Prof. univ. dr.  Paul Corneliu Boișteanu este decanul Facultății de Zootehnie a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iași. Consideră că zootehnia, domeniul pe care l-a îmbrățișat încă din studenție, oferă o perspectivă amplă a ceea ce ne înconjoară și este absolut vitală în ziua de azi. Ne ajută să înțelegem complexitatea lumii în care trăim. Despre secretele acestei discipline, despre studenția de ieri și de azi și despre șansele de reușită profesională ale absolvenților de Zootehnie ne-a vorbit în acest interviu.

Cînd și cum și-a făcut simțită prezența pentru prima dată pasiunea pentru zootehnie în viața dumneavoastră?

Provin dintr-o familie care a lucrat în domeniu, tata a fost profesor la Facultatea de Zootehnie, mama inginer zootehnist, prima absolventă a primei promoții de Zootehnie a facultății din Iași. Am crescut între zootehniști.

În 1983 erați inginer stagiar la ISCIP Tomești, această fermă fiind dotată imediat după Revoluție cu aparatură nouă pentru abatoare. La scurt timp a fost privatizată și lichidată. De ce credeți că nu i s-au dat șanse de „supraviețuire”?

A fost o perioadă contorsionată economic. Nu a fost un management bun, iar condițiile de mediu erau nefaste. Era stația de epurare, ce deversa în Bahlui, Bahluiul în Prut, adică lucrurile erau complicate. Avea șanse, totuși, să meargă mai departe chiar cu rezultate foarte bune.

Ați fost șef de fermă la ISCIP Tomești între ani 1983 și 2000, ca apoi să deveniți cercetător științific principal la Academia Române, filiala Iași. De ce ați făcut această „mutare” din producție în activitatea de cercetător?

Pentru că nu am făcut niciodată întreruperea perfecționării. Am stagii în Franța, la INRA, adică Institutul Național de Cercetări Agronomice, unul din cele mai renumite din lume. În 2000 am terminat doctoratul, apoi în 2001 m-am „retras” la Universitate.

„Zootehnia a fost și este, spunem noi, «un minerit de suprafață»”

După părerea dumneavoastră, la ora actuală, statul român finanțează suficient domeniul zootehnic, sprijină și susține dezvoltarea fermelor?

Este sprijin pentru domeniul zootehniei. Sînt programele de dezvoltare dedicate fermelor, dar trebuie mai mult decît atît. Trebuie să regăsești condițiile optime ca absolvenții să poată fi inserați acolo. Nu îi poți trimite numai cu un loc de muncă. Cînd eram studenți noi, rîdeam apropo de acest lucru și spuneam că, după ce terminăm, vom merge la porumbei, în Piața Unirii; era o glumă, evident.

Trebuie să îi dai absolventului o locuință, cum era Casa Specialistului, un apartament. El nu trebuie să se simtă ostracizat că a fost dus într-o fermă zootehnică. Zootehnia a fost și este, spunem noi, „un minerit de suprafață”. Adică, într-o fermă, la ora 5.00 trebuie să fii acolo, la ora 19.00 ești încă acolo – mulsul de dimineață și mulsul de seară. Vara este campania agricolă pentru furaje, în rest animalele nu știu nici de Paște, nici de Crăciun, nici de sîmbătă, nici de duminică; ești acolo pentru a face performanță.

Ferma trebuie făcută doar de către specialiști. Este un domeniu pe care nu l-am inventat noi, a venit odată cu dezvoltarea societății umane. Și atunci poți să renunți? Nu poți. Următoarea criză va fi cea alimentară și asta le-o spun tuturor copiilor cu care lucrez. Dar nu am niciun fel de emoție vizavi de viitorul profesiei.

Cît de utile au fost acele așa-numite ajutoare naționale tranzitorii în sectorul zootehnic, oferite de la bugetul național crescătorilor de animale?

Trebuie mult mai mult. Ca să discutăm sumele, în fiecare an se prefigurează un anumit buget. Spre exemplu, pe anul 2020 se pierd trei miliarde în domeniul agriculturii. E mult, e puțin? Vă las să decideți.

„Succesul unei ramuri ține de aglutinarea tuturor specialiștilor din zonă”

În anul 2019 s-au pus bazele Asociației Specialiștilor de Industrie Alimentară din România, cu filiala la Iași, din a cărei conducere faceți parte. Care este rolul unei asemenea asociații?

Succesul unei ramuri ține de aglutinarea tuturor specialiștilor din zonă, pentru că ei își cunosc și vulnerabilitățile, și planurile de viitor. Sînt singurii care pot să hotărască pentru dezvoltarea ramurii respective și asta doar dacă sînt împreună. Vocea fiecăruia este prea scăzută și doar împreună se face auzită. Noi aici nu inventăm nimic, trebuie să preluăm din bunele practici deja folosite în țară și ale celor din lumea aceasta. Dacă asociațiile profesionale sînt o voce care contează, înseamnă că ele trebuie să existe, să fie împreună. Asociația Specialiștilor de Industrie Alimentară chiar este o formulă prin care vocea noastră se face auzită.

În 2001 ați considerat că trebuie să intrați în învățămînt. Ați devenit apoi, decanul Facultății de Zootehnie din Iași.  În ce măsură le poate oferi România un viitor sigur din punct de vedere financiar celor ce termină această facultate?

Închei un ciclu de 16 ani în managementul universității. Am fost director general, administrativ, cancelar, prorector și acum închei un mandat de patru ani de decan.

Din punct de vedere financiar, România le oferă un viitor sigur celor ce aleg această facultate. Noi, în facultate, mai avem o specializare, IMAPA (Inginerie și Management în Alimentația Publică și Agroturism). Pentru că acum se dezvoltă apetitul tuturor de a petrece weekendul undeva în liniște. Dar trebuie să le dai oamenilor infrastructură și trebuie să pui profesioniști în zonă. La o pensiune, nu mai poți să mulțumești turiștii numai cu un tobogan de plastic în curte. Vrei ca tot ceea ce ai acasă să se regăsească și la pensiune.

Studiind piața muncii, am observat faptul că în străinătate sînt la mare căutare posturile de inginer zootehnist, comparativ cu România. Cum vă explicați faptul că tinerii, deși termină o facultate cu acest profil în țară, aleg străinătatea pentru a profesa?

Da, mare parte dintre absolvenții noștri pleacă în străinătate. Există încă mirajul străinătății, ca o opțiune. Eu am lucrat în toată lumea asta și ca acasă nu e nicăieri. Acolo ești văzut ca un străin, indiferent cît ai vechimea. Am lucrat într-un colectiv de cercetare care abia după  șase luni m-a invitat pentru prima dată să stăm la o cafea. Și lucram zi de zi împreună.

Revenind, potențialul agricol al României trebuie să fie exploatat la maximum, cu condiția de respectare a procedeelor moderne și prietenoase cu mediul. Ce e drept, trebuie o mai mare implicare a celor ce promovează aceste domenii. Studenții se duc din Iași și ajung la o fermă, dar și acolo trebuie să aibă tot ce au avut și în studenție. Viața lor socială trebuie să fie într-o continuă dezvoltare. Trebuie să le dăm motive pentru a rămîne în țară.

Eu lucram la Tomești, plecam dimineața, la 5.00, veneam seara, la 10.00. Rîdeau prietenii de mine și îmi spuneau că o să îmi dea o vedere cu Palatul Culturii, să îl mai văd din cînd în cînd. Asta era atunci. Acum trebuie să fie diferit.