Lucian Onciu: „Am optat pentru întoarcerea la mine acasă”

Lucian Onciu este managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. Este unul dintre promotorii culturii în acest oraș și un mare iubitor de teatru. L-am invitat la un dialog onest despre eticheta care adesea i se pune Vasluiului, despre potențialul și realizările orașului, dar și despre planurile de viitor ale comunității vasluiene din punct de vedere cultural.

Cum a ajuns un om cu studii de actorie și o pasiune clară în acest domeniu, așa cum sînteți d-voastră, să managerieze o instituție de coordonare a domeniului culturii tradiționale?

O pasiune clară pentru actorie s-a dezvoltat în momentul în care prezentam spectacolele de Balul Bobocilor în timpul liceului și mi-am dat seama că ar trebui să fac în așa fel încît să existe o continuitate pentru prezența pe scenă. Tot în perioada liceului am avut o trupă pentru amatori și, ușor-ușor, s-a instalat dependența pentru tot ce înseamnă artele spectacolului.

În 1997 am terminat liceul. Era în perioada aceea în care se spunea cît de greu este să reușești la o facultate de Teatru și am hotărît, în urma unui anunț publicat de Teatrul „Victor Ion Popa” din Bîrlad, care căuta actori amatori, să merg și să susțin acest concurs. L-am susținut și, din septembrie 1997 pînă s-a terminat stagiunea, în 1998, am fost actor corp-ansamblu al Teatrului „Victor Ion Popa”. Adică am văzut la fața locului ce se întîmplă pe scena de teatru. În paralel, m-am pregătit pentru a-mi îndeplini dorința, aceea de a urma cursurile facultății de actorie, cu una dintre actrițele acelui teatru, Geta Cacevschi.

În momentul în care am terminat liceul, era foarte greu fără un repertoriu, fără o pregătire în domeniu să-ți pui speranța că ai să reușești la o astfel de facultate. Mai ales că aveam prieteni care încercau de ceva vreme și nu reușeau să fie admiși. Un an de zile am făcut intens această pregătire, care m-a adus în ipostaza de a reuși primul pe listă la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, la Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Teatru.

În cei patru ani de zile, mulțumită examenelor, mulțumită atmosferei și a oportunităților care s-au ivit, deși aveam posibilitatea să continui în același domeniu, am optat pentru întoarcerea la mine acasă. Motivul pentru care am făcut asta este că am susținut în timpul facultății și un curs de management cultural. Un alt motiv pentru care m-am îndreptat spre această facultate a fost Festivalul de Umor „Constantin Tănase”. Simțeam că pot să fac ceva pentru comunitatea locală, pentru Vaslui și din această perspectivă. Și am avut de ales. Sigur că în viață noi suntem suma alegerilor noastre. Alegerea mea a fost aceasta.

Care este potențialul Vasluiului, din punctul de vedere al culturii tradiționale?

Noi vorbim în mod incorect despre județul Vaslui ca despre un bazin izolat de celelalte, din punctul de vedere al identității folclorice. Ne situăm mai degrabă într-o zonă ceva mai largă, cea a Podișului Central Moldovenesc, în care intră mai multe județe, printre care și județul Vaslui. Specifice zonei noastre sînt obiceiurile de iarnă. În puține locuri din România putem să verificăm existența alaiurilor de urături, așa cum se întîmplă în județul Vaslui. Inclusiv despre județul Iași nu aș putea zice că are un număr foarte mare de comune cu niște obiceiuri precise, clare, identificate – Banda Jianului, sub diversele forme, Haiduci, Vălăretele, care sînt „alaiurile de alaiuri” după cum le-a numit etnograful ieșean Vasile Adăscăliței, el însuși un cercetător al zonei Podișului Central Moldovenesc. Mulțumită arhivei lăsate de dumnealui, în această perioadă a pandemiei am scos în evidență aspecte din cultura tradițională, digitizînd benzi de magnetofon pe care le vom lansa în cursul acestui an.

Vasluiul are potențial determinat de muzica de fanfară și de obiceiurile de iarnă. Avem nevoie de oameni care să aibă pasiune, să aibă aplecare către studiul acestui domeniu, astfel încît ceea ce este specific zonei noastre să poată fi scos la lumina, atîta vreme cît încă sînt mărturisitori, oameni care să poată oferi informații despre ce a fost în trecut. În acest fel, Vasluiul poate fi considerat un exponent de luat în seamă a ceea ce înseamnă cultură tradițională.

„ Satul vasluian este o motivație pentru orice cercetător”

În 2017 ați inițiat proiectul de fotografie „Satul Vasluian – tradiție și actualitate”, în cadrul căruia mai mulți fotografi amatori și profesioniști au participat la promovarea satului tradițional. De ce vi s-a părut oportun un astfel de proiect?

Unul dintre scopurile proiectului a fost promovarea satului vasluian. Ceea ce am fotografiat noi în anul 2017 în acest proiect va reprezenta un fond documentar peste 50 de ani, vor fi lucruri reper pentru ce au însemnat anii 2010-2020 în România. Au existat și alte obiective, ceva mai prozaice. Am dorit să acordăm sprijin celor care au această pasiune, considerînd fotografia o artă. Să putem vorbi despre promovarea prin intermediul fotografiei a evenimentelor pe care noi le organizăm. Au fost mai multe obiective și cu cît sunt mai mulți cîștigători într-un astfel de proiect, cu atît acesta își poate îndeplini obiectivele mai bine. Eu cred că de pe urma acestui proiect am avut de cîștigat și noi ca instituție, și fotografii, dar și cei care vor veni după noi, lăsînd o arhivă impresionantă de fotografii de pe urma acelui proiect, un lucru pe care mi l-aș dori repetat cît de curînd, atunci cînd se vor putea apropia din nou oamenii.

Satul vasluian este o motivație pentru orice cercetător, fiindcă își păstrează particularitățile de vechime, tendința generală fiind modernizarea. Din acest punct de vedere, Vasluiul este încă un loc de exploatat.

Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la prima ediție a Festivalului Umorului „Constantin Tănase”, cel mai important eveniment cultural din Vaslui. Care este istoria acestui eveniment?

În 1968, Ceaușescu a propus urbanizarea forțată – oamenii de la sate erau aduși în orașe, lucru care s-a întîmplat și în județul Vaslui. Pentru a oferi o identitate culturală Vasluiului, numit reședință de județ și avînd în vedere dezechilibrul dintre activitatea culturală din Bîrlad și Vaslui, au fost gîndite evenimente, printre care și acest Festival al Umorului „Constantin Tănase”. Se căuta o figură emblematică și Constantin Tănase a fost pe buzele conducătorilor din acea vreme.

De la o ediție de trei zile, festivalul s-a dezvoltat ușor-ușor. Prima ediție, cea din 1970, a avut importanța ei, dar proiectul s-a dezvoltat treptat mulțumită implicării unui critic de teatru important, Valentin Silvestru, originar de prin părțile locului, mai precis din satul Scînteia. El a asimilat Vasluiul ca locul copilăriei sale și a fost extrem de apropiat de oraș, de vasluieni și de ceea ce ar fi putut să facă pentru ei. Ei bine, influența pe care el o avea, în calitate de critic, în anturajul teatrelor, a determinat o creștere a acestui festival, de-a lungul timpului, pînă în momentul morții sale, în 1996.

Intenția noastră pentru ediția din acest an a fost desfășurarea în două etape, una în vară și una în toamnă. Cea din vară s-ar fi suprapus exact cu perioada primei ediții din 1970, desfășurată între 3 și 5 iulie, tot vineri, sîmbătă și duminică. Ar fi fost și în acest an prima etapă cu spectacole de stradă, lansări de carte, albume retrospective și cu spectacole de teatru în casa de cultură, în perioada 27 septembrie – 4 octombrie. Din păcate, pandemia a influențat foarte mult decizia finală, festivalul desfășurîndu-se între 18 și 20 septembrie, doar trei zile. Dar marea noastră satisfacție este că totuși acest festival s-a întîmplat.

Cum se explică longevitatea și succesul de care s-a bucurat atît în perioada comunistă, cît și acum?

E foarte important cine și cum interpretează aceste evenimente culturale. Eu, spre exemplu, iubesc foarte mult teatrul, motivele fiind foarte ușor de dedus. Am terminat facultatea de teatru, am căutat să fac tot ce depinde de mine, alături de colegii mei, pentru ca acest festival să crească din punct de vedere calitativ.

Nu ascund faptul că, fără să fie neapărat o mîndrie personală, festivalul a avut și momente de cădere; nu neapărat că s-a întrerupt, dar a avut momente de săli goale, de oameni care nu cumpărau bilete și aici aș spune perioada 2002-2010. A fost una dintre perioadele cu adevărat critice, dar pînă la urmă lucrurile au fost așezate pe o traiectorie corectă.

În perioada comunistă interesul pentru culturalizarea maselor era foarte mare. Organizarea Festivalului de Umor „Constantin Tănase”, alături de paradele ceaușiste, consuma foarte multă energie fizică și intelectuală. Vasluienii erau organizatori foarte buni. Sînt mărturisiri ale actorilor invitați la festival, care afirmau că se simțeau foarte bine aici pentru că oamenii dovedeau o ospitalitate ieșită din comun. Pe vremea aceea, fiind vorba despre partidul unic, era suficient ca primul secretar din județ să ridice un deget și toate lucrurile se așezau. Sistemul era centralizat și invitații erau duși la degustare de vinuri, la Huși. Foarte mulți vorbesc despre Zghihara de Huși, ba unii au așezat-o și-n poezie, vinul fiind cumva un deschizător de limbă, de grai, de idei. De asta e foarte important, pe lîngă felul în care-i primești pe oaspeții tăi pe scenă, în ce măsură le asiguri confortul, comunici cu ei pe limba lor. La acea vreme regimul comunist avea niște oameni care erau înzestrați cu aceste atuuri.

„Dacă oamenii se simt bine într-un loc, vor căuta să revină acolo”

Un alt proiect pe care l-ați revigorat a fost Festivalul „Hora din Străbuni”. Cum ați reușit să-l reactivați, după 16 ani de pauză?

Am avut un proiect transfrontalier în 2012 „Așa diferiți precum suntem – 7 Etnii la Marea Neagră”, în parteneriat cu o instituție de cultură din Republica Moldova și un ONG din Ucraina. În zona Mării Negre am identificat cele șapte etnii și am organizat un festival interetnic, cu spectacole în Vaslui, în Republica Moldova și în Ucraina. Asta ne-a ajutat, pentru organizarea spectacolului din anul următor, 2013, invitînd ansambluri din țări apropiate – Ucraina, Macedonia, Bulgaria și Turcia. Din 2015 am intrat într-o structură internațională denumită C.I.O.F.F. (Consiliul Internațional al Organizațiilor de Festivaluri Folclorice), fapt care a oferit credibilitate festivalului nostru pentru a putea aduce ansambluri de mult mai departe. În 2015 am avut ansambluri din Nigeria, Sri Lanka, Grecia, apoi au venit din Argentina, Peru și din alte părți.

Revenind la ideea de mai devreme, noi, vasluienii, sîntem obligați să fim ospitalieri. Iar dacă oamenii se simt bine într-un loc, vor căuta să revină acolo și transmit această informație și celor cu care intră în contact. Așa s-a ajuns în situația în care despre Vaslui se vorbește foarte frumos, atît în anturajul instituțiilor de teatru, cît și în anturajul instituțiilor care se ocupă de folclor, iar asta nu poate decît să ne bucure.

Ce reprezintă acest festival de anvergură internațională pentru zona Moldovei?

Festivalul a fost inițiat în anul 1995, ca o variantă de eveniment important pentru anii impari, dar s-a oprit după doar două ediții. După o pauză de 16 ani a fost reluat de instituția noastră și de Consiliul Județean, inclusiv primăria în 2013, cu timiditate, ajungînd la ultimele ediții să avem invitați de foarte departe, lucru care dă valoare acestui festival. Ne place foarte mult, mie și colegilor mei; ne hrănim cu entuziasmul vasluienilor care și în acest caz epuizează rapid biletele. „Hora din Străbuni” este singurul festival de foclor din țară unde se plătește bilet de intrare. Eu am convingere că pînă ce nu pui preț pe un produs, acesta nu are calitatea cuvenită. În acest fel se face o triere a publicului; nu intră decît cine își dorește cu adevărat și, Slavă Domnului, reușim să umplem o sală de 913 locuri. Cred eu că și acest festival este pe drumul corect.

„Poporul român există cîtă vreme există tradiția”

Cum poate fi conservată și promovată cultura de cetățenii orașului?

Este o întrebare care depinde într-o foarte mare măsură de educația fiecăruia dintre noi. Noi le creăm, de cîte ori putem, pretextul de a pune în valoare ceea ce avem mai bun. În general, mediul rural asigură acest climat ceva mai mult decît orașul, deși încep să apară niște procese ca cel deaculturație, care se referă la influențele pe care le au alte popoare asupra tradițiilor noastre, de mult ori aceste influențe nefiind benefice.

Atît cît putem încercăm să ne facem cu profesionalism datoria, să aibă oamenii repere de calitate, în așa fel încît să poată spune că poporul român există cîtă vreme există tradiția. Foarte mulți dintre cei care pleacă în străinătate nu se întorc cu influențe negative; ajung să spună că așa cum e în România nu este nicăieri. Crăciunul, de exemplu, se simte diferit la tine în țară decît în altă parte. Întreabă un român plecat de multă vreme în orice țară dorești. Spiritul din România, care îți este inoculat din momentul în care erai de-o șchioapă, nu-ți poate fi scos din suflet și, de fapt, despre asta este vorba, despre ce simțim noi în perioada sărbătorilor.

Într-un interviu din 2010 afirmați că ați dori să contribuiți la înființarea unui teatru în Vaslui. Cum credeți că ar putea deveni realizabil un astfel de proiect?

Acest proiect este foarte aproape și totuși foarte departe. Spun lucrul acesta pentru că de ceva vreme se lucrează la realizarea Centrului Cultural Multifuncțional „Dimitrie Cantemir”, în fosta clădire a Casei Armatei, în acest moment în administrarea Consiliului Județean; este un șantier în lucru. Ei bine, din motive temeinice sau nu, obiective sau nu, acest centru cultural încă nu este gata. Este locul, pe care eu, cînd va fi gata, îl văd ca sediul unei trupe de teatru de proiecte, care să deservească publicul iubitor de teatru din orașul Vaslui. Este un gînd al meu la care nu am să renunț pînă în momentul în care o să fiu pus în situația de a decide, de a avea un cuvînt de spus pentru ceea ce se va întîmpla în acel spațiu.

Teatrul din Bîrlad este un teatru de repertoriu, cu o structură în general fixă, adică cu actori angajați, cu regizor angajat și așa mai departe. Teatrul de proiecte are o structură mobilă –  în acest an închei contracte cu o trupă de teatru, cu un regizor, cu un scenograf și montăm un spectacol cu un număr definit de reprezentații.

Nu mi-aș propune niciodată să am o trupă fixă. Există și un scenariu doi, adică să invit prin rotație toate teatrele din zona Moldovei – Piatra Neamț, Botoșani, Bacău, Bîrlad să participe cu piese din propriul repertoriu și să le prezinte la Vaslui. Un al treilea scenariu constă în posibilitatea de a invita absolvenții de actorie sau studenții din anii terminali ai facultăților de teatru din țară să-și prezinte examenele de licență la Vaslui. Unele spectacole, cele mai bune, să le achiziționăm, să oferim remunerația actorilor și să-i motivăm să-și joace spectacolul, să și-l rodeze și să putem vorbi de teatru permanent în orașul Vaslui.

„De multe ori tinerii erau aduși la teatru, la spectacole de calitate îndoielnică pentru a ieși de la ore”

De ce ar fi nevoie în Vaslui de o instituție de acest gen?

Festivalul Umorului creează emulație, este un brand, lumea poate vine la aceste spectacole și pentru că dă bine, dar încet-încet, începînd cu tinerii, pot fi create niște repere de calitate și un public de teatru constant. Noi am gîndit un sistem de participare în regim de voluntariat al tinerilor din orașul Vaslui în cadrul Festivalului de Umor. Am avut un crescendo în ceea ce privește dorința de participare a tinerilor și am ajuns, în 2018, să avem 280 de solicitări. Ei au avut posibilitatea să intre în sala de spectacol, să stea lîngă actori importanți. Este o altă modalitate prin care, cred eu, putem crește și publicul de teatru – să-l aducem cu diverse pretexte acolo și să-l influențăm să-i placă.

De multe ori tinerii erau aduși la teatru, la spectacole de calitate îndoielnică, pentru a ieși de la ore, și puneau foarte repede o etichetă nedreaptă teatrului în general. Am vorbit cu acești tineri voluntari, care mi-au spus că este pentru prima dată cînd au intrat la un spectacol de teatru, că le-a plăcut și mai vor. Pentru mine a fost confirmarea că ceea ce facem noi este drumul corect.

Și am să mai adaug ceva. Am înființat o sală de teatru-studio special pentru acești tineri – Sala-studio „Valentin Silvestru” din incinta Casei de Cultură „Constantin Tănase”. Am avut astfel de proiecte cu ei. Unii dintre acești tineri au ajuns să urmeze cursurile Facultății de Teatru, sînt absolvenți de actorie, lucrează în teatru.

Cît de importante sunt televiziunea și rețelele sociale pentru promovarea evenimentelor culturale pe care le organizați?

Sînt foarte importante. Sunt o modalitate prin care noi le arătăm celor din jurul nostru ce se poate întîmpla aici. Sîntem încă în urmă în ceea ce privește notorietatea națională cu aspecte pozitive, pentru că, din alte puncte de vedere, Vasluiul ocupă primele locuri.

Am achiziționat serviciul de difuzare a Festivalului Hora din Străbuni pe un post național de televiziune – TVR 3. Am invitat posturi naționale de televiziune să reflecte ceea ce se petrece la Festivalul de Umor „Constantin Tănase”. Pentru rețelele de socializare am gîndit și proiectul nostru cu fotografii. Una dintre edițiile Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă a făcut obiectul unui concurs de fotografie, toate fotografiile fiind postate pe Facebook. A fost una dintre edițiile cu un impact extraordinar de mare, fiindcă fiecare fotograf a publicat cel puțin 10 fotografii, iar aceste fotografii s-au răspîndit pe canalul respectivului fotograf mai departe. Așa am ajuns să fim cunoscuți de foarte multă lume.

Am avut la ediția trecută invitate canale de televiziune private care au transmis ce s-a întîmplat în cadrul Festivalului de Datini foarte departe, în țări din vestul Europei. Noi le-am oferit o mostră din ceea ce se întîmplă în județul Vaslui. Lucruri care la ei nu știu dacă s-a întîmplat vreodată, dar au fost extrem de încîntați să le urmărească. Concluzia este că nu poți exista, în zilele noastre, dacă ceea ce faci tu nu este pus pe rețelele de socializare și pe media, în general.

Cum ați descrie Vasluiul, în cîteva fraze, unui om care nu a vizitat niciodată orașul?

Să facă toate eforturile cu putință să nu aibă vreo prejudecată în ceea ce ne privește. Să vină la fața locului și să tragă propriile concluzii. Am fost de nenumărate ori în situația de a vorbi cu invitați ai noștri care au spus că și-au schimbat opinia despre Vaslui după ce au ajuns aici. Cum poți să vorbești despre un loc, despre un om, fără să cunoști înainte, prin propriile trăiri, acel loc, acel om?

Nu există un loc pe lume unde să nu se întîmple nenorociri, așa cum nici Vasluiul nu face excepție. Așa cum România raportează Vasluiul ca fiind un pol al sărăciei, al meltenismului, al tuturor non-calităților pe care le poate spune cineva, așa raportează Europa România și, prin analogie, i-aș ruga în primul rînd pe români să se abțină în a mai face comentarii despre Vaslui, neavînd propriile opinii. Nu sînt în ipostaza de a spune că Vasluiul este Raiul pe pămînt sau că de la Vaslui începe lumea, dar nu este nici pe departe locul despre care se vorbește și este etichetat pe nedrept.

În concluzie, dacă evenimentele noastre vor putea fi organizate în anul 2021, mi-ar plăcea să fie invitații mei și să poate trage astfel de concluzii despre Vaslui prin prisma a ceea ce se întîmplă aici, organizat de instituția noastră.

Scurtă biografie

Lucian Onciu este managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. S-a născut în Vaslui, a urmat Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Teatru la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. După terminarea facultății, în 2002, a fost, pentru o perioadă scurtă de timp, profesor de actorie la Palatul Copiilor din Vaslui. În septembrie 2003 a aplicat pentru postul de consultant artistic, iar din 2006 a urcat la statutul de manager al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui.

Cea mai mare mîndrie profesională a sa este Festivalul Umorului „Constantin Tănase”, ajuns anul acesta la a XXVI-a ediție, care continuă să umple săli de spectacole și la care biletele se epuizează din prima zi. Alte evenimente pe care le coordonează sînt: Festivalul Internațional de Folclor „Hora din Străbuni” și Festivalul „Datini și obiceiuri de iarnă”.