CEO al companiei de media Arhipelago, Marius Alexa este un reprezentant de marcă pentru antreprenoriatul din nord-estul țării. S-a făcut cunoscut prin implicarea activă în dezvoltarea mediului de afaceri național, în special prin promovarea unor instrumente online de sprijinire a întreprinzătorilor, printre altele fiind fondatorul portalului Finantare.ro. Am discutat, în interviul de mai jos, despre calitățile unui antreprenor, dar și despre cît de oportun este să faci antreprenoriat în România.
Sînteți o figură reprezentativă pentru anteprenoriatul din Iași, datorită faptului că sunteți CEO la Arhipelago. Ceea ce am observat este că se vorbește foarte mult despre succesul dumneavoastră, dar nu se vorbește despre cum ați pus bazele acestei afaceri. Ce v-a motivat să începeți această afacere?
Curiozitatea cred că a fost cel mai important lucru, urmată de dorința de a valorifica ceea ce simțeam că știu și credeam, la vremea respectivă, că aș putea să implementez. Cu alte cuvinte, dacă ai făcut o facultate de economie, teoretic te gîndești că știi economie și oarecum era în firea lucrurilor. De asemenea, eu am avut, înainte de a începe afacerea, o bogată activitate de tip implicare în comunitate – am coordonat un club de filosofie, un club de turism, o organizație politică. Deci toate aceste lucruri m-au pregătit să lucrez cu oamenii. Dar am mai avut parte de ceva extraordinar în perioada aceea. Colegul meu de bancă a fost printre primii care au trimis un email din Iași, în 1996, și mi-a deschis ușa laboratorului de informatică. Iar în anul 2000 eram pregătit să încep o afacere pe cont propriu, fascinat de faptul că a apărut internetul și totul părea posibil; în acel an mi-am dat seama de potențialul internetului.
Un alt motiv ar fi dorința lăuntrică de a schimba lucrurile. De exemplu, eu îmi arhivez agendele și în agendele mele din acei ani am descoperit că aveam aceleași idei ca și acum. Cu alte cuvinte, într-o formă sau alta, deschiderea unei afaceri a venit natural, pe o anumită traiectorie pe care mi-am asumat-o din facultate, prin implicare civică, dar, desigur, și din dorința de a avea succes financiar, absolut normală la acea vîrstă.
Cînd v-ați început afacerea, în 2001, căile de comunicare nu erau la fel de dezvoltate ca în prezent. Ce s-a schimbat în tot acest timp?
La începutul afacerii nu aveam resurse financiare. Am început cu cîteva zeci de dolari. Există o tehnică de finanțare care se numește bootstrapping. Bootstrapping-ul înseamnă să găsești resurse financiare pentru afacere din aproape orice. De exemplu, am tăiat cheltuielile mele personale la maximum, nu mi-am cumpărat papuci timp de cîțiva ani, ca să pot să finanțez afacerea. Uneori mergeam pe jos din Nicolina pînă în Copou, unde aveam sediul, ca să fac economie, pentru că nu aveam bani de bilet de tramvai. Fiecare dolar îl investeam în afacere.
La vremea respectivă nu existau programele de finanțare care sînt acum, erau niște protoprograme, nu erau posibilitățile de acum. Era cu totul și cu totul altfel peisajul, deoarece România nu depășise criza anilor ’90.
În acea vreme trebuia să te deplasezi pentru a face o afacere. Acum întîlnirile au loc pe Zoom. Iar eu am fost unul dintre cei care au intuit ce ar putea face internetul. De aceea, ulterior mi-am deschis o afacere de E-Publishing, de software și foarte multe din inovațiile aduse s-au axat în jurul acestei revoluții tehnologice.
Referitor la comunicare, lucrurile sînt fundamental schimbate. Acum, în primul rînd, nu mai comunic decît ceea ce trebuie și sînt mult mai zgîrcit în a sta și a vorbi vobe fără rost. Nici o întîlnire de a mea nu durează mai mult de 50 de minute; doar dacă este ceva de protocol. Inclusiv conferințele pe care noi le imprimăm în comunitatea pe care am creat-o durează maximum o oră, tocmai pentru că vrem o comunicare cît mai directă și eficientă.
Cum a fost să vă porniți afacerea în România la începutul anilor 2000?
Deși am terminat Facultatea de Economie, atunci m-am specializat pe politică monetară. Am scris și o carte în perioada studenției, la care am lucrat cîțiva ani și pe care am publicat-o în 2001. Am fost pregătit să gestionez politici monetare, însă acest lucru nu era posibil, deoarece jobul pentru care eram pregătit era ocupat de un domn numit Mugur Isărescu, la Banca Națională.
Deci a trebuit să fac o schimbare de carieră, așa că am crezut că sunt bun pentru anteprenoriat. Bagajul de cunoștințe oferit de profesorii anilor 2000 de la Facultatea de Economie nu era suficient pentru a deschide o afacere. Am avut noroc de o organizație numită AIESEC, care mi-a deschis puțin mintea și am avut noroc foarte mult de stagiile de voluntariat pe care le-am întreprins în anii 2000, de unde am învățat cîteva lucruri foarte simple- să lucrez cu oamenii, cum poți să vinzi o idee cuiva și cum pot să fiu convingător. Lucrul acesta a contat foarte mult, mai ales că eu sînt o fire emotivă, iar tratamentul unei firi emotive este să dea o mie de telefoane și să vîndă o idee.
„Nu există un manual al anteprenorului”
Ca orice om de afaceri, presupun că ați trecut și prin niște etape mai grele de-a lungul timpului. Ce greșeli ați făcut în acest business și ce ați învățat din ele?
Greșeli am făcur nenumărate. Principalele au fost cele în care am avut de ales între conflicte de ordin etic, iar uneori nu am știut ce să aleg între principii și prietenii. De asemenea, nu am fost suficient de atent cu privire la partenerii de afaceri, uneori nu m-am asigurat din punct de vedere juridic suficient, astfel încît unele pierderi nu au putut fi recuperate niciodată. În unele dăți nu am aplicat regula număratului pînă la 100 înainte de a avea o replică, adică să nu o fi făcut impulsiv.
Orice carieră anteprenorială are succese, dar are și foarte multe regrete din punctul de vedere al emoțiilor pe care le trăiești. Aș putea spune că nu ești anteprenor cu adevărat pînă ce nu concediezi prima persoană. Dacă nu ai această putere și nu vezi dincolo de emoții, practic nu poți construi o organizație care produce valoare pentru o societate, la modul general.
O altă lecție învățată ar fi că uneori trebuie să plătești destul de scump ca să-ți rămînă suficient timp pentru a te concentra pe scopul tău principal. Există foarte multe distrageri în toate părțile, foarte multe oportunități false, „fata morgana”, cărora trebuie să le reziști pentru a merge pe drumul tău, iar voința și determinarea, în general, sînt două elemente greu de livrat în mod constant.
Am avut și niște mentori care mi-au deschis ochii, mi-au stîrnit curiozitatea și am învățat și din greșelile altora. Am încercat să transmit la rîndul meu celor din jur anumite lecții învățate și anumite ghidaje. Nu întotdeauna lecțiile învățate s-au potrivit în toate cazurile. De aceea nici nu există un manual al anteprenorului, pentru că toate cazurile sînt speciale; sînt doar reguli generale care pot fi aplicate într-un caz sau altul.
Datorită business-ului dumneavoastră călătoriți foarte mult. La un moment dat chiar ați declarat faptul că „trebuie să bei mult ceai pînă să semnezi cu un chinez”. În ce țară ați întîmpinat cele mai multe dificultăți în semnarea unui contract?
Cred că cel mai dificil și înșelător este în China. De altfel, probabil va fi provocarea secolului acestuia gestionarea relațiilor cu China, care nu este ceea ce pare a fi sau ceea ce cred oamenii din România că ar fi. Lucrurile sînt mult mai complicate. Deși uneori vorbim despre anumite teme importante, am impresia că nu se înțelege cu adevărat care este cultura afacerilor și implicațiile politice ale ridicării Chinei și cum se vor schimba fluxurile și dinamica afacerilor într-o economie în care China ar putea deveni chiar numărul 1 în lume.
De ce este nevoie pentru a convinge pe cineva să semneze un contract?
Contractul este doar o formă scrisă, o respecare juridică a ceea ce se numește o înțelegere, care se bazează pe o strîngere de mînă în special, dar se bazează pe încrederea reciprocă că ambele părți livrează acel ceva. Ambele părți au nevoie de ceva ce are celălalt, așadar cuvîntul încredere stă la baza semnării contractelor.
Încrederea se obține prin faptul că ai posibilitatea să arăți cine ești, îți oferă posibilitatea să fii verificabil, să ai o suficientă deschidere către partea interlocutoare și de asemenea să dialoghezi real cu acea persoană. Acestea sînt coordonatele pentru a cîștiga încredrea cuiva și pentru a semna un contract pe baza unei tranzacții.
Ca CEO al companiei Arhipelago, sînteți relaxat în ceea ce privește riscurile? Tolerați bine riscul și incertitudinea?
Sînt mai multe tipuri de oameni, unii au o aversiune față de risc, alții sînt neutri față de risc, iar unii îmbrățișează riscul. Așa sînt și mai multe tipuri de anteprenori – anteprenorii pur sînge, cei care sînt mai echilibrați și îmbrățișează și riscul, și cei cu o aversiune mai mare față de risc. Eu mă aflu în categoria anteprenorului pur sînge și am obișnuința să-mi asum riscuri direct proporționale cu valoarea percepută a proiectelor. Cu alte cuvinte o mare parte a timpului meu reprezintă gestionarea acestor riscuri, dar și ulterior valorificarea cîștigurilor provenite din asumarea acestor riscuri.
„România are nevoie de anteprenori”
Pe lîngă studii sau traininguri, din perspectiva dumneavoastră, ce calități trebuie să aibă un om atunci cînd vrea să își lanseze o afacere?
Trebuie să fie un om organizat, trebuie să fie un om care vine cu ceva nou, să aibă capacitatea de a comunica și să-și asume riscurile. Cel mai important e să aibă pur și simplu inițiativa să facă acest lucru. Poți să ai toate ingredientele, dar dacă nu ai scînteia care să te determine să pornești pe acest drum, degeaba ai toate acele calități.
Tinerii, de exemplu, trebuie să înțeleagă că sînt în cea mai bună perioadă din istoria României de a începe o afacere. Nicicînd nu a fost mai ușor în România să îți deschizi o afacere și să ai acces la finanțări, însă nu trebuie să cadă în capcana acelora care spun că în România este îngrozitor și că nu se poate face nimic, că impozitarea este îngrozitor de mare și că nimeni nu te ajută. O percepție corectă trebuie să aibă în vedere o comparare și cu trecutul, dar și cu alte țări.
Călătoresc foarte mult și îmi dau seama că trăim într-o perioadă fastă pentru anteprenoriat, iar în loc să ne plîngem sau să ne găsim scuze, ar trebui să găsim soluții, să trăim viața la maximum și să facem proiecte care ar putea rezolva foarte multe probleme în societatea noastră care are nevoie disperată de anteprenori.
Care este cel mai greu lucru la a fi anteprenor în România?
Să îți găsești timp pentru familie, să găsești echilibru între responsabilitățile asumate profesional și timpul dedicat celor dragi ție – probabil aceasta este provocarea supremă pentru anteprenori. Mai sînt și altele, dar aceasta este numărul unu.
Restul anteprenorilor români trebuie să învețe mai mult marketing și trebuie să găsească soluția de educație managerială continuă. În România nu se știe prea mult marketing, ceea ce este greu de acceptat, pentru că lumea are impresia că marketingul este ușor, îl înveți într-o seară. Dar de aici apar nenumărate proiecte care eșuează.
Scurtă biografie
Marius Alexa s-a născut pe 20 august 1977, în Iași. A absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (2000) cu o diplomă de licenţă în Finanţe.
A publicat, în 2002, prima sa carte – The Monetarism.
A fost profesor asociat la SNSPA (Universitatea Națională de Studii Politice și Administrație Publică), predînd antreprenoriat.
Este un antreprenor activ și CEO al Arhipelago Inc., companie media care se concentrează pe sprijinirea antreprenorilor să-și dezvolte ideile de afaceri.
Este fondatorul Finantare.ro, portalul financiar al României și Afaceri.ro, un amplu program de conferințe de afaceri în România și misiuni economice în străinătate.
Sursă cover foto: www.facebook.com
Niciun comentariu