MĂDĂLINA COCEA: „Scopul meu a fost întotdeauna să arăt că cercetarea interesantă și rezultatele notabile se produc și în România”

Cu o experiență de 15 ani în comunicarea publică din domeniul învățămîntului superior, Mădălina Cocea nu doar „traduce” limbajul științific, ci construiește poduri de înțelegere între cercetare și publicul larg. Coordonează evenimente științifice, precum „Noaptea cercetătorilor”, scrie despre rezultatele cercetării românești și oferă traininguri pentru cercetători în arta comunicării. Despre abilitatea sa de a simplifica limbajul tehnic și de a face știința accesibilă am discutat în cadrul acestui interviu

Ce înseamnă comunicarea științei?

Comunicarea științei înseamnă un proces prin care rezultatele cercetării ajung la cunoștința celor care ar putea să le folosească cel mai bine. Nu întotdeauna cei care pot beneficia cel mai mult sînt alți cercetători; uneori, rezultatele cercetării pot influența societatea sau pot afecta deciziile administrative. De exemplu, în cazul poluării unui oraș, autoritățile publice trebuie să fie informate pentru a lua măsuri eficiente. Comunicarea științifică extinde sfera de diseminare a rezultatelor, trecînd de la un cerc restrîns de cercetători la un public mai larg, interesat direct de acele rezultate.

Cum ați ajuns să deveniți specialistă în comunicare științifică?

În principiu, mă autointitulez specialistă în comunicarea științei, deoarece în România nu există o pregătire formală specifică, cum ar fi programe de licență sau master, care să pregătească oameni pentru comunicarea în domeniul științei. Această formă de comunicare necesită pregătire specializată, care nu poate fi dobîndită doar prin finalizarea unei facultăți de comunicare. După absolvirea Facultății de Comunicare, am realizat că pentru a comunica eficient despre știință, aveam nevoie de pregătire suplimentară. La aproximativ 10 ani după absolvirea facultății, am obținut un al doilea master, în Științe, la Facultatea de Fizică. Acest master mi-a oferit baze solide în domenii precum fizica, chimia și biologia. Combinînd cele două forme de pregătire, am devenit un comunicator pregătit să lucreze cu echipe de cercetători și să îi ajute să-și promoveze rezultatele.

Aveți un newsletter intitulat Știință&Comunicare. Cînd și de unde a pornit ideea?

Newsletter-ul „Știință și Comunicare” este trimis la aproximativ 1.500 de abonați, majoritatea fiind cercetători sau persoane implicate în transferul tehnologic. Ideea acestui newsletter a pornit din lipsa surselor de informare în acest domeniu în România. Am decis să creez acest newsletter pentru a ajuta cercetătorii să înțeleagă importanța comunicării cu publicul larg și pentru a oferi cunoștințele necesare pentru a face acest lucru eficient. Scopul nu a fost doar de a sugera că trebuie făcut, ci și de a explica cum să se facă.

Cum a evoluat newsletter-ul de-a lungul timpului și care au fost temele sau subiectele care au generat cel mai mare interes sau feedback din partea cititorilor?

Newsletter-ul a evoluat nu spectaculos de bine, în sensul cǎ, are o creștere permanentă de oameni care îl citesc, dar, din punctul meu de vedere, nu este cît mi-aș dori. Mi-aș dori să îl citească mai multă lume.

La nivel de subiecte, newsletter-ul a evoluat de la a oferi simple link-uri utile la o abordare mai complexă, cu articole explicative despre concepte specifice de comunicare a științei sau modalități practice de implementare a ideilor de comunicare cu publicul larg. Întotdeauna am avut o linie constantă, concentrîndu-mă asupra modului de comunicare și a eficientizării acesteia. Ce s-a întîmplat la un moment dat este cǎ newsletter-ul a făcut un puiuț mai mic, numit „Romanian Science Digest”, care aduce în practică ideile promovate în primul newsletter. Acesta furnizează săptămînal o sinteză a celor mai interesante noutăți științifice din România. Scopul meu a fost întotdeauna să arăt că cercetarea interesantă și rezultatele notabile se produc și în România, nu doar în rîndul cercetătorilor britanici sau americani.

„În România, comunicarea științifică nu este considerată o prioritate”

Care considerați că sînt cele mai mari provocări și cum le abordați în munca dumneavoastră de zi cu zi?

Provocările sunt prezente pe ambele părți ale procesului de comunicare a științei. Este un proces complex, care necesită colaborare strînsă între cercetător și specialistul în comunicare. Cunoștințele detaliate ale domeniului de cercetare sînt esențiale pentru un comunicator, iar obținerea acestor cunoștințe poate necesita timp considerabil. În România, comunicarea științifică nu este considerată o prioritate, deși se observă o creștere a atenției acordate acestui aspect. Provocarea este de a face ca această comunicare să devină mai prioritară și mai bine susținută. În plus, există și o nevoie de colaborare mai strînsă între cercetători și specialiștii în comunicare.

Am văzut că ați fost distinsă cu un premiu prestagios la ,,Gala Premiilor Superscrieri #12”, categoria Civic influencers. Ce reprezintă o astfel de recunoaștere pentru un comunicator în știință?

Până acum, n-am aplicat niciodată la această gală, dar pentru prima dată aceste premii au avut o secțiune care se numea „inițiativa civică” și am înscris newsletterul „Science Digest” la aceasta categorie de inițiativă civică, pentru că ea este o inițiativă de tip civic, deoarece oamenii obișnuiți au nevoie să știe pe ce se cheltuie banii de cercetare și pe ce se duc taxele pe care ei le plătesc din buzunar și care intră în universități și în instituții de cercetare. Ministerul Cercetării nu face acest efort de a arăta ce se întîmplă în domeniul cercetării, astfel încît oamenii să înțeleagă pe ce se duc banii lor, care finanțează cercetarea. Și atunci am înscris proiectul ca un proiect civic; este și un proiect voluntar, îl fac din timpul meu și din banii mei. Acesta a luat premiul al doilea la aceasta gală.

„Se plagiază peste tot, diferența este că în România plagiatele sînt tolerate sau ascunse sub preş”

Care sînt principalele constatări ale dumneavoastră în ceea ce privește modul în care sînt percepute problemele de plagiat din România de către cercetătorii din străinătate?

Am scris un articol pentru revista europeană „Science Business” și am vorbit nu cu cercetǎtori străini, ci cu cercetători români care lucrează în străinătate, cercetători români pe care guvernul României încearcă acum să îi aducă înapoi sau pe care încearcă să îi reapropie de România printr-o serie de proiecte de cercetare finanțate de la bugetul statului. Există niște linii de finatațare speciale pentru aceste cercetări și am vorbit cu cîțiva dintre ei pentru a-i întreba dacă sînt sau nu ușor de convins să se întoarcă în țară. Și, deși avem impresia că cercetătorii sau oamenii foarte deștepți nu se întorc în țară din cauză că nu sînt salarii suficent de bune, ce am constatat eu a fost că foarte mulți cercetători nu se întorc în țară din cauza acestei corupții, care, la nivel academic se vede nu în faptul că se fac plagiate, ci în faptul că se pot face plagiate fără să fie sancționate. De plagiat se plagiază peste tot, diferența este că în România acestea sînt tolerate sau ascunse sub preş. Există conducători de doctorat conștienți de faptul că tezele pe care le semnează sînt copiate cuvînt cu cuvînt din altă parte și cu toate astea ascund persoana respectivă, în timp ce în străinătate, cînd se detectează un astfel de comportament, sancțiunile sînt foarte drastice și nici nu se pune problema ca cineva de acest gen să rămînă în universitate sau în structuri de putere ale statului.

Care sînt următorii pași pe care ați dori să-i vedeți în ceea ce privește abordarea problemelor de plagiat și îmbunătățirea integrității în cercetarea științifică din România?

Nu știu să răspund foarte bine la această întrebare, pentru că pur și simplu ar fi o opinie personală și nu este nimic ce am studiat sau discutat. Nu mă consider expertă în problema asta.

Ați prezentat recent la conferința de Inteligență Artificială ERUOLAN workshopul de Al pentru mediul academic. Care au fost principalele obiective ale prezentării și cum ați abordat integrarea soluțiilor de inteligență artificială în contextul academic?

Am fost invitată să discut pe această temă de organizatorul conferinței. Conferința în general este una foarte tradițională în domeniul inteligenței artificiale. În Iași sînt cîteva grupuri de excelență în acest domeniu la Facultatea de Informatică și la filiala ieșeană a Academiei Române. Ei sînt cei care organizează această conferiță anuală și reușesc să aducă nume foarte mari. Eu nu am fost unul din numele foarte mari, eu am fost acolo pentru o scurtă introducere despre care sînt instrumentele de inteligență artificială pe care le folosesc eu ca să-mi ușureze munca și să vorbim împreună despre ce este etic și ce nu este etic de folosit într-un context academic, din punctul de vedere al inteligenței artificiale.

Cum vedeti viitorul AI în știință?

În știință nu mă pricep foarte bine să răspund, pentru că, inteligența artificială este mult mai mult decît ChatGPT. Inteligența artificială înseamnă și niște algoritmi care au capacitatea să detecteze tumori pe plămîni cu mult înainte ca ochiul uman să detecteze acest lucru, dar acesta este un aspect la care eu nu mă pricep.

Ceea ce pot eu să spun despre inteligența artificială este cum va fi aplicată în comunicare și cum cred eu că va fi aplicată în acest domeniu pentru a deveni un instrument util cercetătorilor, să-i ajute să ajungă la rezultate mai bune din punct de vedere al înțelegerii mai rapide a unor texte științifice. Cred că momentul în care sîntem acum este un moment care seamănă foarte mult cu pasul făcut de la metoda de a merge la bibliotecă și a căuta informații prin niște fișe bibliografice. Pentru a citi unele cercetări în domeniu, trebuia să te duci fizic la bibliotecă și să speri că au jurnalul care te interesează, trebuia să-l iei și să citești articolul care te interesa. În acel moment, cînd a apărut internetul, a fost privit cu foarte multă suspiciune de către lumea academică și se considera că dacă nu te-ai dus personal să citești un articol științific în bibliotecă, nu ai făcut cercetare cu adevărat. În mod evident, acum, la o distanță de 20 de ani, nu putem să ne închipuim viața de cercetare și cercetarea puternică fără acces la internet și fără să ai acces instant spre zeci de mii de reviste științifice care sînt în domeniul tău. Cred că, la fel, în viitor, deși acum privim cu foarte multă circumspecție instrumentele care se ajută de inteligența artificială pentru a ușura munca cercetătorilor, ele vor deveni o normalitate și vor ajuta cercetătorii să comprime timpul pe care îl petrec acum într-un proces care durează mult timp și îi vor ajuta să obțină rezultate mai bune și mai bine ancorate în realitate.

Repere biografice

Mădălina Cocea este consultant în comunicarea științei și a rezultatelor cercetării. Și-a început parcursul în comunicare, în 2004, după absolvirea  specializării Jurnalism și științe ale comunicării la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A continuat cu un master în Studii Europene, în cadrul aceleiași facultăți, apoi cu un al doilea master, în Științe, la Facultatea de Fizică.

În prezent administrează un newsletter numit „Știință&Comunicare”, prin care își propune să promoveze ideea de comunicare a științei și să ofere cercetătorilor un canal de a împărtăși rezultatele lor într-un mod accesibil publicului larg. De-a lungul timpului, a dezvoltat și un alt newsletter numit „Romanian Science Digest”, focalizat pe evidențierea rezultatelor interesante ale cercetării științifice din România.