Actor de teatru, regizor si profesor la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iasi, Octavian Jighirgiu considera ca este esential sa treci prin toate etapele artei teatrale pentru a ajunge un actor profesionist. Desi a luat contact si cu cinematografia, televiziunea sau radioul, teatrul ramane prima dragoste la care nu ar renunta niciodata.

Cum ati decoperit ca sunteti atras de teatru si ca vreti sa deveniti actor?

Aveam un spirit ludic, mai iesit din comun decat majoritatea copiilor. Parintii mei m-au incurajat si de mic am visat la scena. M-a prins microbul cand am fost la primele spectacole de teatru, precum un copil care vrea o jucarie.

Ati avut un model la inceputul carierei dumneavoastra? Povestiti-mi, va rog, despre profesorii si mentorii dvs.

Da, au fost mai multe modele. Unul din actorii alturi de care am si avut sansa de urca impreuna pe scena si care mi-a marcat debutul in lumea teatrului a fost Victor Rebenciuc. Pentru mine este un target greu de atins, o excelenta in ceea ce priveste arta actorului spre care tind.

Povestiti-mi despre emotiile pe care le-ati avut pentru prima data cand ati urcat pe scena ca actor profesionist.

Am urcat pe scena inca din liceu, insa imediat dupa facultate am avut sansa ca actor profesionist, de a ma angaja la Teatrul dramatic din Constanta, unde monta Catalina Buzoianu, una din cele mai importante regizoare contemporane ale Europei. Am debutat la Constanta, in rol principal, tremurand ca varga, avand niste emotii greu de explicat. Tracul actoricesc nu il pot intelege oamenii care nu urcat pe scena in fata unui public, e unul special. Emotia actoriceasca inseamna si emotia tracului. Tracul meu ca debutand in teatrul din Constanta era unul mare, insa sustinerea psihica a venit din partea colegilor. Am fost sase colegi care am plecat la Constanta. Toti am jucat in piesa montata de Catalina. Fiind alaturi de fosti colegi de facultate mi-a fost mai simplu sa trec peste emotiile debutului.

De ce ati ales sa debutati la Constanta?

Sunt un pic aventurier. In Iasi am trait o viata si  am vrut sa schimb ceva asa ca am plecat in Constanta. Dar de acolo, unde am stat doar o stagiune, m-am mutat in Bucuresti, unde am stat cativa ani de zile. Am fost angajat, am jucat acolo dupa care am revenit in Iasi din mai multe motive. Unul dintre ele fiind si faptul ca s-a ivit un post de asistent la Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iasi. M-am gandit  sa incerc si a devenit o boala grea.

Ati mai jucat alaturi de fostii colegi?

Da. In prezent mai colaborez cu unii dintre ei. Oana Sandu este colega mea la Teatrul National din Iasi. Irina Scutaru e a doua actrita cu care colaborez in continuare. Unul dintre cei trei baieti este in America, a ajuns cel mai bine dintre noi, il cheama Cosmin Chivu si preda actorie la Universitatea din New York. Una din actrite e la Timisoara, iar ultimul, Marius Maftei s-a reprofilat si e mare producator pentru un trustul de presa Media Pro din Bucuresti. Nici unul din noi nu a ramas in Constanta, acolo a fost o rampa de lansare.

„Cand urci pe scena problemele le lasi la usa”

Ati jucat pe scena alaturi de sotia dvs.. Cum reusiti sa va insusiti personajele, emotiile?

Sunt aceleasi tipuri de emotii, acolo nu e sotia mea, deci nu exista, nu dublez gandul din relatia scenica. Cand urci pe scena problemele le lasi la usa. In viata cotidiana putem fi certati iar pe scena putem fi iubiti, ca acestea ne sunt rolurile. Emotia pe care o ai in fata spectatorului trebuie sa se trasforme in emotia personajului: o vede el pe ea si o iubeste. Publicul nu trebuie sa observe emotiile scenice.

Cum va pregatiti inainte de a interpreta personajul pe scena? Aveti anumite ritualuri?

Ma adun, stau putin cu mine insumi. Imi fac cateva exercitii de incalzire vocala, imi dezmortesc putin oasele si stau cateva minute si ma gandesc la ce am de facut. Intotdeauna cand intru pe scena, cel mai important este prima actiune si prima replica pe care o am de spus. Daca ele vor iesi cum trebuie, daca simt ca debutul este bun, locomotiva va trage intreaga garnitura.

Ati legat prietenii cu actorii alaturi de care ati urcat pe scena? Este adevarat ca teatrul, culisele si scena devin o a doua casa pentru un actor?

Da. Stau mult mai mult in teatru decat acasa. Este prima mea casa. Prietenia e obligatorie, eu nu cred in relatii buruiante, in mediul profesional. Nu cred in colaborarea cu oameni cu care nu empatizez. Majoritatea celor cu care joc, pe care ii regizez si cu care colaborez la Universitate, imi sunt si prieteni.

Ce v-a determinat sa va indreptati spre regie?

E un alt unghi. Ma intereseaza sa vad un fenomen cum e teatrul din toate unghiurile posibile. Pana acum am avut doua perspective, cea a actorului si cea a profesorului. Cea de-a treia, a regizorului, imi propune un unghi nou. Ma ajuta sa inteleg mai in profunzime fenomenul teatral. Imi da si o anumita independenta, pentru ca regizorii au sansa de a migra intr-un areal mai mult sau mai putin prestabilit in care teatrele ii cheama sa monteze. Si de ce nu, pe viitor poate nu voi mai fi strict legat de Iasi si o sa ma plimb pentru aceasta noua profesie pe care am imbratisat-o.

Cat de important este un regizor pentru succesul unei piese?

Actorul este principalul element, fara el actul teatral nu poate avea loc, spectatorul este celalalt element esential, fara public nu exista teatru. Pentru a capata forma estetica, ceea ce face actorul pe scena, e nevoie de ochiul de dinafara, cel al regizorului. E foarte greu ca tu sa iti fii propriul coordonator artistic, trebuie sa te raportezi la o terta persoana care sa spuna e bine, nu e bine ceea ce faci. Reperul este regizorul, la care se raporteaza tot spectacolul, lumea din spectacol: actori, scenografi, muzicieni s.a. E destul de grea povara.

In ce directie v-a influentat Matei Visniec in cariera dvs.?

Matei Visniec este unul din bunii mei prieteni si ma mandresc cu asta. Am realiza teza de doctorat pe tema asta. Ne stim din facultate, atunci cand tanar student, i-am trimis o scrisoare pentru a ne trimite niste texte. S-a dovedit a fi cel mai deschis om cu putinta. Cu un text de al lui am castigat premiul UNITER de Debut la Scolile de teatru. De atunci ne-a legat o prietenie fantastica. Este un autor care nu pune banul inaintea prieteniei. Un astfel de om te marcheaza.

Cum se prezinta noua generatie de actori in devenire?

Mult mai frisonati, mai nelinistiti, plini de intrebari. Am senzatia ca nivelul de inteligenta a tinerilor creste din ce in ce mai mult pentru ca „bombardamentul” de tehnologie inseamna si exersare a creierului, pentru adaptare la tot ce apare. Ei vor pune serios problema unei profunde transformari a teatrului care nu are voie sa se mai cantoneze in niste clisee clasice. Trebuie sa gaseasca formule noi de supravietuire care trec dincolo de zona asta conformista. Neconformist este teatrul underground. Se vorbeste foarte mult de body language, cuvantul nu mai este obligatoriu pentru actul teatral. In urma cu zeci de ani daca spuneai unui om de teatru ca se poate face teatrul fara cuvant, se lasa cu scandal. Noua generatie de studenti este una plina de initiativa si cu dorinta de a transforma ceva in structura teatrala.

„Nu am fost omul televiziunilor, scena e ceea ce ma intereseaza pe mine”

Cum a fost in perioada in care ati colaborat cu radioul si televiziunea?

Am avut o calaborarea cu televiziunea in studentie, eram realizator de emisiuni, era jobul meu de noapte, dupa cursuri. Perioada aia m-a ajutat sa ma acomodez cu obiectivul camerei, un lucru foarte important pentru ca e un alt tip de trac decat cel de scena. La radio realizam o emisiune de noapte, de divertisment. Aparitiile la televiziune si radio ajuta la promovarea imaginii unui artist. Pentru mine televiziunea este un soi de prieten, imi este alaturi atunci cand vreau sa promovez un produs.  Eu am fost invitat accidental intr-o emisiune si intr-un show de divertisment dar nu am mai fost omul televiziuni, nu am mai stat acolo, nu mai era jobul meu, ci eram invitat cu diferite ocazii la televiziune, la fel si la radio pentru ca scena e ceea ce ma intereseaza pe mine.

Ati fost tentat de cinematografie?

Am facut putin film in comparatie cu alti colegi ai generatiei mele. Am cochetat cu cateva productii cinematografice cat timp am fost actor in Bucuresti, printre care o colaborare cu casa de film Atlatis Film din Bucuresti. In cinematografie sunt alte rigori si un alt tip de actorie, atunci am vazut ce diferente mari sunt intre teatru si film. Rar reusesti sa devii un obisnuit al platourilor de filmare fiind actor in provincie, dar asta nu exclude posibilitatea.

Care au fost diferentele majore pe care le-ati observat dvs. dintre teatru si cinematografie?

In primul rand, cinematograful presupune un tip de firesc care in teatru nu este atat de impins spre limitele lui. In teatru ca sa ajunga mesajul tau de pe scena pana in ultimul rand din sala, trebuie sa ingrosi putin rictusul facial, ca sa sa se vada. Pe de alta parte, cinematografia inseamna un soi de antrenare a emotionarii imediate, pentru ca se pot trage zece duble cu aceeasi scena in care eroul trebuie sa planga la comanda, pe cand in teatru ai o cursivitate a personajului, vine ca urmare a unei stari induse.

Ce parere aveti despre moda telenovelelor in care joaca foarte multi actori consacrati din Romania?

E un mod de a trai, nu acuz pe nimeni, nu stiu daca as face eu acest lucru, dar e un mod de a trai si ii inteleg, sa nu uitam ca marii nostri actori sunt in clipa asta in telenovele, cel mai bun exemplu pentru mine este Gheorghe Visu – este exceptional actoriceste. Asta este economia de piata, existam intr-un anume fel cu toti. Nu sunt de acord, dar cei care joaca in telenovele o fac in primul rand pentru venit, altii care nu mai sunt atat de chemati, de exploatati in filme, o fac pentru imagine, sunt actori intrati intr-un con de umbra, actori pe care nu ii mai cauta regizorii. Atunci cand vine un regizor de telenovela si ii ofera  sansa de a reveni in atentia publicului, sa fii nebun sa nu o faci si sa o faci pe modestul inutil.

„Teatrul din Romania are prea multe institutii suventionate”

Care credeti ca este profilul unui spectator de teatru?

In primul rand, un spectator al unui teatru de caliate trebuie sa stie sa respecte actul teatral. A respecta actul teatral inseamna a-ti inchide exact cand intri in sala telefonul mobil, a face in asa fel incat sa nu deranjezi chiar daca e un spectacol care nu te intereseaza si iti dai seama de asta pe la jumatate, pe cat posibil sa nu iesi din sala si sa stai pana la final daca ai venit. Este de dorit sa ai o minima educatie in sensul acesta, fiecare tip de teatru isi are genul sa de spectator. De multe ori am fost tentat sa opresc spectacolul, asta pentru ca spectatorii se trezisera intr-un context pe care nu il intelegeau si nu ii interesa, e de minima civilizatie sa respecti actul teatral. La cinematografie pelicula e rece, actorii au jucat demult, dar la teatru actorul se incarca cu o emotie puternica si ajunge cu pulsul aproape de colaps. Un spectator nesimtit de teatru raspunde la telefon in timpul piesei si vorbeste in soapta, aici educatul e polul opus.

Ati avut dificultati in interpretarea unui rol, sa intrati in pielea unui personaj?

O, da! Nu cred ca a fost vreun rol in care sa nu am dificultatii de interpretare, ma impiedic de el pana ma imprietenesc cu personajul.  A interpreta un rol este o provocare si pentru ca am aceasta patima dementa de a nu spune nu niciodata. Nu joc doua roluri aproape la fel pentru ca din punct de vedere psihic e greu sa te adaptezi de la unul la altul. Cand ei nu sunt foarte prietenosi cu mine incerc sa ma imprietenesc cu ei, ii descopar, aflu despre ei, imi pun probleme, caut, ma sfatuiesc cu regizorul, ma sfatuiesc cu colegii, cu mine insumi pana intru in pielea personajului.

In ce directie considerati ca se indreapta teatrul din Romania?

Este greu de spus. Teatrul din Romaina are o mare problema, prea multe institutii suventionate, eu fiind unul din angajati, dar o spun pentru ca la adapostul unei astfel de institutii de maini protectoare este bugetul. Tu poti sa adormi ca actor si devii un mic functionar artistic. Cred foarte mult in proiecte si in teatrul particular, in initiativa particulara. Foarte multi actori care sunt in regimul teatrului de stat au un calm si o lentoare! De aici si o deprofesionalizare in anumite trupe de teatru care s-au blazat. Cred in teatrul initiativei private, precum cel din Franta, unde exista peste 1.000 de spectacole pe seara. Spre acest model ar trebui sa se indrepte teatrul din Romania.

Considerati ca trupele underground de teatru sunt solutia?

Exista niste initiative particulare ale unor studenti, care din pacate nu sunt sustinuti decat de propriile incasari. Productia spectacolului de regula ii priveste, cauta sponsori sau dau bani din buzunarul propriu. Miscarea este abia la inceput, Bucurestiul si Ardealul sunt mai inainte decat Moldova in ceea ce priveste teatrul undergound. Exista o serie de trupe in Cluj, Targu-Mures, iar la Bucuresti, Iures are teatrul particular ”TEATRU ACT” . Sper ca si in Moldova sa se miste lucrurile.

Anca POPA

Simona COSTIN

***

Nascut la Iasi, pe 29 iulie 1974, Octavian Jighirgiu a absolvit Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iasi. In perioada 1992-1993 a fost redactor cultural la RTV ”Europa Nova” din Iasi, iar in perioada 1993-1995 a sustinut recitaluri de poezie pentru TVR Iasi. A realizat turnee in Europa, in tari precum Serbia, Ucraina, Lituania, Austria, Franta sau Anglia, precum si in diverse orase din tara. Din 1998 colaboreaza cu Radio Romania Actualitati, Departamentul Cultural, este membru al Centrului de cercetare Arta teatrului – studiu si creatie. Din 2003 este impresar artistic atestat de Ministerul Culturii si Cultelor. Din anul 2002 este asistent universitar la Universitatea de Arte “George Enescu”, Facultatea de Teatru, iar din 2005, lector universitar. In martie 2007, devine seful Catedrei de Arta Actorului din cadrul Departamentului de Teatru al Universitatii de Arte “George Enescu”, Iasi.

Premii:
Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul Studentesc de Teatru, Sibiu, pentru rolul GRUBI din piesa „Bine, mama, da’ astia povestesc in actu’ doi ce se-ntampla-n actu’ntai”, de Matei Visniec – 1995
Premiul II pentru interpretare masculina la Festivalul Studentesc de Teatru “Primul rol” Iasi, pentru rolurile FIUL, TATAL, SOTUL din piesa „Caii la fereastra”, de Matei Visniec – 1996
Premiul UNITER – Diploma Scolilor de Teatru pentru spectacolul „Bine, mama, da’ astia povestesc in actu’ doi ce se-ntampla-n actu’ntai”, de Matei Visniec – 1997