buna dispozitie a tinerilor. Sintem multumiti sa vedem ca jazzul va continua.

Jens Loh: Asta e o parte esentiala, pentru ca in Germania ne gindim: „Pentru cine vom mai cinta noi?” S-ar putea sa ne mutam in Romania in cam 20 de ani!

Dana Radu